13 noiembrie, 2017

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a recomandat Direcției Generale pentru Politică Regională și Urbană recuperarea întregii sume, 21 de milioane de euro, reprezentând fonduri europene ce ar fi fost fraudate în dosarul în care Liviu Dragnea a fost pus luni sub urmărire penală.

De asemenea, se mai spune într-un comunicat al OLAF (AICI-LINK) transmis luni după amiaza, instituția europeană și-a încheiat investigațiile referitoare la caz, în septembrie 2016, cu recomandarea ca DNA să inițieze acțiunile judiciare necesare în acest dosar.

Cele două recomandări – de recuperare a banilor și de inițiere a unei cercetări penale – au fost făcute în septembrie 2016, când a fost finalizată investigația legată de cele două proiecte derulate de firma Tel Drum – DJ 701 și DJ 506.


Potrivit comunicatului OLAF, Oficiul „a găsit dovezi care sugerează coliziunea dintre beneficiarul fondurilor, funcționari publici și contractant, inclusiv falsificarea documentelorîn timpul procedurilor de achiziție (licitație – n. red.). Unele dintre aceste documente au fost folosite, de asemenea, în susținerea cererii depuse de beneficiar la Autoritatea de Management și care a dus la plata a 21 de milioane de euro din fondurile UE”, se mai spune în comunicat.

„Această investigație etse un exemplu perfect al cooperării pozitive dintre OLAF și autoritățile naționale”, a declarat directorul general al instituției, Nicholas Ilett, citat în comunicat.

„OLAF a efectuat investigații amănunțite care, sperăm, vor avea un efect disuasiv puternic”, a adaugat Nicholas Ilett.

Liviu Dragnea este acuzat că a format un grup infracțional organizat pentru a frauda fonduri publice europene și naționale prin Tel Drum

Sesizarea a fost transmisă de OLAF la data de 30 septembrie 2016, și ea vizează suspiciunea săvârșirii mai multor infracțiuni, între care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene.


Tel Drum e o companie cu acțiuni la purtător, iar potrivit unor dezvăluiri Rise Project, aceste acțiuni sunt deținute chiar de Liviu Dragnea. Dincolo de aceste informații, Tel drum e o companie care s-a bucurat de sprijinul evident al actualului președinte al PSD.

(Citiți și: ”Antifrauda UE – sesizare împotriva ”grupului Dragnea”: Președintele PSD – acuzat oficial într-un dosar de falsuri pentru obținerea de bani europeni”)

De altfel, un comunicat al DNA transmis luni arată că Marian Fișcuci, primul patron al Tel Drum, este persoană apropiată lui Liviu Dragnea și, totodată, “acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA”.

Grupul infracțional organizat a fost înființat în 2001 și “acționează și în prezent”, mai spune DNA, iar din el “au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri.”

Obiectivul principal al acestui grup, spun procurorii anticorupție, a fost “privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse.”

Acuzațiile aduse liderului PSD, potrivit DNA:

  • constituirea unui grup infracțional organizat
  • două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene
  • două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul

În dosar este amintit, fără nicio calitate oficială în dosar, și fiul lui Liviu Dragnea, care a beneficiat de mai multe bunuri deținute în acte de Tel Drum, de exemplu un autoturism.

Deoarece sunt fapte ce ar fi fost comise în calitate de președinte al Consiliului Județean, Liviu Dragnea a putut fi pus sub urmărire penală fără a fi nevoie ca Parlamentul să-i ridice imunitatea parlamentară.

Liviu Dragnea: Resping categoric toate acuzațiile

Liderul PSD a respins toate acuzațiile ce-i sunt aduse de către DNA și a negat, din nou, faptul că ar avea interese persoanele legate de compania Tel Drum:

„Astăzi am fost la DNA să mi iau în primire al treilea dosar. Nu pot să intru foarte mult în detalii (…) Resping categoric toate acuzațiile. Ceea ce spun de ani de zile – că nu am legături financiare, patrimoniale cu acea societate comercială – mențin. În rest vom vedea pe ce se bazează aceste afirmații (…) O parte din cele relatate astăzi au mai fost cercetate o dată. Sunt curios ce grup infracțional am constituit”, a declarat Dragnea.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: