28 aprilie, 2011

Oficiul european de statistică Eurostat ar urma să calculeze deficitul bugetar al României ţinând seama de pierderile înregistrate de toate companiile de stat care primesc bani de la guvern pentru susţinerea a peste 50% din activitatea lor economică, au declarat pentru cursdeguvernare.ro surse economice informate. După ce au fost sesizate nereguli în datele transmise de guvernul român şi după ce Ministerul de Finanţe a revenit cu noi cifre privind subvenţiile pentru CFR şi Termoelectrica, surse Eurostat au declarat pentru Hotnews că datele incomplete nu se referă doar la cele două companii.

Informaţia este confirmată şi de memorandumul tehnic de înţelegere între România şi Fondul Monetar Internaţional, întocmit în luna martie, pentru noul acord.

În documentul FMI se arată că, pe lângă Termoelectrica şi CFR Infrastructură, încă 25 de companii cu pierderi trebuie incluse în calculul deficitului bugetar pe anul 2011.


Lista completă cuprinde următoarele: Compania Naţională a Huilei S.A., Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, Fondul Proprietatea, Metrorex S.A., Regia Autonomă Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi, Societatea Naţională a Cărbunelui S.A., Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, Compania Naţională de Radiocomunicaţii Navale Radio Constanţa, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Infrastructură, Termoelectrica S.A., Acvavalor S.A., Aeroportul Arad S.A., Aeroportul Iaşi RA, Aeroportul Internaţional Baia Mare R.A., Aeroportul Satu Mare R.A., Aeroportul Stefan Cel Mare Suceava R.A., Aeroportul Transilvania – Târgu Mureş R.A., Aeroportul Tulcea, Aqua Calor S.A., Centrala Electrică de Termoficare Brasov S.A., Citadin S.A. Hundedoara, Dalkia Romania S.R.L., Edil Therma Hunedoara, Goscomloc S.A., Gospodarie Orăşenească S.A., Rominservices Therm S.A., Societatea Naţională “Aeroportul Internaţional Mihail Kogalniceanu”, T.S.P Ecoterm S.A., Termica S.A., Termloc S.A., Uzina Termică Comaneşti S.A.

Fostul ministru de finanţe Daniel Dăianu a explicat miercuri pentru cursdeguvernare.ro că introducerea acestor companii în deficitul bugetar va forţa statul să le plătească arieratele sau să oprească pe viitor pierderile.

Esenţa este legată de implicaţia asupra execuţiei bugetare şi consolidării fiscale. Atunci când bugetele acestor companii de stat nu sunt prinse în bugetul consolidat al statului, ele pot să aibă arierate, pot să nu-şi onoreze plăţile, aşa cum se întâmplă adesea, creând deficit cvasifiscal, dar care nu se observă în execuţia bugetară a anului în curs, în timp ce dacă le treci în bugetul de stat, automat bugetul cvasifscal devine deficit fiscal şi statul nu mai poate să lase arieratele acolo. Statul este obligat atunci să facă rost de resurse”, a explicat Daniel Dăianu.

Ialomiţianu trimite controale la CFR şi Termoelectrica

 


După ce Eurostat şi-a exprimat rezervele faţă de datele transmise de autorităţile române pentru calcularea deficitului bugetar, oficialii de la Bucureşti au explicat că diferenţele rezidă în neraportarea pierderilor compaiilor CFR Infrastructură şi Termoelectrica.

La rândul său, premierul Emil Boc a recunscut că există situaţii scadente nelămurite ale Termoelectrica şi CFR Infrastructură din perioada 2007-2009, pe care Guvernul le va clarifica.

Întotdeauna Guvernul României a dat dovadă de maximă transparenţă în relaţia cu organismele europene şi va lămuri toate aceste situaţii scadente din 2007, 2008, unele chiar din 2009 şi evident vor fi oferite, potrivit procedurilor, toate datele necesare”, a precizat premierul Emil Boc.

Între timp, mnistrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a trimis deja Corpul de control al MFP la cele două companii menţionate, pentru a verifica ce situaţii au raportat la Guvern.

De ce sunt importante cifrele acestor companii:

Eurostat a calculat României, pentru anul 2010, un deficit bugetar de 6,4% din PIB, însă şi-a exprimat rezervele privind datele transmise de la Bucureşti.

Ministerul Finanţelor a arătat, însă, că Eurostat foloseşte un sistem de calcul – ESA 95 – pentru care România are stabilită împreună cu Comisia Europeană o ţintă de deficit de 7,3% din PIB,

Secretarul de stat Gheorghe Gherghina a susţinut că şi după introducerea deficitelor CFR Infrastructură şi Termoelectrica deficitul se va opri la 6,8-6,9%, sub ţinta negociată.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: