18 decembrie, 2020

Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri o lege care aduce o serie de modificări importante la Codul Fiscal, respectiv la Codul de Procedură Fiscală, multe propuneri venind din partea mediului de afaceri.

Modificările vizează reglarea unor prevederi neconforme cu legislația și jurisprudența europeană, ajustarea unor reguli care s-au dovedit greoaie sau împovărătoare, suplimentarea unor beneficii pentru angajați și alinierea cadrului fiscal la principii moderne care sprijină investițiile, după cum a explicat Daniel Anghel, Partener, Liderul Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică PwC România.

”Adoptarea acestor modificări reprezintă un prim pas pentru îmbunătățirea legislației fiscale și este de așteptat ca anul viitor să fie reluate discuțiile privind politicile fiscale într-un context diferit, odată cu încheierea alegerilor și numirea unui nou guvern”, sunt de părere specialiștii PwC.

(Consultați AICI legea de modificare a Codului Fiscal)

(Consultați AICI legea de modificare a Codului de Procedură Fiscală)

Cele mai importante modificări

  • Consolidarea fiscală

Datorită consolidării fiscale, pierderile și profiturile societăților care formează grupul se vor cumula, iar impozitul pe profit se va aplica asupra diferenței pozitive dintre acestea. În acest mod grupurile vor avea posibilitatea să își recupereze pierderile fiscale în timp real.

  • Deducerea integrală a ajustărilor pentru deprecierea creanțelor

Ajustările pentru deprecierea creanțelor devin integral deductibile, fiind eliminat pragul actual de 30%.

  • Recuperarea TVA plătită la buget pentru facturi neîncasate de la persoane fizice, mai vechi de un an

Sunt modificate prevederile legislative naționale privind ajustarea bazei de impozitare a TVA, în vederea alinierii cu principiile fundamentale ale Directivei de TVA și jurisprudența europeană recentă.

Potrivit cadrului juridic și fiscal curent, ajustarea bazei de impozitare în cazul creanțelor neîncasate de la debitori persoane fizice nu este posibilă. Astfel, modificarea prevede că în cazul în care contravaloarea totală sau parțială a bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu a fost încasată de la beneficiarii persoane fizice în termen de 12 luni de la termenul de plată stabilit de părți, ori în lipsa acestuia, de la data emiterii facturii, baza impozabilă de TVA poate fi ajustată.


Ajustarea este permisă doar dacă s-au luat măsuri comerciale pentru recuperarea creanțelor de până la 1.000 lei, inclusiv, respectiv că au fost întreprinse proceduri judiciare pentru recuperarea creanțelor mai mari de 1.000 lei. Prin urmare, companiile de telecom, utilități etc au posibilitatea să recupereze TVA pe care au plătit-o bugetului de stat aferentă acestor facturi neîncasate.

  • Posibilitatea de a desemna un reprezentant fiscal autorizat pentru obligațiile de TVA

Persoanele neînregistrate în scopuri de TVA în România pot desemna un reprezentant fiscal autorizat care sa îndeplinească obligațiile din perspectiva TVA. Conceptul de reprezentant fiscal autorizat există de mai mulți ani în state membre.

Introducerea în legislația românească reduce costurile de administrare pentru companiile din afara UE (și nu numai), încurajându-le să facă importurile de bunuri în UE prin România. Putem spune ca acesta va reprezenta încă un pas înainte pentru încurajarea volumului de mărfuri tranzitate/transbordate din portul Constanța și nu numai.

  • TVA în vamă

Nu se face plata efectivă în vamă pentru importurile efectuate de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA dacă: au obținut certificat de amânare de la plată, au realizat importuri din teritorii și state terțe, în ultimele 6 luni anterioare lunii în care solicită eliberarea certificatului, cu valoare cumulată de cel puțin 50 milioane lei, cu excepția produselor supuse accizelor armonizate.

  • Noi beneficii neimpozabile pentru angajați

Sunt exceptate de la calculul impozitului pe venit și al contribuțiilor sociale sumele acordate angajaților pentru cheltuielile cu utilitățile (electricitate, încălzire, apă și abonamentul de date) și achiziția mobilierului și echipamente de birou, în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din lună în care angajatul desfășoară activitate în regim de telemuncă, precum și  acoperirea de către angajatori a costurilor cu testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților pentru a împiedica răspândirea bolilor care pun în pericol sănătatea angajaților și cea publică.

  • Utilizarea mașinii în scop personal, neimpozabilă pentru angajații microîntreprinderilor

În prezent, regimul fiscal favorabil existent pentru utilizarea mașinilor atât în scop de serviciu, cât și personal nu poate fi aplicat de către entitățile care nu sunt plătitoare de impozit pe profit.

Noutatea este că aceste avantaje sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor devin neimpozabile și scutite de contribuții sociale și pentru angajații persoanelor juridice ce aplică regimul de impozitare al microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități.

Astfel, angajații microîntreprinderilor care utilizează mașina societății și în scop personal nu vor mai datora impozitul pe venit și contribuțiile sociale pentru acest avantaj, fără a exista o limită, așa cum există în cazul angajaților companiilor plătitoare de impozit de profit (respectiv 50% limită de deductibilitate).

  • Transferul activității de soluționare a contestațiilor de la ANAF la MFP

Se schimbă competența de soluționare a contestațiilor de la ANAF la MFP, structurile de soluționare a contestațiilor existente la nivelul ANAF fiind preluate în cadrul MFP. Prin această modificare soluționarea devine un proces autonom și mai obiectiv.

  • Suspendarea  inspecției fiscale

Inspecția fiscală se suspendă până la finalizarea procedurilor penale derulate în legătură cu tranzacțiile controlate. Astfel, nu vor mai fi emise decizii de impunere și, prin urmare, contribuabilii nu vor rămâne ca în prezent cu sumele plătite o perioadă lungă de timp.

Modificarea se impune ca urmare a faptului că CEDO a criticat România pentru că, prin procedurile în vigoare, a permis ca referitor la același contribuabil și pentru aceeași situație de fapt să se declanșeze două proceduri: o procedură administrativă și o procedură penală.

  • Reexaminarea deciziei de soluționare  

Organul fiscal își poate retrage propria decizie de soluționare, la cererea contribuabilului, dacă apare un precedent pozitiv (o decizie contrară emisă de CJUE, Comisia centrală fiscală, Înalta Curte de Casație și Justiție). Reglementarea posibilității de reexaminare a deciziei de soluționare a contestației în anumite situații va conduce la încetarea procedurilor judiciare costisitoare atât pentru contribuabili, cât și pentru administrația fiscală, degrevarea instanțelor judecătorești de asemenea litigii și evitarea plății de către organele fiscale de cheltuieli de judecată, dobânzi sau alte sume în cazul în care se apreciază că actul emis nu este în conformitate cu dispozițiile legale.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: