marți

23 aprilie, 2024

15 iulie, 2021

liviu dragneaLiviu Dragnea, fost președinte al PSD, va fi eliberat din penitenciar după ce a executat doi ani și două luni din pedeapsa de trei ani şi șase luni închisoare primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, a decis definitiv, joi, Tribunalul Giurgiu.

Apărătorii fostul politician au pledat joi din nou pentru eliberarea condiționată, susținând că acesta îndeplinește toate condițiile și că a executat 2/3 din pedeapsă.

Procurorul de ședință a solicitat respingerea cererii, pe motiv că nu sunt dovezi suficiente că s-ar fi îndreptat în penitenciar și a existat și o sancțiune disciplinară aplicată a acestuai (pentru interviul online acordat Ancăi Alexandrescu). ”Nu este obligația instanței de a soluționa favorabil cererea de eliberare condiționată. Nu pare că și-a asumat pedeapsa. Instanța trebuie să aibă convingerea că persoana s-a reabilitat”, a arătat procurorul de caz, citat de Agerpres.


În ședința de joi a Tribunalului Giurgiu, Liviu Dragnea, care nu și-a recunoscut niciodată vinovăția, a declarat:

Domnule președinte, am constatat din motivarea instanței de fond și din ce a spus DNA că nu am îndeplinit criteriile legale. Din punct de vedere obiectiv eu pot fi eliberat. Eu în februarie aveam posibilitatea să fiu eliberat.

Câtă pedeapsă suplimentară să primesc pentru niște convorbiri cu altă persoană. Am executat pedeapsa cu decență. Nu am lipsit nicio zi de la muncă, nici o oră.

Domnule Președinte nu vreau să vă mai țin, vă rog să judecați conform legii, conform obiectivității și să admiteți cererea.

(Citiți și: „Cu executare – 3 ani și șase luni. Judecătorii au înfruntat presiunile și amenințările politice”)

 Până în iulie 2024, lui Liviu Dragnea i-au fost retrase, prin hotărârea de condamnare, mai multe drepturi:
  • dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice
  • dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul eurorității de stat
  • dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit în dosar – președinte al Consiliului Județean Teleorman și președinte al PSD Teleorman

Interdicțiile se mențin până la data stabilită de judecători.

În luna aprilie, Liviu Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 eliberarea, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, „este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă – atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite”.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de eliberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.

În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că „instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare”.

În 14 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de strămutare a procesului prin care Liviu Dragnea solicita eliberarea condiţionată şi a stabilit că instanţa care va judeca este Tribunalul Giurgiu. Strămutarea a fost aprobată întrucât unul dintre judecătorii de la TMB care i-au refuzat eliberarea a semnat unul dintre protestele magistraților față de modificările legilor Justiției în 2017 – 2018, când Liviu Dragnea conducea principalul partid de guvernământ.

Liviu Dragnea mai este urmărit penal în dosarul Tel Drum demarat în urma unei sesizări OLAF. El este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și infracţiuni privind deturnarea de fonduri europene, în legătură cu favorizarea Tel Drum la cordarea de contracte pentru reabilitarea de drumuri județene cu fonduri europene.

De asemenea, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul vizitei în SUA, din 2017, când a participat la ceremonia inaugurării mandatului președintelui Donald Trump.

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: