14 octombrie, 2022

Antreprenorul multimiliardar Elon Musk, fondatorul SpaceX, a solicitat Departamentului apărării al Statelor Unite să-şi asume costurile presupuse de utilizarea sateliţilor săi Starlink pentru facilitarea comunicaţiilor din Ucraina, pe care i-a pus la dispoziţie până acum în mod gratuit, informează CNN.

SpaceX a transmis Pentagonului că ar putea sista acest serviciu dacă nu îi va achita câteva zeci de milioane de dolari în fiecare lună.

SpaceX estimează că până la sfârșitul anului vor fi cheltuite 124 de milioane de dolari pentru furnizarea de kituri de echipamente pentru sateliți și aproximativ 400 de milioane de dolari în 2023.


Antreprenorul american a atenţionat că această operaţiune a costat SpaceX până acum 80 de milioane de dolari.

„Nu mai suntem în situaţia de a putea dona în continuare terminale Ucrainei sau finanţa terminalele existente pe o perioadă de timp nedefinită”, a scris directorul de vânzări guvernamentale al SpaceX într-o scrisoare adresată Pentagonului în septembrie, care a intrat în posesia CNN, potrivit Agerpres.

Între documentele trimise de SpaceX Pentagonului şi văzute de CNN se află şi o cerere directă nedezvăluită până acum adresată lui Elon Musk de comandantul armatei ucrainene, Valeri Zalujni, privind încă 8000 de terminale Starlink.

Totodată, CNN informează că aproximativ 85% din stațiile din Ucraina au fost plătite, cel puțin parțial, de țări precum Marea Britanie, SUA și Polonia.

Elon Musk, criticat pe Twitter


Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională a cheltuit aproximativ trei milioane de dolari pe echipamente și servicii Starlink în Ucraina. Aproape 9.000 de posturi au fost plătite de Polonia, 1.700 de alte autorități americane. O stație costă 1.500 de dolari, un set de două costă 2.500 de dolari.

Săptămâna trecută, Musk s-a confruntat cu un val de critici pe Twitter, inclusiv din partea președintelui ucrainean Volodymyr Zelensky, după ce și-a prezentat mai multe păreri referitoare la finalizarea războiului ruso-ucrainean printr-un pact de pace prin care Ucraina urma să piardă o parte din teritoriu.

O tranzacție cu cântec

Pe de altă parte, CNN informează că autoritățile americane federale îl investighează pe Elon Musk în legătură cu achiziția Twitter.

În luna aprilie, Twiter a fost de acord cu tranzacția propusă de Elon Musk, cel mai bogat om din lume.

Cu toate acestea, înțelegerea a picat după ce Musk a declarat că a fost indus în eroare de companie privind numărul de conturi false de pe rețeaua de socializare.

Acționarii Twitter au decis să intenteze proces în instanță, prin care să-l oblige pe Elon Musk să continue tranzacția.

Ulterior, Elon Musk s-a răzgândit din nou și a propus, la începutul lunii octombrie, companiei Twitter să continue procesul de preluare la prețul convenit inițial, de 44 de miliarde de dolari, cerând oprirea demersurilor în instanță demarate de rețeaua de socializare.

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: