sâmbătă

13 iulie, 2024

3 noiembrie, 2017

Ionuț Dumitru, președintele Consiliului fiscal

Consiliul fiscal a avizat negativ propunerea de modificarea a Codului fiscal, potrivit opiniei publicate vineri pe site-ul instituției.

Motivul respingerii: ”În lipsa unei construcții bugetare complete, Consiliul ”nu a putut certifica faptul că țintele bugetare anuale și pe termen mediu a sumate prin Strategia Fiscal-Bugetara 2017-2019 nu vor fi depășite, în condițiile în care acestea din urmă sunt oricum incompatibile cu regulile fiscale interne și cu tratatele europene.”

Concluzie a Consiliului: Modificările aduc o pierdere fiscală de 5,2 miliarde lei

Potrivit Consiliului fiscal, ”analizat în izolare, impactul pachetului de modificări fiscale implică o pierdere de circa 5,2 miliarde de lei, în timp ce o evaluare a măsurilor de compensare identificate în Nota de fundamentare nu indică acoperirea în întregime a acesteia.”


Cu toate acestea, o asemenea abordare nu este potrivită, consideră Consiliul: ”impactul identificat este condiționat de ipotezele cu privire la creșterea salariilor brute care au drept sursă de proveniență inclusiv creșterea masivă a remunerării salariaților din sectorul public în baza legii alarizării unitare, cu consecințe majore asupra dimensiunii cheltuielilor bugetare.”

Legea responsabilității fiscal-bugetare condiționează avizul pozitiv al Consiliului fiscal de faptul că impactul măsurilor propuse a fost luat în calcul în prognoză și nu afectează atingerea țintelor bugetare
anuale și pe termen mediu.

Având în vedere cele de mai sus, Consiliul fiscal nu poate certifica,  în lipsa unei construcții bugetare complete, respectarea țintelor bugetare asumate prin Strategia Fiscal-Bugetară și, în esență, nedepășirea nivelului de 3% din PIB al deficitului bugetului general consolidat în 2018 (în fapt, deficitul bugetar efectiv ar trebui sa scadă semnificativ în anii următori pentru a respecta angajamentele asumate de România la nivel european, în special cele legate de Compactul fiscal).

Mai mult, Consiliul fiscal își reiterează obiecțiile cu privire la abordarea conform căreia plasarea persistentă în vecinătatea imediată a nivelul de referință de 3% ar fi un fenomen benign–nu doar că o astfel de abordare intră în flagrantă contradicție cu regulile fiscale instituite de legislația națională și cea europeană (Brațul preventiv al Pactului de Stabilitate și Creștere, Compactul fiscal), dar o semenea conduită vulnerabilizează poziția finanțelor publice, privând-o de spațiu fiscal în eventualitatea manifestării unor șocuri adverse.


În acest sens, Consiliul fiscal consideră că propunerea de modificare a Codului fiscal este de natură să contribuie la lărgirea deficitului bugetar efectiv și a celui structural.

(Descărcați AICI opinia Consiliului fiscal)

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: