28 iulie, 2017

SIVECO România este partener în proiectul ESTABLISH (Environmental Sensing to Act for a Better Quality of Life: Smart Health), un proiect de cercetare ITEA 3 (EUREKA strategic ICT cluster programme), care se derulează în Cehia, Finlanda, Korea, România, Spania și Turcia, în perioada septembrie 2016 – decembrie 2019.

Obiectivul proiectului este asigurarea independenței persoanelor din grupurile vulnerabile (copii, femei, vârstnici) față de personalul medical specializat în recuperare și reabilitare din clinicile de recuperare și wellness.

În acest scop, vor fi dezvoltate aplicații software care urmează să colecteze și să coroboreze date colectate de senzori de mediu (indoor și outdoor) și senzori comportamentali, și să furnizeze feedback pe baza acestora, în timp real, oferind persoanelor aflate în clinicile specializate ajutorul necesar în activitățile cotidiene și în opțiunile de tratament pe care le au.


Între datele provenite de la senzori ambientali se numără cele referitoare la calitatea aerului, presiune atmosferică, temperatură, umiditate iar între cele furnizate de senzorii biometrici, fiziologici și comportamentali intră, de exemplu, ritmmul cardiac și respirator sau numărul de pași.

Pentru realizarea proiectului pilot din România au fost selectați elevi din clasa a a 9-a de la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, care s-au oferit voluntari pentru desfășurarea unor activități de prevenție și menținere în formă, prin jogging zilnic, cu durata de o jumătate de oră, efectuat în curtea școlii sau în sala de sport, în afara orelor de curs.

Activitățile educaționale desfășurate în vederea realizării obiectivelor proiectului au inclus:

  • prezentarea modului de utilizare a brățarilor și a ceasurilor smart
  • prezentarea modului de funcționare a senzorilor pentru înregistrarea temperaturii, a umidității și a presiunii atmosferice
  • analiza calității aerului utilizând date furnizate de Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului
  • prezentarea efectelor gazelor de seră și a particulelor de praf asupra organismului uman
  • responsabilizarea elevilor privind importanța menținerii sănătății prin activități fizice
  • modul corect de efectuare a acestor activități.

Activitățile educaționale de prezentare s-au desfașurat în ore de dirigenție sau în afara orelor de curs.


Etapa următoare a proiectului prevede montarea unor senzori pentru măsurarea calității aerului în curtea școlii, pentru a putea surprinde mai bine influența lor asupra organismului uman tânăr, în timpul executării activităților fizice.

Activitățile propuse sunt în derulare, pentru colectarea datelor fiziologice ale elevilor, precum și a parametrilor de mediu, urmând să fie corelate la finalizarea pilotului.

Activitatea desfășurată în cadrul proiectului ESTABLISH a fost prezentată la a 11-a ediție a Conferinței internaționale de tehnologie, educație și dezvoltare (INTED 2017), din Valencia, Spania, între 6 – 8 martie 2017, precum și la a 9-a ediție anuală a Conferinței internaționale de educație și noi tehnologii de învățare (EDULEARN17), din Barcelona, Spania, între 3-5 iulie 2017.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: