În încercarea de a reporni motoarele economiei pentru a trece în regim de recuperare a decalajelor față de Occident, România se confuntă cu o problemă majoră: finanțarea insuficientă.
După ce a atins un maxim în anul 2011 raportat la nivelul PIB, creditul intern a început să scadă semnificativ atât față de necesitățile impuse de creșterea economică vizată, dar chiar și în termeni nominali de la mijlocul anului trecut.
Or, procesele de producție necesită bani pentru a fi derulate, iar finanțarea deficitară afectează funcționarea economiei. Pe sistemul analizelor medicale, unde trebuie să se regăsească anumite raporturi între sângele care circulă în organism și starea de sănătate a acestuia, datele publicate de BNR ar trebui să atragă atenția. E greu de crezut că se poate obține o performanță mai bună cu un sportiv care are circulația mai proastă.
Datele prezentate sunt la valori nominale. Pentru a trece la imaginea reală, prin care să se păstreze proporțiile corecte de la un an la altul, ele ar trebui ajustate cu inflația. Dacă facem acest lucru, se poate observa că valoarea nominală a creditului intern a urcat cu 41,6% comparativ cu o inflație cumulată de 24,5%, ceea ce ne dă un avans de 13,7% în termeni reali.
Doar că banii s-au îndreptat tot mai puțin către sectorul privat, generator de creștere economică și tot mai mult către stat, unde au trebuit să acopere nevoile crescute de finanțare, în urma unor obligații asumate peste posibilitățile reale.
Astfel, de la 92% în anul 2008, anul creșterii economice maxime de după 1989, s-a coborât treptat spre un nivel stabilizat undeva în jur de 75%.
Nivelul minim de 74,1% înregistrat în 2012 explică în mare parte împotmolirea creșterii economice la 0,7%, după o tentativă promițătoare de reluare a unei evoluții robuste în 2011 (+2,2%), care să poată fi resimțită în nivelul de trai. Mai mult, în primul trimestru din acest an, creditarea a coborât sub pragul de 300 miliarde lei, traversat în 2012.
Dacă ne uităm la depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali, vedem că una dintre principalele componente, cea aferentă gospodăriilor populației, a crescut semnificativ între 2009 și 2013. În schimb, depozitele societăților nefinanciare ( a se citi mai simplu, firme) au bătut pasul pe loc în termeni nominali și s-au depreciat semnificativ în termeni reali.
Concret, depozitele populației au sporit în mod real cu circa patru procente, în timp ce depozitele deținute de firmele au scăzut ca valoare efectivă cu 16%. Chiar și banii adunați în plus s-au dus, pe diverse canale, exclusiv în creditarea sectorului guvernamental. Aflat în permanentă nevoie de finanțare cu randamente sigure și fără taxare pe dobânzi, statul concurează într-o luptă inegală proiectele din privat ce caută finanțare.
România după patru ani de criză, cu firme mai sărace și cu un acces mai dificil la creditare seamănă cu o mașină care vrea să accelereze cu benzină ceva mai proastă și cu frâna de mână parțial trasă. Practic,cu suplimentul de bani primiți în plus de populație, în bună parte din sectorul de stat (salarii bugetare și pensii, ambele recent majorate), se finanțează tot statul.
În acest timp creditarea sectorului privat productiv din surse interne ”patinează”, nu cuplează cu creșterea economică dorită. Inevitabil, de unde nu se creează avuție, nu se va putea distribui, ceea ce va gripa pe termen mediu și lung și circuitul de creditare populație-stat. Mai ales că investițiile străine se lasă îndelung așteptate, după care au tendința firească de a repatria o parte importantă din beneficiile rezultate.
4 răspunsuri
Creditarea firmelor private „patinează” (vorba dvs.) pentru că statul român nu mai azvârle cu banii pe proiectele propuse de companiile private (care se bazează pe împrumutarea unor bani de la bănci şi vânzarea la un preţ exorbitant a produselor realizate de privaţi). Dacă proiectele private sunt foarte scumpe, statul român îşi restrânge cheltuielile şi plăteşte datoriile pe care le-a acumulat în anii 2008-2012, urmând ca apoi să se analizeze posibilitatea investirii unor sume în proiectele neterminate încă.
Prostia NU a fost doar la noi, practic PROSTIA a venit din Germania: AUSTERITATE, AUSTERITATE si iar AUSTERITATE. AUSTERITATEA in Romania, a fost inteleasa, extrem de prost, adica, AUSTERITATE=TAIERI, la gramada, de SALARII, PENSII, AJUTOARE de SOMAJ, etc. Reculul „glontelui” numit AUSTERITATE, a fost PANICA care a BLOCAT FINANTAREA. La ora actuala sunt foarte multe persoane care tin bani „la saltea”, cea ce este o mare greseala, pt. ca nu castigi nimic, ori isi tin banii in depozite bancare, cea ce este o greseala imensa, deoarece bancherii se joaca cum vor cu banii tai si numai in avantajul lor, adica iti „papa” banii. SOLUTIA ESTE UNA SINGURA: INVESTITILE in firme cu potential de dezvoltare, adica, scoaterea banilor de la „saltea” si depozite bancare si introducerea lor in capitalul de lucru a firmelor. Un vechi proverb spune ca:” banii sunt ca balegarul, trebuie imprastiati, atunci cand trebuie si cum trebuie”. Banii trebuie cheltuiti, investind, in mod inteligent, chibzuit si fara LACOMIE, banii nu trebuie sa stea, pentru ca banilor nu le place sa „doarma”.
Statul dlui Ponta inseamna 15 mld lei mai mult in consum 2013 fata de 2012. Cu acesti bani in investitIi s-ar fi lucrat la metrou,la autostrazi,la gradinite. Aceste investitii ar fi tinut Mechel in fuctiune si industria cimentului. In metalurgie si ciment sint oamenii trimisi in somaj.
Statul dlui Ponta inseamna 500 mil lei luati din banci de Ministerul de Finante ptr consum,in timp ce privatii sunt amanati de banci la creditare.
Efectul investitiilor statului este stimularea sectoarelor economice care satisfac comenzile statului prin subventionarea lor (prin impozite) de catre celelalte sectoare. Cand sectoarele complementare incep sa-si reduca profitabilitatea se duce totul de rapa. Statul trebuie sa reduca investitiile lasand economia reala, aia in care se produce valoarea pe care o poate impozita statul, sa recupereze.