Delegația Fondului Monetar Internațional, Băncii Mondiale și Comisiei Europene și-a amânat vizita în România până după referednumul de demitere a președintelui Traian Băsescu, a anunțat luni premierul Victor Ponta.
Inițial, delegația FMI informase Guvernul că vine la București începând din 24 sau 25 iulie.
”Bineînţeles că s-a amânat pentru că delegaţiile FMI şi CE au considerat întotdeauna că nu trebuie să vină în campanie electorală. Săptămâna 22-29 este ultima săptămână de campanie electorală”, a explicat premierul Ponta.
El a subliniat că ”delegaţia Comisiei Europene, a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale se va afla în România în săptămâna imediat următoare după referendumul din 29 iulie”.
Ponta a precizat că între timp oficialii din guvern au informat instituțiile internaționale asupra măsurilor care trebuia luate în cadrul acordului.
”Evident, până atunci, campanii electorale, referendum, decizii politice se vor fi luat deja de către poporul român prin vot, iar instituţiile internaţionale vor avea aici delegaţia pentru discuţii cu noi. Vreau să vă asigur că în această perioadă însă şi ministerul şi secretarii de stat au informat partenerii noştri asupra stadiului îndeplinirii măsurilor pe care le convenisem deja”, a mai afirmat prim-ministrul.
Ministrul de Finanțe excludea în urmă cu două săptămâni amânarea vizitei FMI
Ministrul Finanțelor, vicepremierul Florin Georgescu, excludea, pe 4 iulie, orice amânare a vizitei delegației FMI în România ca urmare a situației politice de la București.
”În niciun caz (nu se va amâna vizita – n.r.). Misiunea FMI, Comisiei Europeană, Băncii Mondiale – chiar ieri am discutat cu reprezentanţii acestor instituţii – va avea loc în mod indubitabil la finele acestei luni. Din ultima semidecadă va începe vizita, vă spuneam, 24 sau 25 iulie, şi vom discuta foarte concret, aplicat pe text, pe situaţii financiare, despre progresele şi modul cum ne-am îndeplinit parametrii macroeconomici asumaţi şi despre mersul reformelor sectoriale.
Ieri (pe 3 iulie – n.r.), la ora 18:00, am vorbit cu şeful misiunii şi mi-a confirmat şi după ce i-am transmis informaţiile pe care vi le-am spus şi dvs., că misiunea va începe aşa cum este programată, pe 24 sau pe 25. Cred că mai curând pe 24 iulie”, spunea Florin Georgescu, pe 4 iulie.