5 noiembrie, 2021

Doar 54% din școlile și grădinițele de stat și private din România (1,8 milioane de elevi și preșcolari) aveau vineri o rată de vaccinare a personalului peste 60% (inclusiv), astfel încât vor relua luni cursurile în format fizic, a anunțat ministrul Sorin Câmpeanu.

Școlile și grădinițele unde rata de vaccinare a personalului este sub 60% vor funcționa în format online, conform noilor reglementări.

Pentru fiecare săptămână, școlile se vor raporta la rata de imunizare înregistrată oficial în ziua de vineri anterioară.


Rata de vaccinare a fiecărei unități este afișată pe site-ul inspectoratului școlar județean.

„Avem peste 70% din personal vaccinat – profesori, învățători, personal nedidactic și didactic auxiliar. Personalul didactic are rata de vaccinare mai mare decât cel nedidactic (…)

În sistemul de învățământ avem disponibilă rata de vaccinare din fiecare școală și grădiniță, nu se mai întâlnește acest lucru în niciun domeniu.

În București rata de vaccinare din învățământ e de aproape 80%. 69% din scoli aveau rata de vaccinare peste 60%.


În Ilfov, Cluj, Constanta – rata de vaccinare e apreciată ca fiind mare. Sunt doar 12 județe în care media e sub 60%”, a explicat ministrul Educației.

Este o situație în dinamică, a mai afirmat ministrul.

„În ședințele de azi se va actualiza această rată de vaccinare, în unele situații a crescut. Situația va fi actualizată săptămânal, vineri va fi ziua de referință din perspectiva ratei de vaccinare la fiecare unitate de învățământ. Când se va depăși rata de vaccinare de 60%, se va intra la ore cu prezență fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Acolo unde sunt profesori în carantină sau infectați sau unde sunt probleme de infrastructură, școala poate face cerere pentru ore online chiar dacă are rata de vaccinare peste 60%.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. În Brăila funcționează fizic doar două grădinițe. De unde bani d_nule Campeanu pentru bone? Trăim intr_o tara în care totul se scumpește, nu ai cum sa te ajungi dr la o luna la alta chestie salariul…de unde sa mai faci economii? Cum era cu scoala online???Nu aveam conectivitate?? Acum este?!?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. În Brăila funcționează fizic doar două grădinițe. De unde bani d_nule Campeanu pentru bone? Trăim intr_o tara în care totul se scumpește, nu ai cum sa te ajungi dr la o luna la alta chestie salariul…de unde sa mai faci economii? Cum era cu scoala online???Nu aveam conectivitate?? Acum este?!?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: