Premierul Ludovic Orban continuă înlocuirea conducerilor numite politic în instituțiile statului. La Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în locul Danielei Barbu a fost numit miercuri Marcel-Dumitru Miclău (foto), secretarul general al agenției.
Daniela Barbu a fost instalată în funcție de Viorica Dăncilă, în iulie 2018. A fost secretar în Ministerul Muncii, poziție în care a fost adusă de fostul ministru Lia Olguța Vasilescu, după ce Barbu a condus cinci ani Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj (2012-2017).
Marcel-Dumitru Miclău a ocupat mai multe funcții publice, în aproape toate guvernele, începând cu 1990, toate fiind numiri politice. A trecut și pe la Ministerul Educației (deși nu avea studii superioare), a fost consilier la Ministerul Integrării Europene, a lucrat de mai multe ori în ANOFM, iar între 2002 și 2012 a făcut parte din Corpul de control al ministrului de Interne. A fost readus aici în 2013 de către fostul Ministru Gabriel Oprea.
În 2014 a fost numit director al AJOFM Timiș, de unde s-a întors la centru, la ANOFM, în 2016, în timpul Guvernului tehnocrat Dacian Cioloș și când era membru PSD.
Marcel-Dumitru Miclău a obținut licența în 2001, în “management economic, turistic și comercial”, la Universitatea Mihai Eminescu din Timișoara.