luni

22 aprilie, 2024

22 februarie, 2024

Devine din ce în ce mai clar că Occidentul ar putea să piardă războiul din Ucraina. Merită să ne întrebăm: Cum am ajuns aici? O analiză Politico oferă, printre rânduri, un răspuns crud: actuala clasă politică occidentală nu se ridică la înălțimea provocărilor.

Materialul, în cele ce urmează, cu mențiunea că intertitlurile aparțin redacției.

Momentul de glorie al lui Vladimir Putin

Vladimir Putin trebuie să savureze acest moment.


Nu doar că președintele Rusiei a reușit să năruiască Conferința de Securitate de la München cu vestea morții principalului său rival politic, Alexei Navalny („ucis încet” de către temnicerii săi în Siberia, conform înaltului diplomat al Uniunii Europene Josep Borrell); el a obținut, de asemenea, un succes pe câmpul de luptă, când, în weekend, trupele sale au luat în sfârșit orașul Avdiivka din estul Ucrainei, după o retragere tactică a trupelor ucrainene lipsitete de muniții.

Potrivit unui participant la conferința de la München, starea de spirit la reuniunea elitei diplomației și securității occidentale – de obicei o șansă de a proiecta unitate și hotărâre între recepții exclusiviste – a fost sumbră. „Există un sentiment de urgență, fără un sentiment de acțiune. Este o stare de spirit foarte ciudată”, a spus Jan Techau, directorul Germaniei al think-tank-ului Eurasia Group.

SUA, prima piesă care cade în dominoul de război

Într-adevăr, la doi ani după invazia pe scară largă a Ucrainei, situația nu a arătat niciodată mai periculoasă pentru Kiev – și pentru vecinii săi de-a lungul frontierei de vest a Rusiei – după zilele întunecate din februarie 2022, când președintele SUA Joe Biden i-a oferit omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, un bilet dus din Ucraina (refuzat) și o mare parte din lume a presupus (în mod greșit) că Rusia va cotropi întreaga țară.

Republicanii americani, la ordinele fostului președinte Donald Trump, blochează livrările de arme către Ucraina, generând o penurie de muniții cu efecte imediate, și dăunătoare, asupra câmpului de luptă. După ce au recucerit Bakhmut și Avdiivka, trupele ruse atacă acum în direcțiile Marinka, Robotyne și Kreminna, potrivit observatorilor câmpului de luptă.


Liderii europeni, în ciuda faptului că au devenit principalii susținători materiali ai Ucrainei, nu reușesc să umple golul lăsat de SUA în aprovizionarea militară și, din cauza Franței, care insistă asupra principiului „cumpărați din Europa” în ciuda lipsei capacității de producție, refuză să facă achiziții din afara blocului.

Între timp, Putin, care este încă la putere în ciuda eforturilor Occidentale de a-i sancționa regimul, își intensifică campania de intimidare a Occidentului. În interviul său cu fostul prezentator Fox News Tucker Carlson, liderul rus a menționat Polonia de mai mult de o duzină de ori, plasând acest membru NATO în viziunea sa pentru ”Marea Rusie”, iar viceprim-ministrul său a început să amenințe conducerea norvegiană a insulei Svalbard, din Oceanul Arctic.

Când siguranța începe să dispară

Cu un sentiment din ce în ce mai pregnant de resemnare, liderii țărilor din vecinătatea Rusiei se pregătesc pentru scenarii care ar fi stârnit hohote de râs la Berlin și Washington în urmă cu doar 25 de luni. Un înalt oficial suedez al apărării le-a spus conaționalilor săi în ianuarie să se „pregătească mental” pentru război, iar miniștrii apărării din Danemarca și Estonia au avertizat la începutul acestei luni că Rusia va începe probabil să testeze angajamentul NATO privind securitatea colectivă în următorii cinci ani – adică va ataca cea mai puternică alianță militară din lume doar pentru a avea șansa de a afla câtă valoare are Articolul 5 din Tratatul Alianței.

E mare diferența între avertismentele de azi și siguranța de sine cu care s-au livrat promisiuni pentru livrări de arme în Ucraina, sancțiunile împotriva Rusiei sau “Zeitenwende” al Germaniei. Un oficial NATO care a vorbit cu Politico spune că opinia predominantă în cadrul alianței este că Ucraina „nu este pe cale să se prăbușească” și că „temerile sunt exagerate”. Unii observatori ai câmpului de luptă nu sunt la fel de siguri… „Ceea ce auzim de pe frontul de luptă este din ce în ce mai îngrijorător. Riscul unei breșe deschise de ruși este real. Nu o luăm acest lucru suficient de în serios”, a declarat un înalt oficial al unui guvern european în ianuarie.

Cum am ajuns aici?

Poate că este prea devreme să spunem că Occidentul va pierde războiul din Ucraina – dar devine din ce în ce mai clar că ar putea să pățească asta. În timp ce Kiev și aliații săi iau în considerare scenarii înfiorătoare pentru viitor – inclusiv o forță combinată a aliaților Rusiei, Iran și China, ce poate declanșa al Treilea Război Mondial – merită să ne întrebăm: Cum am ajuns aici? Cum a cedat Occidentul, cu portavioanele sale și cu o amprentă economică combinată ce se apropie de 60 de trilioane de euro (mult mai mare decât China, Iran și Rusia combinate) inițiativa unei țări post-sovietice, cu o economie în scădere, cu PIB-ul cât al Spaniei? Cum a ajuns Occidentul în poziții defensive, tresărind la orice afront din partea lui Putin? Și dacă respingerea invaziei Rusiei în Ucraina nu este obiectivul real al Occidentului, care este acest obiectiv?

Descurajare cu picătura

Potrivit diplomaților, oficialilor de securitate și experților de pe ambele maluri ale Atlanticului care au vorbit cu Politico pentru acest articol, răspunsul la prima întrebare – Cum am ajuns aici? – rezidă în faptul că răspunsul Occidentului față de Rusia a fost, cel puțin parțial, dictat de frica unei posibile confruntări nucleare, nu de o strategie proactivă pentru a ajuta Ucraina să-și respingă invadatorii.

„Totul a început chiar la debutul invaziei, când cancelarul german Olaf Scholz și Administrația președintelui Joe Biden au fost de acord cu această abordare treptată în ceea ce privește înarmarea Ucrainei și sancționarea Rusiei”, a declarat un diplomat UE înalt, sub condiția anonimatului.

„Unele guverne cereau să folosim întreaga forță a capacității noastre de descurajare împotriva Rusiei. Dar argumentul pe care l-am auzit în schimb a fost: Nu, nu vrem asta. De ce? A existat teamă în administrația Biden și în anturajul lui Scholz cu privire la posibilitatea unei confruntări nucleare. Această frică a fost foarte puternică la început și a modelat răspunsul Occidentului”.

Amenințarea cu un război nuclear a paralizat Occidentul

Potrivit lui Jan Techau și lui Edward Hunter Christie, cercetător senior la Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale, probabilitatea este mare ca liderul rus să fi formulat o amenințare nucleară directă care să-i fi speriat atât pe Biden, cât și pe Scholz la începutul conflictului.

„Știm că Putin i-a spus lui Boris Johnson că își poate lovi țara în cinci minute”, afirmă Hunter Christie. „Dacă i-a făcut asta lui Johnson, este perfect posibil să-i fi făcut același lucru și lui Biden”. Jan Techau a adăugat: „Au existat speculații destul de întemeiate despre o amenințare directă la adresa Germaniei, Scholz fiind avertizat că o astfel de lovitură ar putea avea loc”.

Discuția publică despre un eventual atac nuclear rusesc a încetat după primele luni de război, înlocuită de teoria că Putin ar câștiga prea puțin dintr-o lovitură nucleară. Dar există dovezi care sugerează că, departe de a dispărea ca factor determinant pentru Biden, Scholz și alții, frica a modelat, de fapt, fiecare aspect al abordării lor față de Ucraina, în special în ceea ce privește livrările de sisteme de arme.

După doi ani de război, Occidentul însă se teme să nu supere Rusia

„Există un model evident aici”, a spus Hunter Christie. „Am văzut-o ân cazul livrărilor de tancuri. Am văzut-o cu avioanele. Am văzut-o cu avertismente cu privire la modul în care ar putea fi folosit HIMARS. Există o atenție obsesivă la detalii, la avertismente cu privire la modul în care aceste arme pot fi folosite, chiar dacă unele dintre considerente sunt absurde din punct de vedere militar. Ceea ce acoperă această obsesie este teama de a declanșa un răspuns dur din partea Rusiei. Este de înțeles – nimeni nu vrea război nuclear – dar asta este realitatea, le-a fost frică.”

Doi ani după debutul invaziei Rusiei în Ucraina, Berlin și Washington încă urmează același manual. Acum dezbaterea se concentrează pe rachetele cu rază lungă de acțiune de producție americană și germană) care ar ajuta Ucraina să lovească liniile de aprovizionare rusești și pe posibilitatea de a utiliza activele înghețate ale Rusiei – unele 300 de miliarde de euro sunt deținute în țările occidentale, pentru a ajuta Ucraina.

În timp ce se presupune că Navalny a murit în timp ce făcea o plimbare în închisoarea din Siberia, Scholz a renunțat să trimită Ucrainei rachete Taurus care, potrivit oficialilor germani, merg prea departe și prea precis și, prin urmare, creșc riscul unor atacuri directe pe pământul rus, care ar putea, la rândul lor, să genereze represaliile Moscovei împotriva Germaniei.

Moartea lui Navalnîi pare să fi schimbat raționamentul în Occident

Moartea prematură a lui Navalny pare să fi schimbat raționamentul politic în Occident. Mass-media din Germania și SUA raportează acum că Biden și Scholz se pregătesc să trimită Ucrainei rachetele Taurus și ATACMS.

Dezbateri similare sunt în desfășurare cu privire la utilizarea activelor înghețate rusești pentru a ajuta Ucraina (decizie în prezent blocată din cauza opoziției Germaniei, Belgiei și altor țări UE) și cu privire la achiziționarea de muniție pentru Ucraina din afara blocului, demers căruia i se opun Franța, Grecia și Cipru.

În fiecare caz, argumente complexe sunt avansate pentru a descrie pericolul, complexitatea sau imposibilitatea unei anumite opțiuni, doar pentru a fi măturate și uitate când o nouă provocare din partea Rusiei „justifică” pasul suplimentar.

„Acesta a fost modelul încă din prima zi”, a spus un al doilea diplomat al UE. „Nu, apoi nu, dar… și în sfârșit da, odată ce presiunea a devenit prea mare. Nu s-au schimbat multe.”

„Unii oameni trăiesc sub iluzia că sprijinul limitat pentru Ucraina este suficient pentru a ține Rusia la distanță și că situația nu prezintă niciun pericol real pentru UE”, a declarat Virginijus Sinkevičius, comisar european din Lituania. „Dar cred că acest lucru este absolut greșit. Războiul în sine, atât ca dezastru umanitar, cât și ca problemă de securitate, este extrem de problematic pentru UE.”

Biden – Scholz, un duo prea puțin potrivit să țină piept Rusiei

Dincolo de frică, diplomații și experții au indicat dinamica dintre Scholz și Biden ca forță motrice din spatele strategiei Occidentului de incrementalism și management al escaladării. În ciuda unei diferențe de vârstă de 16 ani, ambii bărbați au devenit majori din punct de vedere politic în timpul Războiului Rece, când lumea se temea de un armaghedon nuclear.

Ambii sunt profund legați de ordinea internațională condusă de SUA și de protecția NATO pentru Europa. Ambii sunt politicieni de stânga, instinctiv suspicioși în ceea ce privește intervenția armată și, temperamental vorbind, reticenți în a-și asuma riscuri și cu puțină apetență pentru jocul geopolitic, au argumentat experții și diplomații.

„Știm că Biden a fost întotdeauna opus ideologic ideii de intervenționism/război – vezi retragerea haotică din Afganistan”, a spus un diplomat european. „În acest caz, el face tot posibilul să nu intre în confruntare cu Rusia. America era puternică în ambiguitate strategică. Dar Biden a făcut tot posibilul să anunțe în avans mișcările americane pe tot parcursul acestui conflict. În acest sens, el a găsit puncte comune cu cancelarul Scholz, care este, de asemenea, precaut din fire.”

Fost activist de extremă stângă care a călătorit la Moscova în tinerețe și care a urcat în ierarhia unui Partid Social Democrat German cunoscut pentru simpatia sa istorică față de Rusia, Olaf Scholz nu era configurat în mod natural să fie un critic al Rusiei. „A parcurs o distanță uriașă, dar nimeni nu știe în ce măsură mai păstrează acea deferență față de Rusia ”

Calitatea consilierilor – o altă problemă

Experții care au discutat cu Politico au subliniat, de asemenea, rolul cheie al consilierilor în modelarea abordării șefilor lor. E vorba de consilierul pentru securitate națională din SUA, Jake Sullivan, și de consilierii lui Scholz, Wolfgang Schmidt și Jens Plötner.

Diplomații și experții consultați pentru acest articol l-au descris pe Sullivan ca fiind „foarte inteligent”, „fără experiență profundă în domeniul securității naționale”, „în cele din urmă condus de carieră” și „puțin lipsit de inteligență emoțională”.

Wolfgang Schmidt este descris ca fiind „inseparabil de Scholz”, „foarte precaut”, „practic îngrozit de Rusia”, „nu este un expert în politică externă atât de mare pe cât crede el”. Jens Plötner, la rândul său, este descris drept „confident foarte apropiat”, „prietenos cu Rusia”, „neconvins de narațiunea că un atac asupra Ucrainei este un atac asupra noastră tuturor”.

„Împreună, Sullivan și Schmidt au conceput teoria că Rusia va cădea în cele din urmă și va fi descurajată”, a spus Hunter Christie. „Este posibil să fi evitat războiul nuclear, dar ne-a prins între două rezultate suboptime: un război mai mare cu Rusia sau prăbușirea Ucrainei, care ar fi un șoc, o umilire și o demonstrație a slăbiciunii occidentale”.

Țări și lideri care sparg tiparul Occidental

Rolul altor lideri în modelarea politicii occidentale nu trebuie subestimat. Sursele ucrainene tind să identifice Regatul Unit, atât sub fostul prim-ministru Boris Johnson, cât și actualul prim-ministru Rishi Sunak, drept un aliat ferm care a contribuit la spargerea reticenței occidentale față de livrarea anumitor arme.

Aceleași surse ucrainene îl creditează pe premierul olandez în exercițiu, Mark Rutte, că a încălcat un tabu privind livrarea avioanelor de luptă occidentale, deoarece Țările de Jos se pregătesc în prezent să livreze Ucrainei 24 de avioane F-16 la un moment dat în cursul acestui an, potrivit Ministerului olandez al Apărării.

Statele nordice, baltice și Polonia, și-au câștigat simpatia oficialilor ucraineni pentru profunzimea angajamentului lor față de victoria Ucrainei – exemplificat prin decizia recentă a Danemarcei de a trimite toată artileria sa la Kiev.

Președintele francez Emmanuel Macron, care a semnat recent un acord de apărare cu Ucraina, are poziții contradictorii. Deși este lăudat pentru că a renunțat la insistența de a dialoga cu Putin și a trimis rachete SCALP cu rază lungă de acțiune, insistența sa actuală pentru conceptul „cumpără din Europa” i-a adus acuzații că are o politică „cinică”, concentrată pe reconstruirea industriei de apărare a Europei în detrimentul ajutorului pentru Ucraina.

Cu toate acestea, în sensul cel mai larg, intervievații au fost de acord că Scholz și Biden au fost cei care au stabilit ritmul general al ajutorului pentru Ucraina.

”Nu există nicio strategie, există doar sloganuri”

Prevenția, incrementalismul și teama lor de escaladare au definit o strategie occidentală axată în primul rând pe măsuri defensive, succesul Ucrainei pe câmpul de luptă împotriva Rusiei fiind un aspect secundar. Doar că nu toată lumea este de acord că aceasta înseamnă o „strategie”.

„Nu există nicio strategie”, a spus un al treilea diplomat european. „Lucrurile doar se întâmplă. Mai târziu, este ușor să spunem că a existat o strategie, totul făcea parte dintr-un plan. Dar asta nu a fost niciodată cazul.” Un al patrulea diplomat a fost de acord. „Există sloganuri – „Atâta timp cât este nevoie”, „Rusia nu poate câștiga”, astfel de lucruri. Dar ce înseamnă cu adevărat toate acestea? Sunt lucruri pe care le spun oamenii. Contează doar ceea ce fac.”

După ce au irosit oportunitatea de a echipa forțele Ucrainei cu putere aeriană în primele luni ale anului 2023 – un factor cheie în eșecul contraofensivei armatei ucrainene – liderii occidentali își văd acum mâinile din ce în ce mai legate de politică: alegerile prezidențiale din SUA și Donald Trump pe de-o parte; pe de altă parte, alegerile pentru Parlamentul European și ascensiunea forțelor de dreapta.

Criticii avertizează că fereastra de oportunitate pentru Occident de a ajuta Ucraina să inverseze trendul războiului se închide, dacă nu este deja închisă…

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: