5 iulie, 2016

pislaruProcedura prin care se stabileşte acordarea beneficiilor sociale trebuie schimbată, pentru că în prezent sunt multe abuzuri şi situaţii paradoxale, cum ar fi cazul unor persoane nevăzătoare care au permis de conducere, a declarat marţi, la Forumul Administraţiei Publice Locale, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru.

Ministrul a amintit primarilor care au participat la eveniment că dosarele se fac la nivelul primăriilor și a afirmat că Agenţiile Judeţene de plăţi şi inspecţie socială ar putea să concentreze toate plăţile care ţin de bugetul general de beneficii sociale.

“Interesul este de a putea avea o imagine asupra plăţilor. Aş vrea să ridic altă problemă: vreau să înţelegem că procedura prin care stabilim indemnizaţiile şi prestaţiile trebuie schimbată. Avem 5,4 milioane de persoane care primesc indemnizaţii şi beneficii. Avem situaţii paradoxale: persoane nevăzătoare care au permis de conducere”, a precizat ministrul Pîslaru la forumul organizat de Ministerul Dezvoltării Regionale.


El le-a spus reprezentanţilor administraţiei publice locale că şi ei trebuie să participe la un demers care să ducă la eficientizarea cheltuirii banilor.

“În acest moment, AJPIS au o situaţie paradoxală, în sensul că ele primesc dosarele de la dumneavoastră, de la primării. Dosarele vin şi, practic, AJPIS face doar un control de documente, dumneavosatră sunteţi cu controlul primar şi acesta este lucrul pe care trebuie să îl îmbunătăţim şi să îl schimbăm, tot programul legat de serviciile sociale integrate, în care să avem asistent social, asistent medical, consilieri şcolari în comunităţi. Începem de la cele marginalizate, pleacă de la ideea să ştim cu adevărat vulnerabilităţile oamenilor. După ce că nu avem bani, cei pe care îi avem îi cheltuim prost”, a spus Pîslaru.

El a precizat că cei care au dreptul să primească beneficii sociale vor primi, dar trebuie eliminate abuzurile.

„Administraţia centrală şi administraţia locală sunt în aceeaşi echipă şi dacă vom economisi bani la beneficii, vor exista bani la alte lucruri. Acesta este un mesaj important şi da, vor fi eforturi în următoarele şase luni pe partea legată de prestaţii şi plăţi, vom încerca să punem ordine, să avem interoperabilitatea bazelor de date pentru a putea face verificările, dar trebuie să lucrăm împreună. Este singura cale”, a mai spus ministrul.


Unul dintre primarii care participă la Forumul Administraţiei Publice Locale i-a spus ministrului că şi ei sunt îngrijoraţi atunci când văd că un om cu certificat de încadrare în grad de handicap merge cu maşina şi ia pensie, întrebându-l ce pot face primarii în acest caz.

„Dacă are certificatul de la medicul de specialitate, pot să îl ignor?” a întrebat primarul. „Nu, dar raportaţi la Inspecţia Socială”, i-a răspuns Pîslaru.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: