Două noi cazuri de infecție cu coronavirus au fost confirmate oficial, a anunțat Nelu Tătaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății.
Este vorba despre o femeie din Timiș care se află în stare bună și un bărbat din Maramureș, internat în prezent la terapie intensivă în Cluj-Napoca. Ambii au călătorit recent în Italia. Toate persoanele cu care au intrat în contact urmează să fie testate.
Ei nu au nicio legătură cu primul român diagnosticat cu coronavirus, un tânăr din Gorj.
Primul caz de coronavirus a fost confirmat de teste miercuri seara. Este vorba despre un bărbat din județul Gorj care a intrat în contact cu italianul de 71 ani care a fost diagnosticat pozitiv la Covid-19, la Rimini, după vizita efectuată între 18 și 22 februarie în România.
Între timp, acest pacient a fost testat din nou, iar rezultatul a fost negativ. Un alt test urmează a fi efectuat, iar pacientul va fi declarat vindecat dacă și acesta va ieșit tot negativ.
În acest moment, 47 de persoane se află în carantină și peste 8.300 sunt monitorizate la domiciliu.
În plus, bugetul Ministerului Sănătății ar urma să fie suplimentat cu 450 de milioane de lei pentru a putea finanța tratamentele complexe pentru formele critice de îmbolnăvire cu noul virus, în situația în care vor apărea pe teritoriul țării, reiese dintr-un proiect de act normativ pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului.
”Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate pentru pregătirea unităților sanitare din România în vederea acordării de îngrijiri medicale în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă pentru pacienții infectați cu Coronavirus – COVID2019, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 5/2020”, se arată în document.