vineri

19 aprilie, 2024

24 iunie, 2013

Diplomatul Lilian Zamfiroiu urmează să fie nominalizat de USL pentru funcția de președinte al Institutului Cultural Român (ICR), după ce liberalul Andrei Marga a demisionat de la conducerea ICR.

Zamfiroiu este adjunctul ambasadorului României la UNESCO, în acest moment, a declarat preşedintele Comisiei pentru cultură a Senatului, Georgică Severin.

„Propunerea pe care o voi supune audierii mâine în comisiile reunite, evident după ce va trece prin Biroul Permanent ca propunere a USL, este domnul Lilian Zamfiroiu, diplomat de carieră, de şapte ani este adjunctul ambasadorului nostru la UNESCO, deci are o vastă experienţă în zona cultural-internaţional-diplomatică, motive pentru care ni s-a părut nouă că este cel mai apropiat de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească în momentul de faţă preşedintele ICR”, a afirmat senatorul social-democrat, citat de Agerpres.


Severin a explicat că nominalizarea lui Zamfiroiu urmărește îmbunătățirea relației ICR cu Ministerul Afacerilor Externe.

„De data aceasta, având în vedere şi ce s-a întâmplat în legătură cu ultimii doi preşedinţi, ne-am gândit să o luăm invers. Nu am căutat în primul rând un om, ci ne-am gândit la fişa postului, la ceea ce aşteaptă ţara de la ICR, la rolul acestei instituţii şi la îmbunătăţirea cadrului de colaborare cu toţi reprezentanţii semnificativi ai culturii române şi, totodată, îmbunătăţirea colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe”, a mai afirmat senatorul PSD.

Propunerea USL va fi înaintată marţi Biroului Permanent al Senatului după care Zamfiroiu va fi audiat în comisiile de cultură și de politică externă ale Senatului, pentru ca în final plenul Senatului să decidă numirea noului președinte al ICR.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: