2 iulie, 2020

Economia americană a creat noi locuri de muncă într-un ritm record în iunie, pe măsură ce tot mai multe companii și-au reluat activitatea, indicând faptul că recesiunea generată de pandemia Covid-19 ar luat sfârșit, scrie Reuters, avertizând că o creștere a numărului de cazuri ar putea amenința revenirea economică.

Rata șomajului a coborât la 11%, după ce, în iunie, au fost create peste 4,8 milioane de locuri de muncă în sectorul non-agricol, depășind estimărilor analiștilor chestionați de Reuters, de trei milioane. Este cel mai mare număr de la lansarea acestui set de date, în 1939. Evoluția vine după ce în luna mai au apărut circa 2,7 milioane de locuri de muncă.

De menționat este faptul că SUA nu a introdus măsuri de plată a șomajului tehnic pentru a salva locurilor de muncă, ci doar ajutoare pentru persoanele care au rămas fără venituri sau diferite scheme de sprijinire a companiilor.


O singură schemă guvernamentală, ”Programul de protecție a salarizării”, oferă companiilor posibilitatea de a accesa împrumuturi care pot fi parțial șterse dacă sunt folosite pentru plata salariilor. Fondurile de 520 de miliarde de dolari puse la dispoziție au fost doar parțial folosite, la încheierea programului, în urmă cu câteva zile, suma nefolosită fiind de 130 de miliarde de dolari, potrivit New York Times.

În aprilie, 14,7% dintre muncitorii americani erau șomeri, procent ne egalat din timpul Marii Crize Financiare din anii 30. În luna mai șomajul a coborât la 13,3%.

În această săptămână, președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a admis că activitatea își revine, afirmând că economia ”a intrat într-o nouă etapă importantă și a făcut-o mai devreme decât ne așteptam”. Dar Powell a avertizat că perspectivele sunt ”extraordinar de incerte” și depind ”succesul nostru în ținerea sub control a virusului”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: