La obiect

Modificări la schemele de ajutor de stat pentru companii: guvernul relaxează condițiile pentru a lărgi baza de aplicabilitate

Ministerul Finanțelor Publice modifică schemele de ajutor de stat 807/2014 și 332/2014, în urma consultării cu mediul privat, reiese dintr-un proiect de hotărâre publicat miercuri.… Mai mult

11.09.2019

Chestiunea

Cum faci să crești salariile în an electoral: ghidul polonez

Polonia e în plină campanie electorală, iar guvernul polonez se pregătește pentru o schimbare de paradigmă, premierul Meteusz Morawiecki anunțând ”sfârșitul erei forței de muncă… Mai mult

11.09.2019

La obiect

Optimizare fiscală mondială: Luxemburg și Olanda se află pe traseele a 7 trilioane de dolari de false investiții străine directe – studiu FMI

Falsele investiții străine directe (ISD) din lume se ridică la circa 15 trilioane de dolari, iar dintre acestea aproape jumătate doar trec, de fapt, prin… Mai mult

11.09.2019

Evenimentul

Comisia von der Leyen vs. Comisia Juncker: Schimbare de echilibru în Europa

Președintele-ales al Comisiei Europene a anunțat marți noua structură a executivului european. României i-a fost atribuit, prin viitorul comisar Rovana Plumb, portofoliul de la Transporturi.… Mai mult

10.09.2019

Cronicile

Daniel Dăianu / “Marele impas economic”

de Daniel Daianu 11.9.2014

Avem practic stagnare economică în economiile cele mai mari din zona euro. În numeroase ţări din Uniune cererea de credite este limitată şi, adesea, parcă nesenzitivă la scăderea dobânzilor. Deci nu avem de-a face numai cu un credit-crunch (prăbuşire a creditării) în explicarea crizei.

Peste tot în Europa, companii şi gospodării încearcă să îşi repare bilanţuri după ani de îndatorare excesivă. Fiindcă nu au putere să se dezvolte mediul fiind potrivnic, asanarea se face deseori prin reducere de activităţi, renunţare la active. Această conduită în afaceri fiind răspândită, relansarea economică în Europa întârzie – este ceea ce Richard Koo a numit “balance-sheet recession” pornind de la experienţa Japoniei, cu pletora de credite neperformante de acum mai bine de două decenii. De aceea politici monetare relaxate au eficacitate mult redusă operând “capcana lichidităţii”.

Contextul extern înrăutăţeşte climatul afacerilor. Acest context include criza geopolitică şi de securitate, ipostaziată de conflictul militar din Ucraina, confruntarea cu Federaţia Rusă; situaţia este extrem de gravă. Riscurile geopolitice şi de securitate sunt foarte mari. Caruselul sancţiunilor îşi spune cuvântul şi la impactul direct şi sever asupra afacerilor din diverse ţări din UE se adaugă influenţa asupra “sentimentului pieţelor”, stării de spirit generale. Perspectiva de creştere din zona euro este mai rea decât acum câteva luni şi lucrurile se pot deteriora în continuare.

Aversiunea crescută faţă de risc este cam peste tot pe fondul riscurilor geopolitice în combinaţie cu mersul foarte greoi al revenirii economice în Uniune. Un rol important l-a jucat şi mix-ul mai puţin inspirat de politici. Reforme structuralereclamă timp ca implementare, nu dau roade pe termen scurt. De aceea, era şi este bine să existe un sprijin mai consistent la nivelul cererii agregate a zonei Euro a politicii promovate de Mario Draghi la Banca Centrală Europeană (BCE)

Zona euro înregistrează un surplus de cont curent foarte mare, care nu ajută ţările să îşi revină; mult timp euro a fost prea tare. Argumentul că acest surplus se explică prin productivitate, competitivitate, este subţire dacă îl evaluăm prin prisma condiţiilor macroeconomice de ansamblu. Devalorizările interne (prin tăieri de venituri) au efecte, este adevărat, dar comprimă excesiv cererea internă din unele ţări, mai ales când se fac ajustări în lanţ.

Această morişcă nu sprijină reforme structurale. Cu şomaj de peste 20% din forţa de muncă în câteva ţări din zona euro este foarte dificil să realizezi reforme structurale (la nivelul zonei euro şomajul este peste 11%). Există o economie politică a reformelor, ce nu este aiureală şi care ţine cont de realităţi sociale, economice şi politice. Interesant că şefi de bănci centrale mari, precum Janet Yellen şi Stanley Fischer la Fed, Mark Carney la Banca Angliei, nu ezită să menţioneze nivelul înalt de subutilizare a resurselor; ei remarcă posibile costuri sociale şi economice ale fenomenului de hysteresis. Este o dezbatere în toi privind capacitatea de a reflata economiile şi există voci care cer o ţintire a PIB-ului nominal în locul ţintelor de inflaţie.

A fost şi este nevoie de o politică mai luminată, open-minded, care să fie dirijată de ţările care au spaţiu fiscal mare. Germania, de pildă, are surplus fiscal şi unul de cont curent considerabil. Discursul lui Draghi la Jackson Hole în SUA, în august a.c, spune multe în acest sens; se pledează pentru mai multă flexibilitate, imaginaţie în utilizarea spaţiilor fiscale, împreună cu mijloace neconvenţionale în politica monetară, care să ajute deblocarea creditării şi, nu în ultimă instanţă, continuarea unor reforme structurale. Nu este simplu, deoarece se merge cu aproximaţii şi necunoscute foarte mari în gestionarea acestui demers.

Se navighează, în fapt, în ape necunoscute. Ce să faci în politica monetară când inflaţia se aproprie de pragul de zero (aşa numitul “zero lower bound”) existând spectrul deflaţiei (este deja în Spania)? Să ne gândim că ţinta de inflaţie a BCE este de 2%, iar reuşita unei bănci centrale nu înseamnă să duci inflaţia mereu cât mai jos. Succesul este dat de cât în preajma ţintei de inflaţie este rata ei efectivă. În regim de inflaţie aşa de scăzut ce politică monetară poţi practica? Draghi vorbeşte şi de aşteptări inflaţioniste descrescânde, care îngreunează şi mai mult misiunea BCE. Aici găsim un temei pentru un eventual program QE (quantitative easing prin achiziţii de diverse active), care să completeze metodele neconvenţionale utilizate până acum.

Trăim o veritabilă criză a politicilor economice aplicate în condiţiile în care fundamente teoretice au fost zdruncinate de criză. Mă refer aici şi la credinţa aproape oarbă a unora că inflaţia mică garantează stabilitate financiară. Dar dacă nu se încearcă ceva, se poate intra în teritoriul efectiv al unei debt-deflation în zona euro, când scăderea preţurilor ar mări povara datoriilor. Inflaţia anuală a ajuns în iulie la 0,3% în zona euro şi activitatea economică a stagnat, practic, în Germania, care este motorul Uniunii. Iar stagnare economică cu deflaţie este calea către o nouă accentuare a crizei, către o fază şi mai gravă.

Spun aceasta fiindcă datoriile publice din UE au crescut cu circa 30% în medie după 2009 şi mare parte din firme şi gospodării sunt foarte îndatorate. Eu cred că se impune un efort de a combina cu astuţie şi îndrăzneală utilizarea intrumentelor fiscale, monetare şi reforme structurale, care să oprească intrarea generalizată în debt-deflation. Este foarte riscant să tai cheltuieli publice oricum când cererea agregată se reduce întrucât mediul privat nu face investiţii, alte cheltuieli, când rata de economisire creşte.

Europa a fost mult mai înceată decât SUA în a interpreta resorturile crizei actuale şi este ameninţată de “niponizarea” evoluţiei sale, adică de stagnare economică. Nici nu are structuri de decizie proprie unei uniuni autentice. Dacă în SUA teama priveşte o posibilă creştere foarte lentă –Larry Summers a readus în dezbatere faimoasa formulare a lui Alvin Hansen din 1938, “Secular Stagnation”, în Europa obsesia mare acum este evitarea intrării în debt-deflation pe arii largi din zona euro. Cât de straniu este contextul macroeconomic şi cât de mare este provocarea pentru politica economică se poate ilustra şi prin aceea că o egalizare a investiţiilor cu volumul economisirii, ca premiză de relansare economică, ar implica, după unele voci, dobânzi real negative de durată. Chiar şi aşa nu este clar cât de bun ar fi echilibrul într-o lume cu echilibre multiple şi cât de practicabilă ar fi o astfel de modalitate.

Ce se poate face în România în aceste condiţii? Să protejăm nivelul cheltuielilor publice în primul rând, chiar să îl mărim prin investiţii publice dacă avem spaţiu fiscal. Când sectorul privat nu investeşte şi înclinaţia spre economisire creşte, sectorul public trebuie să acţioneze, mai ales dacă există spaţiu de manevră. Spaţiul fiscal disponibil, aşa cum am menţionat deja, poate fi întărit de o absorbţie mai bună a fondurilor europene, care ar injecta lichiditate reală în economie. Ar trebui să opereze un parteneriat efectiv între guvern şi sectorul privat în privinţa dezvoltării infrastructurii. Politica monetară şi de curs nu ar trebui să tolereze o apreciere a leului în condiţiile date, tocmai pentru a încuraja producţia internă. Dacă inflaţia este scăzută se poate continua cu relaxarea condiţiilor pe piaţa monetară la noi. Dar să avem permanent în atenţie evenimentele geopolitice, posibile mişcări bruşte de capital, mai ales speculativ.

Atragerea de investiţii dinspre toate azimuturile este o altă cale de urmat. Ar fi grozav să avem mai multe investiţii din ţările avansate din regiunea euro-atlantică, de care ne leagă alianţe economice şi militare, de securitate. Dar lumea nu se opreşte la frontierele UE. Polonia, alte ţări din Europa centrală şi de Răsărit îşi dau seama de impasul economic al Europei şi caută “energie” şi din alte zone ale lumii. Şi investiţiile în capacitatea de apărare a Ţării ar ajuta în conjunctura actuală. Sa amelioram eficienta cheltuirii banului public, care implica lupta impotriva coruptiei. În fine, şi nu în cele din urmă, trebuie ca noua Comisie, cu ajutorul Parlamentului European şi al Consiliului European să demareze un program îndrăzneţ de investiţii publice în Uniune. Un astfel de program ar susţine cererea agregată la nivelul UE, ar reduce şomajul (care loveşte aproape 20 milioane persoane), ar diminua din perspectiva unor tulburări sociale mai mari şi a unor derapaje politice. Un astfel de program poate fi finanţat prin emisiuni de obligaţiuni ale BEI fiind posibile şi alte modalităţi de obţinere de finanţare prin obligaţiuni comune. Francesco Giavazzi şi Guido Tabellini, de pilda, propun ca BCE să cumpere datorie pe termen foarte lung (30 de ani) a ţărilor din zona euro, care să le ofere surse adiţionale de finanţare; ei sugerează şi reduceri de fiscalitate care să fie însoţite de o mărire a orizontului de corecţie a deficitelor.

Viitorul şef al Comisiei, Jean Claude Juncker, are în vedere programe de investiţii publice de ordinul câtorva sute de miliarde de euro întinse pe trei ani. Dar trebuia găsită finanţare adecvată. Trebuie deci combinată politica monetară cu cea fiscală, care să dea un impuls cererii agregate. Este nevoie de o coordonare mult mai bună la nivelul UE. Cred totodată că programe de investiţii finanţate prin decizii colective ar trebui să acopere întreaga Uniune, chiar dacă noi avem alocări mari de fonduri europene pe care nu le-am exploatat. Berlinul ar avea un rol decisiv în acest scop. Cancelarul Angela Merkel împreună cu noul preşedinte al Consiliului, premierul polonez Donald Tusk, să sperăm că nu vor lăsa lucrurile să meargă înspre mai rău. Provocarea geopolitică pentru Uniune ar trebui să întărească solidaritatea, să stopeze tendinţe politice de fragmentare.

Germania, Franţa şi Italia, ca ţările cu economiile cele mai mari din zona euro, trebuie să imagineze împreună cu Comisia un program de relansare prin investiţii publice. Fără evitarea intrării într-o nouă fază recesionistă reformele structurale se vor împotmoli şi tensiuni sociale se vor adânci. Cum ar arăta UE cu economia franceză şi cea italiană în şi mai mare suferinţă? Efecte de scară şi-ar spune cuvântul. Aceste ţări nu sunt Portugalia, Irlanda şi chiar Spania. Fragmentarea se va accentua în UE şi viaţa politică ar consemna noi avansuri ale forţelor ce nu cred în proiectul European. Populism, demagogie, naţionalism vocal, ar câştiga tot mai mulţi aderenţi. Avem şi mişcări separatiste care complică ecuaţii politice naţionale şi introduc noi incertitudini în metabolismul UE. Şi dacă adăugăm la toate acestea provocarea geopolitică fără egal de la căderea Zidului Berlinului înţelegem în ce impas istoric sunt Uniunea, Europa. Ca şi România, ca periferie economică a UE, aflată la graniţa de est. Nu mai amintesc de presiunile concurenţiale din spaţiul global, cu economii emergente din Asia care lovesc în business-ul multor grupuri europene. Economia mondială revelează tot mai multe “jocuri cu suma nulă”, adică ce câştigă unii pierd alţii.

Riscuri geopolitice mari sunt nu numai la Est. Există un arc de dezordine şi instabilitate la graniţele sudice ale Uniunii, cu o lume arabă convulsionată de conflicte inter-etnice şi inter-confesionale, războaie civile şi neclarităţi privind relevanţa unor graniţe. “Primăvara arabă” s-a cam epuizat şi apar noi pericole; mă gândesc la mişcarea jidahistă ISIS. Aceste pericole împreună cu mersul dificultăţilor în zona euro complică situaţia de ansamblu în Europa. Ce se întâmplă in Ucraina reliefează poziţia României de ţară de graniţă a UE. Şi tocmai această poziţie măreşte miza unor aranjamente de securitate pe continentul european, care să ne protejeze graniţele. Să sperăm că noi iniţiative ale NATO si UE, dialogul ferm şi concret cu Federaţia Rusă să construiască o arhitectură de securitate în Europa care să nu facă mai cenuşie perspectiva. Şi aici am în vedere nu numai economia.

***

Daniel Dăianu este economist, profesor la SNSPA, fost ministru de Finanțe

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 11.9.2014

2 comentarii

  1. Caliman Eugen - analist dezvoltare economica
    12.9.2014, 10:51 pm

    1.Analiza cuprinde conditiile geopolitce, economice, financiare, monetare, fiscale, etc., care restrictioneaza drastic cresterea economica in UE, dar controlul acestei situatii nu sta la “mina” nimanui, nici macar a SUA sau a unei “uniuni economice” de talia UE.
    Cu toate acestea, anumite lucruri negative, pot fi diminuate sau compensate prin actiune, evolutia economica fiind rezultat nu doar al conditiilor pentru dezvoltarea afacerilor, ci si urmare a amplificarii si diversificarii actiunilor in acest sens.
    Romania si UE se afla in fata unei inertii (sau blocaj?)”metotdologice” (economice) actionale, in ce priveste cresterea economica, ramasa mostenire de la comunism, iar la UE, de la “bommul” economic postbelic.
    2.Ca sa ma exprim mai concret, Europa a ramas in faza de “culegator” de rezultate economice, comparativ cu viziunea asiatica, a “cultivatorului” de dezvoltare.
    Altfel, este inexplcabil cum Romania in particular si Europa in general, astepta ca dezvoltarea economica sa vina singura(de la sine), in loc ca proiectele nationale de dezvoltare economica sa fie create de fiecare tara, apoi conexate intr-un proiect european de ansamblu, care sa CONCRETIZEZE STRATEGIILE din toate domeniile, cum se intimppla in Asia, si in special in China.
    Pentru a nu duce discutia intr-o directie etatista, un exemplu concret, legat de Dacia – Renault, poate fi util.
    De ce UE (prin Franta) n-a evaluat acum 10 ani, ce trebuia sa faca Romania, iar UE sa impuna realizarea, astfel ca urmatoarea uzina sa fie construita in Romania – adica in UE – iar nu in Maroc?Franta avea strategii de dezvoltare, dar ele n-au fost valorificate in Romania printr-un proiect UE-asa cum am aratat mai sus, datorita lipsei de actiune a ambelor parti, dar si a UE.
    Franta s-a multumit sa evalueze conditiile si potentialul Romaniei din 2013 de a satisface cerintele constructiei unei a 2-a uzine, constatind ca ele nu exista. Acest lucru s-a petrecut in dispret fata de interesele Romaniei (si UE) desi avem “foaia de parcurs in UE” din 2000, iar din 2007 sintem membri plini. Romania pastreaza deficitul de 5 milioane de locuri de munca, de care UE-ului nu-i pasa, amintind doar “statistic” problematica somajului.
    3.UE trebuie sa se schimbe, fiindca a ramas o uniune birocratica, in loc sa devina una economica-industriala, capabila de a fi “cultivator de dezvoltare economica”.UE se vaita “birocratic” din 2009, de conditiile economice vitrege, care impiedica dezvoltaea, creaza somaj si in final miscari sociale si politice, de gen extremist, ca in Franta.
    UE nu are nevoie neaparat sa devina “uniune politica si economica” de model american, ci de ACTIUNE pentru dezvoltare, de proiecte nationale unificate de UE, care sa traseze ce anume trebuie sa faca tarile,pentru ca obiectivele economice si industriale unionale, sa poata fi realizate in Europea Unita.
    Blocajul “metodologic” in privinta dezvoltarii economice si trecerea la faza de cultivator de dezvoltare economica, poate fi depasit prin “tranzitia tehnocrata” de la “strategii” ale UE, la “proiecte concrete de dezvoltare”, functie de prognozele si proiectele firmelor europene.Altfel, strategiile UE se transforma in “strategii romanesti”, moarte din fasa fara proiecte concrete de dezvoltare economica, de pe urma carora banii UE nu pot fi absorbiti si marile investitii se fac in Maroc.
    UE trebuie sa OBLIGE membrii sai, sa-si sume un indice rezonabil(catre maximal)de dezvoltare economica, functie de resursele “la zi”, pe care clasa politica si administrativa, sa de “distribuie” la nivel central, regional, judetean, orasenesc, comunal si de ce nu …satesc.
    Astfel, clasa politica si administrativa este pusa la treaba si responsabilitati concrete, s-ar genera proiecte, banii UE ar fi absorbiti, autoritatile politice si adminsitrative ar umbla dupa bani si investitori straini, acordind faciltatile locale si nationale necesare si posibile.
    Fara aceasta obligatie comunitara, guvernantii au ca singura raspundere, sa corupa si fure bani pentru ei si alegeri, pentru actiuni inutile de imagine!
    4.Ce “proiect national” are PSD si d-l Ponta, altul decit de a ajunge presedinte, chiar daca Romania se adinceste in recesiune iar populatia in saracie, odata cu firmele?
    La TG.Jiu, unde este parlamentar, au fost aduse 5-6 supermarketuri care RUINEAZA comerciantii locali, disparind citeva mii de locuri de munca de vinzatori, profitul pleaca in alte tari, Gorjul devenind tot mai sarac si parasit de localnici.De 15 ani PSD nu are nici un PROIECT ECONOMIC, n-a adus nici un investitor strain care sa creieze locuri de munca in domeniu industrial, mineritul si energia sint in cedere libera, datorita diminuarii consumului national de curent electric!
    Aceeasi intrebare este valabila si pentru dreapta politica, care de 10 ani n-are nici un proiect national, economia decazind zi de zi, Ponta primind ca mostenire, o tara in recesiune doar “intirziata”, care doar se manifesta azi.
    5. Asumarea iesirii din criza a Romaniei sau a UE, este asumarea iesirii din asteptarea ca mediul economic sa devina perfect, ca economia europeana sa duduie de la sine, ca pina in anii 90. Viziunea, tehnicile, instrumentarul si lipsa proiectelor, indica din pacate, asa cum spunea presedintele FMI, o Europa cu tehnici economice de sec XX, intr-o lume schimbata radical, a sec. XXI.
    UE are nevoie de actiune si proiecte, fiind necesara iesirea din birocratie si politicianism, in tehnocratie si constructie economica pro-activa, auto-asumata de guverne si noul staf al Uniunii!
    6. Cred ca in aceasta directie si spre aceasta evolutie a UE va trebui sa militeze si creieze argumente economice , eminenta elita de economisti romani, construind si sustinind o schimbare de natura pro-activa a actualei Romanii, dar si Uniuni inerte, birocratice, incremenita in strategii in loc de proiecte, pe care Asia emergenta le practica incepind de la terminarea razboiului din Coreea de Sud.In caz contrar, actualele si viitoarele conditii politice, geostrategice, sociale, etc. tot mai precare, datorita conflictelor mondiale , vor ruina economic UE.

  2. Andrei Mocearov
    13.9.2014, 12:15 am

    E straniu ca intr-o lume atat de avansata tehnologic, economia se prabuseste. Reteta e sinugicasa si ipocrita. Are 2 components sinucigase: (1) consolidarea fiscala in timp de recesiune ( Soarele se invarte in jurul Pamantului!!) (2) reforme structurale care tintesc stimularea ofertei, in loc de sttimularea cererii; si o componenta ipocrita: (3) stimularea cererii in discursuri incoerente ( Ex: Draghi la Jackson Hole), adica (1) si (2) reale iar(3) fictiune pe hartie pentru ametirea naivilor.Obiectivul principal:profituri mai mari si salarii mai mici. Restul sunt povesti ( criza geopolitica, artificial creata, este un pretext pentru consolidarea obiectivului mentionat mai sus.).

Lăsați un comentariu


Europa

Ecuația politico-militară a Occidentului mai câștigă niște necunoscute. Emanciparea strategică a aliaților SUA

Octavian Manea

Textul de mai jos este un scurt rezumat al unei analize apărute în nr. 97 al ”CRONICILOR Curs de Guvernare”, la secțiunea ”Cronicile altora ”.… Mai mult

Stiri

Petrov / Traian Băsescu a fost colaborator al Securității – verdict al Curții de Apel București

Razvan Diaconu

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au constatat, vineri, că fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a fost colaborator al Securităţii. Decizia nu este definitivă, Traian… Mai mult

Stiri

Premierul își pregătește vizita în SUA – Proiect de modificare a Legii offshore în favoarea investitorilor

Adrian N Ionescu

Chiar înaintea plecării premierului Viorica Dăncilă în SUA, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege care ar fi menit să facă… Mai mult

Stiri

Klaus Iohannis intră oficial în cursa pentru obținerea unui al doilea mandat de președinte

Razvan Diaconu

Președintele Klaus Iohannis și-a depus vineri candidatura pentru al doilea mandat la Cotroceni, având 2,2 milioane de semnături de susținere. Klaus Iohannis este al patrulea… Mai mult

Stiri

Dan Barna și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale

Vladimir Ionescu

Dan Barna și-a depus, vineri, la Biroul Electoral Central, candidatura pentru alegerile prezidențiale. Alianța a depus în susținerea candidaturii aproape 400.000 de semnături. Candidatul Alianței… Mai mult

Europa

Germania pregătește un summit UE – China, cu participarea liderilor UE 27

Iulian Soare

Ambasadorul Germaniei pe lângă UE, Michael Clauß, și-a informat colegii din COREPER, în marja reuniunii de joi în care s-a decis susținerea Laurei Kodruța Koveși… Mai mult

Stiri

RAFO Onești este, oficial, în faliment

Adrian N Ionescu

Tribunalul Bacău a pronunțat falimentul rafinăriei RAFO Onești, după ce compania care își manifestase intenția de a cumpăra platforma industrială a renunțat. „Falimentul RAFO survine… Mai mult