25 septembrie, 2022

Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, ar urma să dezbată joi, 29 septembrie, proiectele de lege privind alipirea la Rusia a patru provincii ucraine: Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson.

Acestea sunt parţial ocupate de trupele ruse, iar în aceste regiuni se derulează, până pe 27 septembrie, aşa-zise referendumuri care, în viziunea Moscovei, ar trebui să constituie baza legală a anexării acestora, transmite Reuters.

Informația a fost difuzată prima oară pe agenţia TASS, care citează o sursă neprecizată din legislativul rus. Informaţia a fost ulterior confirmată şi de agenţia Interfax.

Sesiune extraordinară a Parlamentului rus pe 30 septembrie


Agenţia RIA Novosti, citând de asemenea o sursă neprecizată, relatează că, în ziua următoare, pe 30 septembrie, preşedintele Vladimir Putin ar urma să se adreseze celor două camere ale parlamentului de la Moscova reunite într-o sesiune extraordinară.

Odată aceste provincii anexate, chiar dacă nicio ţară nu va recunoaşte o asemenea schimbare a graniţelor, în ochii Kremlinului un atac ucrainean asupra lor ar echivala cu un atac asupra Rusiei.

(Citește și: ”G7 și SUA condamnă ”referendumul” rusesc și anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei. NATO anunță ajutor militar suplimentar pentru Ucraina”)

O contraofensivă a armatei ucrainene ce a eliberat în ultimele săptămâni mii de kilometri pătraţi, mai ales în provincia nord-estică Harkov, a grăbit decizia Rusiei de a organiza aceste aşa-zise referendumuri.

Lavrov promite protecție teritoriilor anexate

Ministrul de Externe Serghei Lavrov, a declarat sâmbătă, la New York, că regiunile din Ucraina în care au loc referendumuri vor fi sub protecţia deplină a Rusiei dacă vor fi anexate de Moscova.


Potrivit Reuters, adresându-se Adunării Generale a ONU şi presei mondiale, Serghei Lavrov a încercat din nou să justifice invazia în Ucraina începută în februarie. El a repetat afirmaţiile false ale Moscovei conform cărora guvernul ales de la Kiev a fost instalat în mod ilegitim, este plin de neo-nazişti, iar în estul ţării vorbitorii de limbă rusă sunt oprimaţi.

„În urma acelor referendumuri, Rusia va respecta, desigur, exprimarea voinţei acelor oameni care de mulţi ani suferă de pe urma abuzurilor regimului neo-nazist” a declarat Serghei Lavrov.

Presa occidentală relatează că ucrainenii din teritoriile ocupate sunt forțați de armată să voteze la referendum.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: