6 mai, 2012

Președintele Traian Băsescu și-a declarat, duminică, susținerea pentru recuperarea salariilor bugetarilor, susținând că aceasta conduce la scăderea deficitelor structurale la pensii și sănătate, însă a recunoscut că majorarea salarială poate conduce la o mărire a deficitului bugetar de la 1,9% din PIB până la 2,3%.

”Susţin fără rezerve revenirea la salariile de dinainte de reduceri. Mărirea de salarii nu produce niciun fel de deficit structural crescut la fondul de sănătate şi la fondul de pensii. Dimpotrivă, reduce deficitul la fondul de pensii, ca urmare a aplicării CAS pe o sumă mai mare pentru fiecare salariat bugetar”, a susținut Băsescu, după discuțiile cu Troika – delegațiile FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene.

El a amintit că în ianuarie, la misiunea FMI de atunci, autoritățile române au negociat un deficit bugetar de 1,9% din PIB pe anul 2012, însă de atunci s-a luat în calcul posibilitatea creșterii deficitului la 2,2% – 2,3% din PIB în metodologia cash.


Șeful statului a recunoscut astfel că majorarea salarială pentru bugetari ar urma să se facă pe baza creșterii deficitului bugetar în limitele menîionate în ianuarie..

”Am spus atunci că mergem pe 1,9% deficit pe cash cu posibilitatea să mergem până la 2,2%, chiar 2,3% dacă va fi necesar. De ce această diferență? La ora aceea nu se știam cum vor evolua economia românească și cea europeană. (…)Rezerva pentru plata salariilor, dacă economia nu a mers mai pozitiv decât ne-am așteptat, e pe dreptul de a ne modifica deficitul”, a explicat Băsescu duminică.

În schimb, liderul de la Cotroceni s-a arătat rezervat față de posibilitatea returnării banilor care au fost opriți ilegal de la pensionari, prin constribuțiile la asigurările de sănătate.

”Problema apare din ultimele decizii ale Curții Constituționale privind pensiile. (…) Trebuie să găsim o soluție și legală, și financiară pentru problema generată de decizia Curții Constituționale”, a spus Băsescu.


Președintele a menționat că va discuta pe acest subiect cu premierul desemnat, Victor Ponta.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: