25 martie, 2021

Fostul premier britanic David Cameron este investigat de un organism independent de supraveghere după apariţia unor relatări în presă că ar fi făcut lobby pentru un ajutor al guvernului destinat companiei financiare Greensill Capital, în prezent în insolvență.

Financial Times a dezvăluit că David Cameron a făcut lobby pentru ca executivul de la Londra să crească accesul companiei la scheme de împrumut legate de pandemia de Covid-19, cu câteva luni înainte de falimentul firmei.

Autoritatea de monitorizare a activităţilor de lobby (Registrar of Consultant Lobbyists), instituție înființată chiar de David Cameron, a precizat într-un comunicat că investighează dacă acesta „a practicat o activitate de consultanţă şi lobby neînregistrată”.


Instituţia a adăugat că nu vrea să facă alte comentarii atât timp cât ancheta este în desfăşurare.

Investigația a fost deschisă, potrivit News Sky, după apariția unor acuzații conform cărora l-ar fi contactat pe ministrul de Finanțe Rishi Sunak pe telefonul privat al acestuia, în încercarea de a asigura accesul Greensill capital la schemele de împrumut Covid-19.

De asemenea, David Cameron ar fi contactat și banca centrală a Regatului Unit pentru introducerea grupului financiar Covid Corporate Financing Facility, prin care au fost sprijinite marile companii în pandemie.

Conform ghidului autorității de monitorizare a activităților de lobby, persoanele care fac lobby în numele organizației la care lucrează nu trebuie să-și înregistreze demersurile în registru, notează The Guardian, ceea ce l-ar putea disculpa de acuzații pe David Cameron, fiindcă a acționat ca angajat, nu de pe poziția unui consultant.


Reglementările le impun persoanelor care fac lobby direct pe lângă miniștri și înalți oficiali pentru o a treia parte să-și declare acțiunile într-un registru. Nerespectarea acestei reguli poate fi sancționată cu amendă de până la 7.500 de lire sterline, iar în cazurile grave chiar cu dosar penal. 

Miercuri, premierul Boris Johnson a declarat că nu are cunoştinţă că David Cameron a făcut lobby pe lângă membri ai guvernului pentru a ajuta Greensill. Purtătorul său de cuvânt a declarat săptămâna trecută că Ministerul de Finanţe a decis să nu sprijine o solicitare de împrumuturi făcută de compania aflată în faliment, după o analiză corespunzătoare.

Greensill a solicitat la începutul acestei luni intrarea în insolvență.

 

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: