Invocând necesitatea de a face investiții mai consistente în infrastructură și majorarea cheltuielilor pentru apărare până la 2% din PIB în 2017 și pe fondul modificărilor de amploare în fiscalitate, Executivul a anunțat intenția de a solicita Comisiei Europene reeșalonarea calendarului de atingere a obiectivului bugetar pe termen mediu (deja celebrul MTO sau medium term objective – în lb. engleză).
Or, Pactul de Stabilitate și Creștere convenit de statele membre UE cere asigurarea sustenabilității pe termen lung a finanțelor publice prin politici fiscale prudente.
Acestea includ, pe partea de prevenție:
- politici sănătoase din punct de vedere structural
- marje de siguranță pentru acomodarea unor evoluții ciclice nefavorabile, pentru costul îmbătrânirii populației și evitarea acumulării unui stoc excesiv de datorie publică
- evitarea unei dinamici excesiv de înalte a cheltuielilor publice
MTO sintetizează aceste deziderate și a fost definit ca un prag minim de -1% din PIB pentru deficitul structural aplicabil statelor din Zona Euro sau din ERM II, mecanismul anticameră pentru adoptarea euro.
Acest fapt explică de ce România și-a asumat atingerea acestui obiectiv în 2017, în ideea de a sta durata minimă de doi ani în ERM II și de a putea adopta moneda euro în 2019.
Pragul de -1% este valabil doar dacă datoria publică este scăzută și/sau nu există probleme majore de sustenabilitate pe termen lung, caz în care se reduce la -0,5%.
Problemele generate de îmbătrânirea populației și sustenabilitatea plății pensiilor și de efortul necesar aducerii datoriei publice sub pragul de 60% impus de criteriile de la Mastricht pot anula complet deficitul permis sau chiar să reclame un mic excedent în cazuri speciale (v. tabelul cu situația din state ale UE).
Deși România a ieșit din procedura brațului de corecție a deficitului public, care presupunea măsuri de tip Excessive deficit Procedure (EDP) – Procedura în caz de deficit excesiv, în 2013, rămâne sub analiza brațului preventiv al Pactului de Stabilitate și Creștere, atenție!, indiferent de închierea sau nu a unui acord cu Fondul Monetar Internațional.
Sub brațul preventiv, există trei tipuri de flexibilitate a cerințelor de ajustare, în funcție de poziția ciclică a economiei (situarea față de PIB-ul potențial, maximul de creștere ce poate fi obținut în condiții stabile) , acomodarea finanțării investițiilor de impact ( așa-numita ”clauză de investiții”) și de acomodarea impactului reformelor structurale majore ( așa-numita ”clauză de reforme”).
România a invocat această din urmă prevedere și a obținut o deviație temporară (+0,25% de la traiectoria de ajustare pentru 2014 și 2015; nu suntem singuri, Bulgaria a avut pentru 2013 și 2014 iar Slovacia pentru 2014). De fapt, situarea cu un output-gap de 0,8% sub PIB-ul potențial nu i-ar fi permis accesarea clauzei în 2015 (regula spune minim 1,5%), dar clauza nu fusese accesată în 2014.
Cu alte cuvinte, situarea în ciclul economic, cu închiderea treptată a output-gap nu ne califică pentru expandarea deficitului public, după cum nici creșterea cheltuielilor militare nu poate fi încadrată la clauzele de flexibilitate permise de PSC.
În plus, derogările de la regula generală nu pot fi stabilite decât pe termen limitat (maxim patru ani), altfel nu am mai putea vorbi despre reguli.
Cât despre acceptarea majorării deficitului public pe considerentul reducerii de fiscalitate, simpla dimensiune a efectului cumulat ( brut de 35,11 miliarde lei pe perioada 2016 – 2019 și cu presupusele efecte favorabile de runda a doua redus la 15,93 miliarde lei) este elocventă pentru a vedea că nu avem șanse de acceptare a programului din partea Comisiei Europene.
Pe scurt, combinația între deficitul majorat pentru investiții în infrastructură și sporirea cheltuielilor pentru apărare și reducerea semnificativă pe termen nedeterminat a nivelului de taxare este greu de imaginat că ar putea păstra echilibrele economice cerute de principiile de bună guvernanță stabilite la nivel european prin Pactul de Stabilitate și Creștere.
2 răspunsuri
Este evident ca datoria publica creste an de an, asta desi nu se face nimic de hazna in domeniul infrastructurii. Ca despre altele, cum ar fi investitii productive, n-are rost sa vorbim. Adica se cheltuie banii nimeni nu stie cum, ceea ce dovedeste ca, conducatorii tarii au fost si sunt niste nenorociti. Ce va mai fi, vom vedea. Dar este clar, daca nu li se pun haturi, nenorocitii astia vor cheltui tot, tot ce avem si ne vor lasa saraci lipiti.
1.Nimic nu este mai evident, decit „zbaterea” premierului Ponta, de a scoate Romania din caderea economica nationala, stiind bine ca evolutia PIB-ului reflecta doar cresterea intreprinderilor industriale si comerciale (supermarketurilor) straine in timp ce PIN (produsul intern net national) a scazut de la an la an.Nimic nu este mai sesizabil, ca vintul saraciei care bate prin buzunarele firmelor si populatiei, dupa cei 8 ani de lipsa a investitiilor industriale straine, care sa anime dezvoltarea generala a tarii.
2.Constructia de autostrazi prin depasirea deficitului bugetar acceptat de UE, este noul „surogat economic” national al dezvoltarii economice,in lipsa de viziune si proiecte de crestere INDUSTRIALA nationala.Acesta este „la rind”, dupa esecul a:100 de mii de Euro pentru IMM-uri, 25 de mii pentru o ferma la tara, turismul „motor de dezvoltare”(cu gondole, pirtii de schii, patinuare,etc), bani pentru cei ce angajeaza 10 someri, etc, etc.Romania are nevoie de noi sosele si autostrazi, pe care sa se circule in siguranta, dupa explozia numarului de second-handuri auto aduse din Europa occidentala, dar asta nu inseamna neaparat dezvoltare economica.Acest lucru s-ar produce, numai daca Romania ar deveni o zona de tranzit rutier si CFR fara alternative, in conditiile unui boom de transport de durata in zona. Ori, din analiza asezarii tarii si a evolutiei economice a vecinatatilor, nici nu poate fi vorba de asa ceva.Mai mult ca atit, pina la reconstructia industriala, Romania nici nu prea are ce transporta.Constructia rutiera ofera locuri de munca, insa prea putine (si temporare)si nu produce o revolutie pozitiva si de durata in ocuparea populatiei active.In lipsa unui proiect national de reconstructie industriala, postaderare, ori altor sugestii privind „initiative” economice de dezvoltare, acest surogat al „mantuirii economice” prin constructia de autostrazi, este unanim imbratisat politic!
3.Dincolo de terminologia academica, dezvoltarea prin „relaxarea fiscala”, prin „reesalonarea MTO”, este o „dezvoltare prin indatorare”, ale carei axiome de „fier”, au fost fixate inca in 2006, de un eminent economist roman.
Prima spune, ca „statul roman, dupa ce a cedat catre state sau firme private straine controlul intregii axe majore a economiei, nu mai dispune de pirghii pentru a desfasura strategii de dezvoltare”, fiind practic lipsit de resursele financiare si materiale, care sa sustina dezvoltarea.Aceasta situatie impune ca pentru a deveni realitate, in loc de „indatorare”, dezvoltarea trebuie orientata spre crearea conditiilor de inalta competitivitate/functionalitate economica, care sa atraga masiv investitiile straine, pentru a suplini lipsa capitalului national pentru dezvoltare.
A doua conditioneaza dezvoltarea pe credit de existenta „capacitatii institutionale”,de a construi si implementa un „program extrem de concret de dezvoltare economica nationala”, in lipsa caruia banii se duc fara a se regasi in active industriale si infrastructura.
4.Ambele conditionalitati din fata dezvoltarii, presupun constructia unui „proiect national” postaderare in acest scop.Drama economica si sociala a Romaniei, este ca el nu exista, nu exista cunoasterea minimala privind fundamentele dezvoltarii rapide, nu exista la nivel politic national (si guvernamental)sinteza principiilor generale si speciale ale dezvoltarii economice, lipseste instrumentarul capabil sa transforme banii in intreprinderi industriale si agricole, sint necunoscute tehnicile speciale de „accelerare” a dezvoltarii industriale, nu exista cea mai mica idee despre „creatorii dezvoltarii”, institutionali si operationali,etc.Pe scurt, nu exista un nou model de dezvoltare, alternativ celui bugetar care este restictionat de UE si lipsit de resurele financiare necesare,dupa ce „statul roman a cedat catre state si firme private straine, axa majora a economiei” nationale.
5.De regula, surogatele economice au viata scurta pina isi arata inutilitatea, dar cu toate acestea au „ocupat” piata si initiativa guvernamentala a dezvoltarii intre 2012-2014. Dupa cum se vede, cea a dezvoltarii prin surogatul relaxarii fiscale, ca resursa pentru „investitii mai consistente”, va ocupa piata stiintifica si practica economica guvernmentala in 2015-2016, urmind a se constata de guvernul viitor, o situatie economica generala si mai proasta ca in 2012.