sâmbătă

27 aprilie, 2024

10 septembrie, 2020

Lumea este pe cale de a intra într-o nouă eră care va fi caracterizată inițial de dezordine și de o scădere a globalizării care a generat creșterea economică rapidă și explozia prețurilor activelor din ultimii 40 de ani, potrivit unei analize a Deutsche Bank.

În ceea ce privește geopolitica, tensiunea dintre SUA și China ar trebui să ”caracterizeze era dezordinii”, în timp ce China își continuă drumul spre restabilirea rolului său istoric de putere economică globală, preferând în același timp propriile valori liberalismului occidental.

”Un conflict de culturi și interese este iminent, mai ales având în vedere că China este pe cale de a deveni cea mai mare economie din lume”, se arată în raport.


Era dezordinii – în special următorii zece ani – ar putea fi, de asemenea, ”un deceniu în care Europa se afirmă sau dispare”, se arată în analiza băncii germane. Analiștii subliniază că potențialul de integrare al Europei a crescut semnificativ în contextul adoptării Fondului de redresare, dar și divergențele economice riscă să se adâncească, provocând noi tensiuni în urmă depășirii crizei COVID-19.

Cele opt teme care vor defini era dezordinii:

  • Deteriorarea relațiilor dintre SUA și China și inversarea globalizării;
  • Deceniul crucial pentru Europa, din care fie iese mai puternică, fie riscă să se destrame;
  • Datorii publice în creștere și trecerea politicilor monetare neortodoxe (tiparnița de bani, bani din elicopter) în mainstream;
  • Inflație sau deflație;
  • O creștere a inegalității înainte de înregistrarea de noi progrese în combaterea sărăciei;
  • Extinderea diviziunii dintre generații;
  • Consolidarea dezbaterii climatice;
  • Revoluția tehnologică.

Millenialii vor redistribui averea mondială către generațiile tinere

Un rol central în ”era dezordinii” îl va juca generația millenialilor, din care fac parte tinerii cu vârste cuprinse între 22 și 38 de ani.

”O problemă care se configurează rapid drept o forță politică este diviziunea dintre generații”, se arată în raport.


”Presupunând că viața nu devine mai favorabilă din punct de vedere economic pentru milleniali pe măsură ce îmbătrânesc (mulți consideră că prețurile locuințelor le fac din ce în ce mai puțin accesibile), acesta ar putea fi un potențial moment de cotitură pentru societate care să schimbe rezultatul alegerilor și a politicilor publice”, notează experții băncii.

Votul privind Brexit și alegerea președintelui Donald Trump în SUA  i-au lăsat pe mulți tineri supărați și cu sentimente de înstrăinare față de o decizie politică importantă cu care o largă majoritate dintre ei nu a fost de acord. Acest lucru s-ar putea transforma într-o ”răzbunare” a acestei generații, pe măsură ce accede în poziții de forță care să-i permită redistribuirea averii către tineri.

”O astfel de schimbare a balanței de putere ar putea include un regim de impozitare mai dură a moștenirilor, mai puțină protecție a veniturilor pentru pensionari, impozite mai mari pe proprietate, precum și o creștere a impozitării veniturilor și profiturilor companiilor”, se arată în raportul Deutsche Bank.

Noua generație ar putea fi, de asemenea, mai tolerantă vizavi de evoluția inflației, având în vedere că o creștere a acestuia va eroda povara datoriei pe care o moștenește.

”Era globalizării căreia îi spunem acum la revedere a însemnat cea mai consistentă creștere a activelor din istorie. Era dezordinii amenință evaluările ridicate de la nivel global, în special în termeni reali”, notează analiștii.

În ultimii 500 de ani au existat 16 situații în care o nouă forță politică a atacat dominația celei existente, iar în 12 cazuri conflictul a dus la război. Analiștii Deutsche Bank consideră însă drept improbabil scenariul unui conflict militar.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: