22 februarie, 2012

Petenţi din Uniunea Europeană au reclamat anul trecut că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) din România nu are o structură de lucru cu publicul capabilă să ofere asistenţă privind proceduri şi documente necesare, relatează AGERPRES.

Potrivit Raportului de activitate al Solvit pe anul 2011, publicat miercuri de Ministerul Afacerilor Europene, petenţii au reclamat reţelei europene în cazul ANAF „lipsa unei structuri de lucru cu publicul care să poată oferi asistenţă cu privire la procedura şi documente necesare”.

De asemenea, petenţii au reclamat în cazul ANAF şi nerespectarea prevederilor Directivei 79/1072/CEE în sensul depăşirii constante a termenului de emitere a deciziei de rambursare a TVA şi de rambursare efectivă în cazul contribuabililor externi, termen prevăzut de directiva menţionată – şase luni de la depunerea completă a documentaţiei necesare.


Totodată, la casele judeţene de pensii şi asigurări sociale din România, petenţii au reclamat întârzieri nejustificate în comunicarea cu autorităţile altor state membre ale UE, în vederea stabilirii pensiei comunitare şi în eliberarea deciziilor de pensie naţională.

Şi Ministerul Sănătăţii a fost reclamat la Solvit, în anul 2011, una dintre criticile aduse fiind depăşirea frecventă a termenului de 30 de zile lucrătoare pentru eliberarea certificatului sau a documentului care atestă evaluarea formării de către autoritatea competentă.

Solvit este o reţea de soluţionare a problemelor, în cadrul căreia statele membre ale Uniunii Europene conlucrează pentru a soluţiona problemele survenite din cauza aplicării necorespunzătoare a legislaţiei privind piaţa internă de către autorităţile publice, fără utilizarea procedurilor juridice.

Petenţii pot fi persoane fizice sau firme.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: