De 8 martie: România, campioana europeană a Egalităţii de gen. Oare?

Cu ocazia zilei internaţionale a femeii, Eurostat ne-a dat şi o veste care ne pune într-o lumină foarte favorabilă la nivelul Uniunii Europene:

România este campioana europeană a Egalităţii de gen pe piaţa muncii, cu o diferenţă de plată de doar 5,2% între bărbaţi şi femei faţă de o medie europeană de 16,3%.

La o analiză mai atentă, situaţia apare mai nuanţată, dar această performanţă singulară rămâne statistic valabilă.

Grafic Inegalitate plată:

Dacă se face o împărţire pe grupe de vârstă a populaţiei angajate, se poate observa că nu există aproape nicio diferenţă de plată între femeile şi bărbaţii români sub vârsta de 35 de ani.

Cu amănuntul de culoare că decalajul apare uşor în favoarea persoanelor de sex feminin sub vârsta de 25 de ani care se angajează, ceea ce sugerează chiar un uşor ascendent al acestora în condiţii similare.

Ulterior, diferenţa creşte până la un modic 6,7% în perioada în care o parte dintre femei se ocupă ceva mai intens şi de copii, după care scade spre vârsta de pensionare ( a bărbaţilor, pentru că femeile beneficiază de o vârstă de ieşire mai mică).

În treacăt fie spus, ele au şi un stagiu de cotizare legal mai mic, drept care primesc o pensie mai mare decât bărbaţii la acelaşi punctaj acumulat pentru munca depusă ( punctajul total se împarte la numărul de ani din stagiul de cotizare, 35 de ani pentru bărbaţi, dar 30 de ani pentru femei). Cu alte cuvinte, dată fiind speranţa de viaţă mai mare şi durata de aflare în plată mai mare, se poate spune că, de fapt, în cazul femeilor din România avem de-a face cu o ”discriminare pozitivă”.

Ajustare să fie, dar să o ştim şi noi

De subliniat, însă, să vedem ce se întâmplă atunci când indicatorii bruţi utilizaţi de Eurostat au fost analizaţi şi ajustaţi. Asta deoarece este firesc să conteze nu doar suma primită lunar dar şi caracteristicile de ocupare, ceea ce impune o ponderare cu acestea din urmă. Aici, datele colectate la nivel european dezvăluie partea explicabilă din suma primită în plus şi partea inexplicabilă (cea care, de fapt, ar fi sursa inegalităţii de gen).

Grafic Ajustare plată-  barbati femei :

În esenţă, ce vrea să arate graficul Eurostat este că, la nivelul UE, se aşteaptă ca o femeie să câştige cu 5,1% mai puţin decât un bărbat. Partea explicabilă variază de la -12,7% în România la +14,5% în Germania. Valoarea negativă din România înseamnă că, la noi, se aşteaptă ca o femeie, pe baza caracteristicilor specifice, să câştige cu 12,7% mai mult decât un bărbat, adică o piaţă a muncii favorabilă femeilor, iar în Germania exact pe dos.

Situaţia de la noi, cu un ecart negativ (adică în favoarea femeilor) mai apare în zece state (dintre care şase foste socialiste – Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Polonia, Lituania şi Slovenia şi alte patru, care sunt Italia, Irlanda, Luxemburg şi Malta). Pe axele nord – sud şi capitalism – exsocialism, situaţia se schimbă radical, cel mai bun exemplu fiind situaţia din ţările baltice.

Partea inexplicabilă, care se ridică la 11,5% la nivel UE din cele 16,6% diferenţă de gen pe piaţa muncii, arată că un bărbat ce desfăşoară exact aceeaşi muncă câştigă în medie cu 11,5% decât o femeie. Această parte variază între 2,5% în Belgia şi 24,2% în Lituania, cu România plasată undeva la 17% (similar cu Bulgaria, Ungaria, Croaţia sau Slovenia) şi mult peste media europeană.

De observat cum Germania şi Austria sunt depăşite ca inegalitate de gen per total de Estonia şi Cehia, tocmai prin acest tip de discrepanţă de gen, cu valori similare celor din România (cu plata mai mică pentru femei pentru aceeaşi muncă depusă). La care, în cazul lor, se adaugă şi efectul structurii ”occidentalizate” a pieţei muncii.

Una peste alta, din două efecte contrare, unul privitor la structura pieţei muncii favorabilă femeilor (desigur, prin caracteristicile ce le sunt specifice în contextul ocupaţional actual) şi celălalt referitor la discriminarea prin plata mai redusă la exact aceeaşi muncă, România a ieşit victorioasă în rândul ţărilor UE (unde Germania are mai puţin de 9% de astfel de discriminare de gen).

Poate că situaţia ar trebui analizată ceva mai în detaliu de factorii de decizie, eventual înainte ca piaţa muncii să se ”occidentalizeze”.

Poate că ar trebui să ne armonizăm ceva mai bine cu situaţia din ţările mai dezvoltate (inclusiv la pensii, care trebuie date pe merit, nu „în compensaţie”) şi cu ceva succese economice confirmate în timp. Ţări faţă de care reuşim, chiar şi atunci când ieşim miraculos primii în clasamentele Eurostat, să fim exact pe dos.