Interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție nu se poate introduce în Constituție, întrucât ar pune condamnații vizați într-o situaţie de inferioritate, ceea ce se constituie într-o limitare a demnităţii lor umane. Este motivul pentru care judecătorii CCR au respins în unanimitate modificarea în acest sens a legii fundamentale.
Reamintim că restul propunerilor de modificare a Constituției după referendumul din 26 mai (la interdicţia condamnaţilor penal de a fi aleşi în funcţii publice înainte de reabilitare, precum şi interzicerea ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei, dar şi extinderea la alte instituţii a dreptului de a ataca la CCR ordonanţele de urgenţă), au fost considerate constituționale.
Ar crea două categorii de cetățeni
Încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor duce la ostracizarea unei categorii de cetăţeni, spune Curtea, întrucât neagă prerogativa statului de a uita sau ierta fapta comisă, astfel că libertatea individuală a cetățenilor este apreciată în mod diferit, în funcţie de infracţiunea comisă.
Aceşti cetăţeni ar deveni discriminaţi chiar prin declaraţia expresă a legii fundamentale, aspect de neacceptat prin prisma principiului egalităţii, potrivit documentului CCR:
În cauza de faţă, ca efect al interdicţiei generale stabilite prin textul constituţional preconizat, este evident că două categorii de cetăţeni sunt tratate în mod diferit. Prima categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, nu poate beneficia de amnistie, grațiere colectivă sau grațiere individuală, pe când cea de-a doua categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru orice alte infracţiuni decât cele de corupţie, poate beneficia de amnistie, grațiere colectivă sau grațiere individuală.
O asemenea diferenţă de tratament nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, întrucât raţiunea amnistiei/ graţierii nu are în vedere, în mod principal, infracţiunea săvârşită, ci aspecte extrapenale, chiar extrajuridice, de umanitate, de oportunitate, de percepţie publică sau alte circumstanţe care justifică exercitarea acestei prerogative a statului.
Aşadar, prin natura lor, măsurile antereferite, de principiu, nu ţin seama de natura infracţiunilor comise, tocmai pentru a se putea constitui în măsuri apte să evite afectarea sau să redea libertatea individuală, după caz.
