joi

25 aprilie, 2024

17 aprilie, 2011

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, că va înainta Parlamentului, după Paşti, proiectul de modificare a Constituţiei, prn care judeţele să fie înlocuite de regiuni demarcate social şi economic.

El a avansat posibilitatea ca referendumul pentru adoptarea noii Constituţii să fie organizat în iunie 2012, odată cu alegerile locale.

”În proiectul de modificare a Constituţiei eu introduc ideea de regiuni, urmând ca prin lege să definim aceste regiuni. De ce optez pentru această organizare? Pentru că, în principiu, cred că diminuarea cheltuielilor aparatului de stat, fie că e vorba de aparatul central sau aparatul local, este la fel de importantă. În momentul de faţă avem foarte multe consilii judeţene, dacă punem şi sectoarele Bucureştiului, avem o birocraţie extrem de ridicată, care ar putea fi simplificată, eventual, prin organizarea unor astfel de structuri administrative la nivelul unor regiuni. Dar, repet, nu pe criterii etnice, ci pe criterii care să ţină cont de echilibrele sociale şi economice”, a spus preşedintele, care se află la vila de protocol din judeţul Covasna.


Proiectul constituţional va deveni public în prima decadă a lunii mai, a menţionat Băsescu.

 

Băsescu îl îndeamnă pe Cseke să continue reforma în sănătate

 

Şeful statului şi-a exprimat susţinerea pentru reforma începută de ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, care a dispus închiderea a 67 de spitale de dimensiuni reduse, Băsescu arătând că procesul trebuie să continue.


În acest context, preşedintele a arătat că în paralel cu închiderea spitalelor mici, trebuie achiziţionate încă 6 elicoptere, pentru transportul de urgenţă al pacienţilor la spitalele bine dotate, unde pot fi salvaţi.

”Susţin programul iniţiat de ministrul Cseke şi vreau să cred, repet, că este doar un început. Ştiu că este în curs de organizare o licitaţie pentru achiziţionarea a încă şase elicoptere, deoarece trebuie consolidat sistemul de intervenţie de urgenţă, adică oameni care au nevoie să poată fi transportaţi imediat la un spital dotat, unde să nu existe riscul să nu poată fi trataţi aşa cum se întâmplă la spitale foarte mici”, a spus Băsescu.

Încă din decembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu anunţa că peste 200 de spitale din Româna vor deveni aziluri de bătrâni sau creşe, ca parte a procesului de eficientizare a sistemului de sănătate

Băsescu îl critică pe ”caporalul” Blaga şi îl sprijină pe ”partenerul” Boc

 

Şeful statului, Traian Băsescu, a intervenit, de la vila de protocol din judeţul Covasna, în campania electorală din PDL, unde a reafirmat partneriatul său cu Emil Boc şi l-a criticat dur pe Vasile Blaga.

”PDL nu poate fi condus prin căprărie, nu are nevoie de un caporal, ci de un preşedinte”, a sus Băsescu despre secretarul general al PDL, Vasile Blaga.

Şeful de la Cotroceni a respins şi ideea că Vasile Blaga i-ar fi condus lui campania electorală: ”Mie niciodată nu mi-a condus nimeni campaniile. Punct. Cine crede că mi-a condus vreo campanie să demonstreze că poate să câştige cu un alt candidat”.

Băsescu l-a criticat pe Blaga şi pentru faptul că i-ar fi folosit numele în campania din PDL, şeful statului subliniind că singurul său partener a rămas Emil Boc.

”Nu mi-a plăcut ca sunt folosit în campanie, nu mi-a plăcut deloc. Eu îi cred pe cei care au probat parteneriatul, iar în acest caz mă refer strict la Emil Boc. Nu mi-am schimbat opţiunea şi nu am motive să-mi schimb partenerul din 2004”, a spus Băsescu.

De asemenea, el şi-a afirmat şi paternitatea ideii majorării de la 1.400 la 4.800 a numărului deegaţilor la Convenţia naţională a PDL, sin 14-15 mai, pentru alegerea noii conduceri a partidului.

Preşedintele PDL, Emil Boc, secretarul general, Vasile Blaga, şi deputatul Theodor Paleologu îşi dispută şefia Partidului Democrat Liberal.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: