joi

28 martie, 2024

25 noiembrie, 2011

Ultimul Eurobarometru, care vizează temerile europenilor în perioada crizei, ne arată o Românie atipică faţă de partenerii ei de Uniune. Răspunsurile românilor la majoritatea întrebărilor din sondaj sunt departe de media europeană.

Mai mult de jumătate dintre români consideră corupţia şi sărăcia drept cele mai importante ameninţări la adresa securităţii pe plan intern, potrivit unui Eurobarometru publicat vineri.

Astfel, 56 la sută dintre cei intervievaţi în România consideră corupţia drept cea mai importantă ameninţare, citată însă de numai 18 la sută dintre cei intervievaţi la nivelul întregii Uniuni Europene. Pe locul al doilea se află sărăcia, pe care 55 la sută dintre români şi (24 la sută la nivel european) o consideră drept ameninţare la adresa securităţii naţionale.


Potrivit rezultatelor pentru România ale Eurobarometrului, 41 la sută dintre români (şi 33 la sută dintre persoanele intervievate la nivelul UE) au citat crizele economică şi financiară drept ameninţări la adresa securităţii, 19 la sută, dezastrele naturale (11 la sută la nivelul UE), 14 la sută, terorismul (25 la sută la nivel european), 14 la sută, criminalitatea organizată (22 la sută la nivel european).

În privinţa securităţii UE, 38 la sută dintre români percep terorismul drept principală ameninţare, în timp ce procentul la nivelul întregii Uniuni este de 33 la sută. Potrivit sondajului realizat în România, a doua ameninţare este reprezentată de crizele economică şi financiară (35 la sută în România, 34 la nivelul UE), urmată de corupţie (30 la sută în România, 15 la sută la nivelul UE).

Alţi 23 la sută dintre români au citat drept principală ameninţare la adresa securităţii UE criminalitatea organizată, indicată şi de 21 la sută dintre europeni. Pe locurile următoare în percepţia românilor se clasează dezastrele naturale (17 la sută), schimbările climatice (14 la sută), dezastrele nucleare (12 la sută), războaiele şi războaiele civile (1 la sută).

Mai puţin de zece la sută dintre români au indicat drept ameninţări la adresa securităţii Uniunii Europene imigraţia ilegală, insecuritatea graniţelor, criminalitatea informatică sau extremismul religios.


La întrebarea privind agravarea ameninţărilor pe termen mediu, 48 la sută dintre români au indicat dezastrele naturale, 46 la sută au făcut referire la terorism, 41 la sută au indicat criminalitatea organizată, 42 la sută, criminalitatea informatică şi 31 la sută, insecuritatea graniţelor UE.

(Citeşte mai mult pe cronicaeuropeană.ro)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: