cursdeguvernare

vineri

11 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

De ce nu funcționează supersecția inaugurată de 3 ori la Spitalul Floreasca. Curtea de Conturi: 61 de milioane de lei – prejudiciul pe 2015 la achiziția de aparatură în sistemul de sănătate

25 iulie, 2016

sistem de sanatateMinisterul Sănătății pregătește, pentru prima oară, un plan multianual de investiții. Acesta va fi realizat pe baza unor criterii clare de prioritizare și va conține și un sistem de monitorizare a tuturor acestor investiții prin intermediul unei platforme electronice, a declarat luni ministrul Vlad Voiculescu, pentru Hotnews. 

Declarația a fost făcută pe marginea unui draft al Curții de Conturi prezentat de Hotnews în care prejudiciul adus statului prin investițiile ineficiente sau ilegale în aparatura medicală din spitale din ultimii ani se ridica anul trecut la aproximativ 61 de milioane de lei.

Concluziile Curții de Conturi

  • aparatură în valoare de peste 55 de milioane de lei nu a fost pusă în funcțiune sau nu a fost utilizată în scopul inițial
  • prejudiciul total calculat se ridică la 61,7 milioane de lei
  • plăți ilegale de jumătate de lei făcute prin supraestimarea valorii
  • plăți de peste 5 milioane de lei pentru echipamente medicale cumpărate fără respectarea procedurilor de achiziții publice
  • Ministerul Sănătății nu a verificat în mod corespunzător modul de aplicare a dispozițiilor legale referitoare la achiziționarea de echipamente medicale cu respectarea principiilor de economicitate și eficiență

Studiu de caz – Secția de Arși de la Spitalul Floreasca

Exemplul școală pentru investițiile ineficiente și nemonitorizate îl reprezintă Secția de Arși a Spitalului Floreasca, o unitate care a costat aproximativ 9 miliaone de euro și a fost inaugurată de trei ori în trei ani, dar care funcționează și acum parțial.


Celebra barocameră necesară îngrijirii cazurilor grave de arși a costat 3,4 milioane de lei în 2013, dar nu este nici acum pusă în funcțiune.

Cronologia unei secții care a început să funcționeze, parțial, după ce a fost inaugurată de trei ori

banicioiu inaugurare sectie arsi floreasca
Inaugurarea din aprillie 2015. Barocamera, în jurul căreia sunt adunați oficiali și jurnaliști nu funcționează ncii acum.
  • În 2004, Ministerul Sănătății a aprobat un Ordin (nr.1427) prin care se stabilește înființarea unor unități de arși în cadrul spitalelor generale cu statut de urgență. Aceste unități se organizează separat, având circuite separate, față de restul structurilor spitalului, cu un număr de 5 – 10 paturi, și vor funcționa în imediata vecinătate a secției de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, preciza respectiva reglementare. Unitatea de la Spitalul Floreasca – cu 6 paturi – era prevăzută pentru etapa I a Ordinului din 2004
  • Referatul de necesitate pentru cumpărarea aparaturii a fost întocmit pe 23 aprilie 2013, dată la care a fost făcută și nota cu estimarea valorii celor 54 de chipamente. Ministerul Sănătății a acordat din fonduri proprii, pe 2 aprilie 2013, 8,9 milioane de lei.
  • Valoarea celor 54 de echipamente a fost stabilită la pachet – minim 26,130 de milioane de lei și maximum 38,037 milioane – și nu pe fiecare apartură în parte, ceea ce ar fi putu duce la participarea mai multor firme.
  • Licitația a fost câștigată (în iunie 2013) de firma Gemedica SRL, singura participantă, cu o valoare de 38,935 de milioane de lei fără TVA. Rise Project a scris de mai multe ori despre legăturile dintre patronul Gemedica, Aurel Galea, și Sorin Oprescu. „Familiile Galea și Oprescu dețin împreună compania Medical Prestige, cea care operează clinicile Academica, scria anul trecut Rise Project.
  • Aparatura a fost plătită deși nu s-a respectat acordul-cadru, care preciza că obiectul contractului este nu doar livrarea respectivelor echipamente, ci și instalarea, punerea în funcțiune și trainingul pentru acestea.
  • Contractul subsecvent pentru Barocameră (3,4 milioane de lei) a fost semnat pe 27 noiembrie 2013, iar plata s-a făcut prin OP nr. 5133 din 13 decembrie 2013, dar ea nu funcționează nici acum. La vremea respectivă, barocamera (pentru terapia cu oxigen, vitală în cazul pacienților cu arsuri grave) era singura din România.
  • Până la sfârșitul lunii aprilie 2016, nu fusese utilizată în actul medical decât aparatura din Blocul operator
  • Perioada de garanție a expirat pentru toate echipamentele, până în iunie 2014.

Secția a fost inaugurată de trei ori, prima dată în 2010, când a fost construită clădirea, cu fondurile Primăriei Sectorului 1.

A urmat inaugurarea din aprilie 2015, la care fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu a tăiat panglica unității în prezența fostului primar Andrei Chiliman.

A treia oară a fost inaugurată anul acesta, pe 20 aprilie, tot în prezența presei. A doua zi după ceremonie,fostul ministru Patriciu Achimaș Cadariu a găsit unitatea închisă și fără medici, motiv pentru care l-a demis pe directorul Spitalului Floreasca.


ioan lascarProfesorul Ioan Lascăr (foto), șeful secției de chirurgie plastică de la Spitalul Floreasca (din anul 1993 și până în prezent), de care aparține încă Secția, a declarat pentru cursdeguvernare.ro, vineri, că secția funcționează la capacitatea maximă – 6 paturi.

Întrebat dacă barocamera a fost instalată și este utilizată, profesorul a refuzat să răspundă, invocând faptul că este în concediu.

Purtătorul de cuvânt de la Ministerul Sănătății, Laurențiu Colintineanu, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că va mai dura ceva timp pânî la funcționarea Barocamerei.

După numirea ministrului Vlad Voiculescu, pentru Secția de mari arși s-a constituit la minister un grup de lucru care să rezolve problemele:

  • Contractul cu CNAS, pentru a fi decontate serviciile medicale oferite pentru cele șase paturi
  • Barocamera – trebuie amplasată într-un alt loc și trebuie găsită o soluție pentru oxigenul necesar – o instalație separată, care să nu pună în pericol sistemul de oxigen al spitalului. Toate intervențiile la clădire necesită avize de la Primăria Sectorului 1, în proprietatea căreia se află de altfel imobilul Spitalului.
Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: