13 august, 2014

Fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, este urmărit penal, în dosarul în care este cercetat şi Dan Şova, pentru abuz în serviciu.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fostul director general al Complexului Energetic Turceni (CET) a încheiat cu firma de avocatură “Şova şi Asociaţii” un contract de asistenţă juridică, în 23 iulie 2007, şi acte adiţionale la acest contract.

Acestea au fost semnate prin încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice şi a celor privind buna gestiune financiară, arată DNA, într-un comunicat de presă.


În total, conform sursei citate, prejudiciul cauzat Complexului Turceni se ridică la peste 71 milioane de lei, în urma a cinci contracte încheiate cu SCA “Şova şi Asociaţii”.

Fost ministru al Transporturilor şi actual purtător de cuvânt al PSD, Dan Șova a fost audiat miercuri la Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Dan Șova ar fi fost chemat pentru a i se comunica începerea urmării penale într-un dosar privind contracte cu complexurile energetice Turceni și Rovinari.

Potrivit propriilor declaraţii făcute după audiere, Dan Şova este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.


Dosarul, plecat de la o sesizare a ANAF din 2011, vizează contracte ale firmei de avocatură “Şova şi asociaţii” (acolo unde actualul premier şi candidat al PSD la alegerile prezidenţiale, Victor Ponta, a fost „senior partener”) cu complexurile energetice Rovinari şi Turceni.

Declaraţiile lui Dan Şova

La ieşirea de la DNA, Dan Şova a afirmat: „E vorba de trei contracte cu Rovinari şi Turceni. A fost un contract de consultanţă, cu onorariu proporţional, onorariu de succes, de 1, 2 la sută din cât am obţinut. La audieri nu s-a pomenit numele lui Victor Ponta absolut deloc”.

Consultanţa pentru Turceni şi Rovinari

Surse judiciare au confirmat, pentru Mediafax, că procurorii fac cercetări privind contractele firmei de avocatură “Şova şi asociaţii” pentru servicii juridice semnate în martie 2007 cu complexul Rovinari şi în iulie 2007 cu complexul Turceni.

Dan Şova declara, în iulie 2011, că fosta sa firmă de avocatură a adus beneficii de câteva zeci de milioane de euro societăţilor Rovinari şi Turceni, el nefiind însă angrenat în serviciile juridice respective.

Dan Şova a fost parte din “Şova şi asociaţii” până în 2009. Liderul PSD spune că nu a lucrat direct în cadrul acestor contracte decât în două ocazii: o întâlnire la AVAS şi una prin care s-a făcut o tranzacţie între Turceni şi Societatea Comercială pentru Închiderea-Conservarea Minelor.

În apărarea sa, Dan Şova mai spune că un alt partener al companiei a negociat şi semnat contractele cu Turceni şi Rovinari şi că un control al DFP Gorj, la data de 23 martie 2011, atestă legalitatea contractelor respective şi a delurării lor.

Dosarul are la bază o sesizare a ANAF din 2011

În iunie 2011, preşedintele PSD, Victor Ponta, a primit o invitaţie de la ANAF, în care era solicitat să se prezinte pe 24 iunie la sediul ANAF, cu declaraţiile de venit pe 2007 şi 2008 şi cu registrul jurnal de încasări şi plăţi.

Potrivit presei de la acea dată, un raport ANAF constata că „Şova şi asociaţii” au încasat necuvenit de la Turceni şi Rovinari suma de 4,4 milioane de lei în baza unor contracte întocmite prin încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice.

Ulterior, potrivit declaraţiilor lui Sorin Blejnar, ANAF a trimis o sesizare DNA în legătură cu aceste contracte.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: