7 septembrie, 2021

florin citu premierGuvernul a aprobat în ședința de marți proiectul de ordonanță de urgență pentru rectificarea bugetară.

Ședința a fost organizată fără miniștrii USR PLUS, care și-au depus marți dimineață demisiile, și fără numirea unor interimari la ministerele Economiei, Transporturilor, Sănătății, Digitalizării și Investițiilor și Proiectelor Europene.

Premierul Cîțu a anunțat marți că încă analizează implicațiile demisiilor depuse de miniștrii USR PLUS și nu a propus deocamdată președintelui să numească interimari pentru funcțiile rămase fără titulari.


În plan politic, premierul a precizat că este gata să se așeze la masa negocierilor cu USR PLUS, dar și să vină în fața Parlamentului pentru un nou vot de investitură dacă nu mai există nicio șansă pentru păstrarea actualei coaliții de guvernare.

”La baza rectificării stă o reevaluare a Produsului Intern Brut, în lumina informaţiilor referitoare la creşterea economică, PIB are o valoare nominală acum de 1,17 miliarde faţă de 1,11 miliarde la începutul anului. În prima parte a anului, investiţiile au avut o contribuţie majoră la PIB de peste 5 puncte procentuale în trimestrul 2, ceea ce arată că investiţiile sunt motorul creşterii economice.

Se schimbă estimarea de creştere reală pe care am avut-o la începutul anului, acum mergem pe o estimare de 7% faţă de o estimare iniţială de 4,3%. Deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, creşte de la 80 de miliarde la 83,8 miliarde, ceea ce reprezintă un deficit bugetar de 7,13% din PIB, o scădere micuță față de deficitul asumat inițial.”, a declarat premierul după şedinţa de Guvern.

Din datele prezentate de premier, cele mai mari alocări suplimentare sunt repartizate, în ordine, Ministerului Sănătății (3 miliarde lei), Ministerului Dezvoltării (2, 4 miliarde lei), Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (700 milioane lei) și Ministerului Transporturilor (630 milioane lei).


Florin Cîțu a explicat că majorarea fondului de rezervă s-a făcut în primul rând pentru a onora cererile de despăgubire primite după inundațiile din vară. ”Până acum am primit cereri de despăgubire de un miliard”, a explicat Florin Cîțu. Premierul a spus că nu sunt singurele cheltuieli din Fondul de rezervă, mai trebuie alocați bani pentru gestionarea efectelor pandemiei și o serie de autorități trebuie ajutate să cofinanțeze proiecte pe fonduri europene.

(Descărcați AICI proiectul de OUG privind rectificarea)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: