cursdeguvernare

duminică

13 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Donald Trump a emis ordine executive împotriva TikTok și WeChat

7 august, 2020

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a emis joi seara un ordin executiv care interzice tranzacțiile cu compania-mamă a celebrei aplicații de partajare video TikTok. Ordinul executiv, anunță Politico, este emis pe baza îngrijorărilor legate de ”securitatea națională” și întră în vigoare pe data de 20 septembrie.

Acest ordin interzice cetățenilor și companiilor să efectueze tranzacții cu gigantul tehnologic chinez ByteDance.

Un alt ordin executiv impune aceeași măsură și împotriva WeChat, o altă aplicație dezvoltată de chinezi.


Trump a afirmat în ordinele semnate că aplicațiile „captează informații extinse de la utilizatorii săi” și că modul de colectare a datelor „permite accesul Partidului Comunist Chinez la informațiile personale și private ale americanilor.”

„Răspândirea în Statele Unite a aplicațiilor mobile dezvoltate și deținute de companii din Republica Populară Chineză continuă să amenințe securitatea națională, politica externă și economia Statelor Unite. În acest moment, trebuie luate măsuri în special pentru a rezolva amenințarea reprezentată de o aplicație mobilă:  TikTok”, scrie Trump în ordin.

TikTok este foarte popular în rândul tinerilor americani, iar Senatul a votat în această săptămână o prevedere care interzice tuturor angajaților guvernului să descarce această aplicație pe dispozitivele electronice achiziționate de stat pe care le utilizează.

Secretarul de stat Mike Pompeo a afirmat miercuri că aplicația chinezească trebuie eliminată din listele de aplicații care pot fi descărcate prin Apple și Google.


Donald Trump avertizase anterior că că va forța închiderea TikTok în SUA dacă platforma nu este vândută unor cumpărători americani. De achiziția TikTok a fost interesat Microsoft, care anunțase că a demarat discuții cu ByteDance în vederea preluării.

Articole recomandate:

Etichete: , , , ,

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: