Guvernul a recurs, miercuri, la o manieră bizară de deblocare a activității Autorității Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), după ce, în urma tăierii totale a bugetului, conducerea ANRP a demisioant: în loc să ceară ministrului de Finanțe să aloce ANRP un buget pentru plata despăgubirilor, premierul Victor Ponta cere o intervenție politică a ministrului Robert Cazanciuc în actul de justiție.
Rezolvarea imaginată de premierul Ponta
„Vă rog să continuaţi discuţiile cu CSM, Înalta Curte, cu Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor, ca să găsim soluţia de funcţionare în continuare a autorităţii, în condiţiile în care, după toate relele din anii 2010, 2011, 2012, acum e bine că au făcut curăţenie şi că aplică nişte proceduri prin care să nu mai apară situaţiile ilegale de atunci”, i-a spus premierul Ponta ministrului Cazanciuc, miercuri, la începutul şedinţei săptămânale a Guvernului, în faţa presei.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu, înaintase luni premierului Victor Ponta un memoriu în care reclamă că instituţia este obligată la amenzi pentru neplata în termen a titlurilor de despăgubire, însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi.
Amenzile de care se plânge conducerea demisionară a ANRP sunt însă consecința modului fraudulos în care diverse echipe de conducere a autorității au înțeles să pună, sau nu, în aplicare legea.
E greu de spus însă cum va putea ministrul Justiției să rezolve problema amenzilor pe care instanțele de judecată le aplică conducerii ANRP pentru nerestituirea proprietăților câștigate în Justiție.
Problemele reale ale ANRP: nebugetarea retrocedărilor și artificiile prin care Finanțele întârzie plățile
Activitatea autorității pentru restituirea proprietăților este blocată în prezent în primul rând din cauză că instituția nu a primit, prin bugetul din 2015, niciun leu pentru acordarea despăgubirilor.
(Citiți și: ”Efectul DNA în bugetul 2015: ANRP nu va plăti nicio despăgubire în următorii 4 ani”)
În al doilea rând, ANRP a „rafinat” de-a lungul timpului un alt sistem care generează întârzieri, în care sunt incluși cei care nu au conexiuni politice.
Sistemul, descris de cititorii cursdeguvernare.ro, este următorul: După finalizarea dosarului, despăgubirile cuvenite sunt acordate în tranșe anuale. Banii nu sunt virați automat în cont, la dată fixă – oamenii trebuie să aștepte o înștiințare de la Ministerul Finanțelor precum că s–a făcut plata, într-un cont unic deschis la o bancă. În posesia sumelor cuvenite poți intra doar dacă la ghișeul băncii prezinți două hârtii, una de la ANRP, alta de la Finanțe.
Demn de menționat: guvernul a tăiat bugetul de retrocedări după ce premierul Ponta a trecut legea retrocedărilor prin asumarea răspunderii în Parlament.
ANRP: Afacerea de 8 miliarde de euro tranșată în Justiție
Potrivit bugetului 2015, Ministerul finanţelor a alocat ANRP un buget de 10,89 milioane lei, în condiţiile în care numai ca să plătească salarii, facturile de gaz, apa, internet şi curent, contribuţii sociale etc Agenţia are nevoie de 15 milioane lei, potrivit documentelor semnate de actuala conducere demisionară a ANRP.
Bugetele estimate pentru următorii ani sunt: 2016- 11,21 milioane lei, 2017- 11,52 milioane lei, 2018- 11,80 milioane lei.
Cifrele Ministerului de Finanţe arată că bugetul ANRP din 2015 este de 70 de ori mai mic decât cel din 2014– execuţia bugetară preliminară a anului 2014, indică faptul că, în urma celor 3 rectificări operate, bugetul ANRP a fost de 717,53 milioane lei (163 milioane de euro).
Câştigurile din cumpărarea drepturilor litigioase asupra imobilelor sau terenurilor şi revendicarea acestora cu ajutorul conexiunilor politice au fost, în perioada 2007-2011, de 4 miliarde de lei, echivalentul a un miliard de euro, arată un raport din 2013 al Curţii de Conturi (care poate fi descărcat AICI– Link)
Mergând în Parlament pentru asumarea răspunderii pe legea privind retrocedările, în aprilie 2013, premierul Victor Ponta anunța două cifre: valoarea totală estimată a despăgubirilor pe care statul român trebuie să le plătească foștilor proprietari este de aproximativ 8 miliarde de euro, valoarea aproximativă a plăților făcute până la acel moment este de 5 miliarde de euro.
Retrocedările trebuie făcute, pentru că ele au fost tranșate în Justiție.
5 răspunsuri
din pacate, sunteti in totala eroare. banii pentru despagubiri subt in bugetul MF, peste 900 milioane lei. anul trecut, ANRP a emis titluri de plata pt 550 milioane lei iar MF a platit integral (prima transa). anul asta se plateste transa a doua. in plus, se plateste prima transa pentru despagubirile pt Cadrilater si Basarabia, inca 300 milioane.
in concluzie, sunt bani, sunt proceduri, problemele sunt cele prezentate de ANRP
Domnule Băeșu, nu știu de unde aveți cifrele alea și dacă sunt valabile nu știu la ce sunt folosite. Dar înainte de-a decreta atât de precis că e vorba de eroare, întrebati-i și pe cei care așteaptă cu deciziile instantelor în mână despăgubirile care nu mai vin.
Dacă sunteți atât de documentat și în cunoștință de cauză puteți să-mi spuneți de ce cu mai vin și sunt purtat pe drumuri și aflat la nesfârșit între ANRP și cei de la Ministerul finanțelor ?
AJUTAȚI-MĂ CU UN RĂSPUNS, DACĂ PUTEȚI
Buna ziua,
pe bune sunt bani si se fac despagubiri?? nu inteleg nimic! DAR STIU ca este o mare bataie de joc!
S-a dat prima transa in 2014, urmeaza a doua in 2015,de ce nu se mai onoreaza platile? Ptr.ca unii au furat de au rupt,de asta nu mai sant bani? Ce vina avem noi muritorii de rand care asteptam din 2001 aceste plati? Bine ca au luat cei care aveau miliarde….Sa plateasca Udrea,Cocos si cei care au furat..O plata ptr.noi inseamna doua posete ale lui madam Udrea…vi se pare normal sa va bateti joc de noi??Sa va fie rusine !
Bani pe hartie s-au dat, doar pe hartie ! Ce nu intelege nici macar un elev de generala este cum sa apari pe pagina ministerului la „verificare plati ANRP” ca banii ti-au fost virati in cec iar la cec sa-ti spuna ca banii sunt la minister in cont blocat. Ce nu intelegem este cum ministerul finantelor are numai anumite conturi blocate si tocmai acolo sunt despagubirile noastre, deci e clar ca guvernul se comporta ca un diavol ! Iar faza cu „scrisoarea de la finante” cu care sa te duci la cec e sarlatanie : daca am referinta pe pagina ministerului care-mi certifica virarea banilor catre cec, am titlul in original si cartea de identitate, eventual dovada de mostenitor daca e cazul, legal nu-mi trebuie altceva. Am fost cu titlu si referinta plata si m-au gasit dar degeaba : „suma nu poate fi platita cont m.f. blocat”