16 ianuarie, 2015

Tudor ChiuariuProcurorii anticorupţie au extins joi urmărirea penală în cazul lui Tudor Chiurariu, acuzându-l că i-ar fi cerut 3 milioane de euro lui Gheorghe Paltin Sturdza pentru a obţine pentru acesta din urmă, prin traficarea influenţei asupra unor funcţionari, un teren de circa 6.000 de hectare de pădure.

Potrivit procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Braşov, în contextul retrocedării ilegale a unor mari suprafeţe de teren forestier către Gheorghe Paltin Sturdza, în 12 aprilie 2013, la biroul SCA Chiuariu şi Asociaţii din Bucureşti a avut loc o întâlnire între acesta şi senator.

„Cu ocazia acelei întâlniri, după ce Chiuariu Tudor Alexandru l-a asigurat pe Paltin Gheorghe Sturdza de influenţa sa avută asupra funcţionarilor publici din judeţul Bacău implicaţi în procedura de punere în executare a deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna, i-a pretins acestuia suma de 3.000.000 de euro pentru a obţine, cu ajutorul influenţei sale asupra respectivilor funcţionari, punerea în posesie a unui lot de aproximativ 6.000 de ha de pădure”, potrivit anchetatorilor.


Procurorii DNA anunţau, în 10 ianuarie, că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Procurorii DNA Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, din 10 ianuarie până în 8 februarie inclusiv, faţă de senatorul Tudor Chiuariu.

Fostul ministru al Justiţiei este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderare la un grup infracţional organizat, în dosarul privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, în care sunt arestaţi preventiv fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza.

Acuzațiile procurorilor

Potrivit ordonanţei de dispunere a controlului judiciar, în contextul demersurilor infracţionale depuse pentru retrocedarea unor mari suprafeţe de teren forestier către Paltin Sturdza, în noiembrie 2012, Ioan Gheorghe Varga şi Daniel Constantin Călugăr s-au înţeles cu Tudor Chiuariu să primească suma de 2,5 milioane de euro pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici ai Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, RNP Romsilva – Direcţiei Silvice Bacău şi OCPI Bacău, „cu scopul de a-i determina pe aceştia fie să urgenteze, fie să-şi îndeplinească în mod defectuos (ex. să nu exercite acţiuni în justiţie) atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unei decizii a Tribunalului Covasna”.


Decizia avea ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 43.227 de hectare de teren forestier ce a aparţinut fostului Domeniu Ghica-Comăneşti.

Ulterior, susţineau anchetatorii în primă fază, cumpărarea de influenţă a fost disimulată prin încheierea unui contract de asistenţă juridică, potrivit căruia suma de două milioane de euro urma să îi fie plătită lui Tudor Chiuariu cu titlu de onorariu fix şi 500.000 de euro ca onorariu de succes la data predării titlurilor de proprietate.

„Prin cooptarea inculpatului Chiuariu Tudor în interiorul grupului infracţional organizat, acesta a dobândit şi asumat un rol esenţial, în sensul că, sub coordonarea inculpaţilor Adam Ioan şi Paltin Gheorghe Sturdza, şi-a folosit influenţa politică dată de calitatea de parlamentar şi fost ministru al justiţiei, pentru a interveni pe lângă funcţionarii publici din cadrul Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău, OCPI Bacău, Direcţia Silvică Bacău, în scopul urgentării punerii în executare a deciziei Tribunalului Covasna”, au scris procurorii în ordonanţă.

Persoane arestate în dosar

În dosarul retrocedării ilegale de păduri sunt arestaţi fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, Gheorghe Paltin Sturdza şi judecătorul Lorand Andras Ordog. În detenţie a fost, până în seara zilei de 22 decembrie 2014, şi fiul lui Hrebenciuc, Andrei, însă, după judecarea contestaţiei sale faţă de prelungirea măsurii preventive, instanţa supremă a decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.

Dosarul vizează retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure în judeţul Bacău, în baza unor decizii ilegale ale unor judecători, cu implicarea unor parlamentari, pentru obţinerea ilegală a unor sume mari de bani. Grupul infracţional ar fi fost constituit în aprilie 2013, de Viorel Hrebenciuc, împreună cu Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza şi Dan Costin Bengescu, care urmăreau să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea funcţiilor. Grupul infracţional ar fi folosit inclusiv firme off-shore pentru a ascunde provenienţa banilor. Păgubită în acest caz este Romsilva, care a pierdut aproape 304 milioane de euro după ce Gheorghe Paltin Sturdza a reuşit să intre în posesia celor peste 43.000 de hectare de pădure.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: