Au scăzut vertiginos șansele unei reveniri rapide („în formă de V”) a economiei Zonei Euro, după ce IHS Markit a anunțat scăderea neașteptat de mare a Indicelui PMI compozit pe august, până la 51,6 puncte.
Indicele înregistrase în iulie cea mai rapidă creștere din ultimii doi ani, până la 54,9 puncte, de la 48,5 în iunie.
Zona Euro concentrează aproape un sfert din schimburile comerciale ale României.
„Creșterea Zonei Euro își pierde avântul. Sectorul privat a pierdut. (…) Atât afacerile cât și comenzile noi au crescut modest. Valoarea totală este rezultatul slăbiciunii sectorului serviciilor, în vreme ce producția din sectorul de prelucrare a sporit”, spune raportul IHS Markit emis vineri, cu datele provizorii pe august.
Indicatorii PMI (Purchasing Managers Index) măsoară evoluția producției, a comenzilor noi, a stocurilor, locurilor de muncă și prețurilor în principalele ramuri ale economiei. Valorile de peste 50 de puncte înseamnă creștere, iar cele sub acest prag – scădere.
PMI Compozit are în obiectiv industria prelucrătoare și serviciile.
Economia la răscruce
„Recăderea indicelui PMI în Zona Euro sugerează că a fost spulberată deja revenirea în formă de V prezumată inițial”, estimează Jessica Hinds de la capital Economics, citată de Reuters.
Și comentariul IHS Markit spune că în „Zona Euro creșterea se află la răscruce, cu perspective fie de revenire în lunile următoare, fie de continuare a căderii. Direcția va depinde de cât de reușită va fi campania contra coronavirusului și de cât de mult își vor recăpăta încrederea companiile și cnsumatorii”.
Evoluția indexului PMI „arată slăbiciunea inerentă a cererii cauzată de pandemia COVID-19. Relansarea a fost subminată de creșterea numărului de cazuri noi, însoțită de noi restricții, care au afectat mai ales sectorul serviciilor. Industria prelucrătoare a continuat totuși să înregistreze creșteri de producție și de comenzi noi”.
Totodată, „companiile rămân precaute când iau decizii de reangajari, optând din nou în august pentru un nivel scăzut de personal, pe fondul lipsei de încredere în forța relansării”, mai spune raportul IHS Markit.
Un răspuns
chiar nu vrea nimeni sa recunoasca aiureala de a sustine revenirea „in V” a economiei europene… si nu numai, dupa recenta pandemie ?