Creșterea rapidă a veniturilor populației poate avea efecte negative care să depășească în amplitudine majorarea de moment a sumei primite drept salariu sau pensie. Cu atât mai mult cu cât, cel puțin la nivelul declarațiile oficiale, autoritățile nu au epuizat creșterile de venituri acordate în anul electoral.
Banca centrală a avertizat deja în privința eventualității transmiterii unor alte creșteri ale veniturilor pe parcursul acestui an electoral către majorarea dobânzilor, creșterea prețurilor și devalorizarea leului în raport cu euro.
Ceea ce trebuie reținut în context, dincolo de prudența în politica de indexări și păstrarea corelației cu productivitatea muncii, este diferența dintre fluxul de bani care vine lunar într-o familie și stocul de bani sau averea acestei familii.
Iar asta deoarece, lucru mai puțin știut, România figura în 2014 la un indicator important chiar pe ultimul loc în UE, și anume la valoarea medie a activelor financiare pe cap de locuitor.
Concret, noi aveam doar 4.227 euro avere personală față de 6.455 euro în cazul bulgarilor ( care îi devansau la acest indicator chiar și pe polonezi și slovaci, deoarece aveau un grad mai redus de îndatorare pentru bunurile deținute).
Mai mult, România şi Slovacia erau sigurele state din regiune încadrate la LWC – low wealth countries, state cu averi scăzute. Bulgaria, Ungaria, Cehia şi Polonia sunt o clasă mai sus, la MWC – state cu averi medii – vezi articolul ”Global Wealth 2015: ”Averea” populației din România și caracteristicile ei” de Alexandra Pele apărut în 2 octombrie 2015 pe cursdeguvernare.ro.
Dincolo de nivelul de trai de moment, mai contează și capacitatea de a gestiona în timp o avere personală, atâta cât este ea, știind că va veni în mod inevitabil scadența trecerii la moneda unică europeană (și abia atunci vom vedea adevărul în privința creșterilor de venituri).
Realitatea cruntă este că, deși încasăm lunar mai mulți bani exprimat în euro ( noi cu un curs flotant, față de un curs fix în raport cu euro la sud de Dunăre), mai avem de nevoie de o majorare de peste 50% a averii personale pentru a-i prinde din urmă pe bulgari. Ce am luat pe împrumut nerambursat încă doar ne creează iluzia bogăției iar riscul de majorare a costurilor lunare achitate pentru această bogăție se păstrează.
Or, degeaba se încasează pe moment și în termeni nominali (ca expresie în cifre) mai mulți bani dacă se va ajunge ca puterea de cumpărare să se deterioreze prin inflație mărită și, mai important, averea exprimată în euro să scadă.
Inclusiv valoarea caselor și terenurilor deținute, inclusiv valoarea pensiilor private obligatorii administrate privat sau a celor facultative ( care se vor încasa în euro și nu în leii investiți din care provin). Ca să nu mai vorbim despre creșterea ratelor la creditele luate în valută.
De remarcat în context faptul că o asemenea evoluție avantajează pe cei care nu dețin mare lucru, penalizând pe cei care au acumulat cât de cât ceva din munca depusă. Ceea ce va descuraja economisirea, fără de care nu se pot finanța cei care nu au încă resurse financiare pentru o casă sau pentru a deschide o afacere. Cu consecințe mai greu de calculat dar ușor de intuit în privința viitoarei creșteri economice.
Totodată, majorarea nesustenabilă și împovărătoare pentru bugetul public a veniturilor acordate către bugetari și pensionari riscă să și producă și o diminuare a valorii activelor pe care statul încă le mai deține și pe care le-ar mai putea valorifica.
În plus, pentru rambursarea obligațiilor asumate în contul împrumuturilor luate de stat în valută, ar fi necesară majorarea impozitelor, pentru a strânge mai mulți lei în contrapartida acelorași sume contractate în euro sau dolari.
Desigur, există spațiu pentru majorarea veniturilor aferente muncii tocmai din aceea că ne situăm, de parte pe ultimul loc în UE la ponderea acestora în PIB, cu circa 31%, față de un reper de 40% pentru țările din regiune și 50% în Occident. Dar pentru asta va trebui să mai vrea și angajatorul ( privat și străin) să cedeze din cele 69%.
Deocamdată, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, putem doar să ne uităm la corelația teoretică ( dar implacabilă pentru tendința de refacere a echilibrelor macroeconomice ) între productivitatea muncii industriale ( care dă tonul în economie și este, tehnic, credibilă) și evoluția salariului real.
O anumită ajustare putea fi și trebuia făcută.
Problema este cât de mare și până unde se poate merge cu creșterea veniturilor (să nu uităm de creșterea pensiilor cu 5% la o inflație situată destul de clar în teritoriul negativ la începutul anului 2016) fără a se declanșa mecanismele de reglare prin dobândă, inflație și curs de schimb.
Cu datele disponibile contrastante ( -0,1% productivitatea muncii și +8,2 tot pe medie la 10 luni dar +11,5% majorare salarială deja bătută în cuie pe termen lung) disponibile la votarea bugetului v-ați fi încumetat să majorați veniturile cu conștiința împăcată ? Dar să mai vă gândiți la acordarea din bani publici a altor beneficii pe parcursul anului 2016 ?
Urmărește-ne pe Google News
2 răspunsuri
Excelent articol, prin abordarea propusa si stilul curat al autorului. As comenta doua lucruri:
1. in raportul 31 vs 69 la venituri aferente muncii din PIB exista o distorsiune adusa de „munca si plata la negru” care aduce cateva puncte??? din 69 spre 31;
2. Corelatia cresterii veniturilor cu dinamica de crestere a productivitatii mi se pare esentiala, de aici si nevoia stringenta de implementare a Legii salarizarii unitare in sectorul bugetar care sa aduca si o Lege a corelarii pensiilor cu cea a salarizarii pe baza principiului contributivitatii in calcularea pp.
Stoparea politicilor de crestere de venituri pe categorii mari de pensionari si/sau salariati si aplicarea de cresteri diferentiate pe categorii mai mici cu scop de ajustare si corelare intercategoriala.
Exista o chestie subtila pe care economistii o ignora. Economia este o stiinta conjuncturala. Ea depinde de intentiile oamenilor – de exemplu eu imi cheltuiesc venitul pentru a-mi lua un televizor sau o masina pentru ca sa fac taxi cu ea. Doua cazuri diferite. Dar comunismul dorea sa distruga capitalismul si fostii comunisti care INCA MAI CONDUC ROMANIA continua politica de distrugere – adica risipire a capitalului. Impiedica formarea capitalului prin taxe excesive care sunt cheltuite incoerent si ineficient de stat, premiind shmekerii si milionarii de carton; impiedica investirea eficienta a putinului capital autohton prin bariere birocratice si legi incoerente; si impiedica formarea unei clase mijlocii prin taxarea excesiva a micilor afaceri – vezi cazul PFA.