18 iunie, 2019

Donald Trump își lansează marți campania de realegere 2020 cu o primă adunare populară organizată la Arnway Center, în Orlando, Florida, sală care poate găzdui 20.000 de susținători ai președintelui.

Mitingul electoral ”pare că va stabili un record în Statele Unite”, a scris pe Twitter, luni, președintele Trump, care a precizat: ”Vom ridica ecrane video gigant în afara sălii ca să avem grijă de toți. Sunt peste 100.000 de cereri de participare. Țării noastre îi merge bine, mult peste ce credeau haterii și looserii că ar fi posibil, și va fi din ce în ce mai bine!”


Președintele, scrie presa americană, proiectează încredere în capacitățile sale de a transforma Statele Unite, dar își începe cursa pentru obținerea unui al doilea mandat din cea mai slabă poziție pe care a înregistrat-o în epoca modernă un președinte în exercițiu aflat în campanie pentru realegere.

Potențialele confruntări cu rivali din Partidul Democrat arată un Donald Trump în dificultate, potrivit sondajelor. Acestea arată că președintele în exercițiu ar pierde confruntarea internă cu Joe Biden (53% la 40%), cu Bernie Sanders (51% la 42%), dar și cu alți potențiali concurenți la nominalizarea denocraților.

Datele unui sonadaj național realizat de Quinnipiac University folosit de echipa de campanie a lui Donald Trump au fost scurse către presă, acestea arătând că în state precum Michigan, Pennsylvania și Wisconsin Joe Biden are un avantaj de 2 cifre în fața lui Donald Trump.

Donald Trump a stat foarte prost în sondaje și în 2016, dar a câștigat alegerile prezidențiale spre uimirea tuturor celor care erau convinși că la Casa Albă se va instala Hillary Clinton. Donald Trump a căștigat votul din colegiile electorale în ciuda faptului că votul popular l-a pierdut la o diferență de aproape 3 milioane de voturi.


Președintele în exercițiu se pregătește de bătălia politică din 2020 având în spate argumentul creșterii economice înregistrate de Statele Unite, de peste 3%, și cu o rată a șomajului la cea mai mică cotă din ultimii 50 de ani.

George HW Bush a fost ultimul președinte în exercițiu care nu a câștigat un al doilea mandat, el fiind învins în alegeri de Bill Clinton, în 1992.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: