Dezbaterea privind reglementarea si supravegherea pietelor financiare continua. Desi criza financiara a obligat la reconsiderarea virtutilor “auto-reglementarii” (light touch regulation), preferata de industrie si practicata, in larga masura, in ultimele doua decenii. In SUA si in UE s-a revenit la reglementari mai stranse si cuprinzatoare, care includ sectorul bancar umbra, fie si partial. Exista insa o reactie a industriei bancare, care mentioneaza pericolul supra-reglementarii; exista si temeri ca implementarea imediata a cerintelor de recapitalizare lovesc sansele repornirii economice. Nu vreau sa reiau opinii pe care le-am exprimat in paginile ZF in anii din urma. Sunt in favoarea unui alt tip de reglementare fata de cel prevalent pana in 2008-2009. Pareri in acest sens am exprimat si in Parlamentul Eruopean, unde am sustinut ca este necesara intoarcerea la spiritul legislatiei Glass-Steagall, ca legislatia anti-trust trebuie aplicata si in domeniul bancar (cazul entitatilor gigant, “too big to fail”), etc.
Guvernatorul Mugur Isarescu a facut la adunarea Clubului de la Roma o interesanta expunere privind industria financiara. In acest context l-a evocat pe Andrew Haldane, directorul de cercetare la Banca Angliei, care, recent, a ridicat o chestiune esentiala: cum sa fie reglementarea si supravegherea avand in vedere “complexitatea” domeniului financiar; ideea ar fi ca la complexitate nu este intelept sa se raspunda cu reglementari complexe (“la foc nu raspunzi cu foc”). Aceasta teza insa nu echivaleaza cu respingerea unui alt regim de reglementare, a unei reforme a sistemului. Dimpotriva! Promovarea simplitatii, a unor reguli clare si aplicate in mod ferm, ar reprezenta o modificare de fond a sistemului de reglementare si supraveghere. Sunt de acord cu cei care deplang pletora de noi reglementari, ilustrata si de numarul de pagini ale legislatiei Dodd-Frank in SUA, de numeroase acte/directive UE in materie. Dar, sa nu confundam numarul de pagini si cantitatea de reglementari cu continutul si spiritul unei legislatii. Un Basel III, care este mai riguros in privinta judecarii capitalului adecvat, este mai putin sever decat o limitare a leverage-ului care trece de impreciziile VAR (value at risk). Adaug ca, in SUA, legislatia a devenit tot mai stufoasa si ca urmare a incercarii industriei de a dilua prevederi initiale.
Testul elocvent pentru a vedea optiunea autoritatii de reglementare este, in realitate, simplu; este de raspuns la intrebari ca:
-
trebuie redus (limitat) leverage-ul (indatorarea) in industria financiara?
- este corect sa fie sub incidenta reglementarilor toate entitatile ce creeaza risc sistemic (inclusiv fonduri de risc si de investitii private)?
- are sens sa se disocieze activitatea de retail de cea de investment banking?
-
este rational sa fie limitata dimensiunea entitatilor mari (too big to fail ?)
- este util sa fie reglementate produsele derivate?
- este necesara interventia dupa scandaluri ca cel legat de Libor?
- are sens sa se mearga catre un sistem financiar mai simplu, ce depinde de natura reglementarilor?
Eu raspund fara echivoc da la asemenea intrebari. Si viata arata ca in Europa ( prin recomandari ale Comisiei Vickers si alte masuri in UK, prin decizii ale Comisiei Europene), dar si in SUA (chiar daca cu multe poticneli), se merge in directia sugerata de intrebarile de mai sus. La Jackson Hole, in august, Haldane a pledat pentru un sistem financiar caracterizat de simplitate, care ar cere reguli cat mai clare, inclusiv privind adecvarea capitalului si a lichiditatii. Tom Hoenig, de la Federal Deposit Iinsurance Corporation in SUA, gandeste la fel. Este eronat sa se creada ca o astfel de argumentatie echivaleaza cu o respingere a reglementarilor severe. Fiindca tot la reuniunea din Wyoming, Haldane a pledat pentru intoarcerea la o legislatie de tip Glass Steagall, pentru reguli mai aspre decat “Volcker’s rules” (care ar interzice tradingul folosind lichiditati ale clientilor). Altfel spus, este vorba de o intarire a reglementarii, care sa nu deschida portite (loopholes). Adair Turner (fost sef al Financial Services Authority) este autorul unui raport faimos in 2009 (A regulatory response to the global financial crisis), in care arata impactul nefast al valului de dereglementari inceput cu Big Bang-ul din City-ul londonez in 1986 si ranforsat peste Ocean. Autoritatile germane si franceze de resort au, in esenta, aceasi citire a ceea ce s-a intamplat. Persoane si institutii dintre cele mai informate arata dezastrul cauzat de decizii gresite prin relaxarea reglementarilor. Ironia face ca necazuri ale multor banci germane (Landesbanken si Sparkassen) sa fie cauzate de adoptarea modelului bancar bazat pe trading si plasamente aiurea, in produse toxice.
Retorica “supra-reglementarii” risca sa oculteze veritabila chestiune. In plus, daca intelegem ca o uniune bancara nu poate exista fara aranjamante fiscale (inclusiv transferuri fiscale) ne dam seama ca avem nevoie de o reglementare clara, simpla si severa. Intrucat impartirea poverii (burden sharing), la nevoie, implica reguli clare si mutual acceptate intre state si intre banci si restul sistemului (nota bene: o schema de garantare colectiva a depozitelor care nu ar acoperi Romania ne-ar creea un mare handicap). O reglementare laxa, mioapa, invita necazuri mari. Bancile au au o functie de interes public si prin riscurile sistemice pe care le induc nu pot fi lasate da capul lor.
Intr-o prelegere avuta la BNR in mai 2011, la un simpozion international, am remarcat ca sanatos pentru economie este ca sistemul financiar sa se simplifice (ceea ce nu inseamna “narrow banking”) si ca regulile noi de reglementare este bine sa semene celor ce au fost impuse dupa Marea Depresiune. Unii nu vad padurea de copaci, intrucat nu numarul de pagini exprima continutul reglementarilor. Si aici Isarescu a facut bine amintind ca legislatia Glass Steagall avea un numar remarcabil de mic de pagini. In zilele noastre, de modul cum se raspunde la intrebari ca cele insirate mai sus gasim calea adecvata privind reglementarea si supravegherea pietelor financiare.
PS. In Financial Times din 2 octombrie, a.c, Andrew Tyre, presedintele comisiei parlamentare britanice pentru evaluarea activitatii bancare (si membru al Partidului Conservator) spune: “Standardele in industria bancara au cazut; bancile nu servesc economia reala si increderea in ele este jos…; scandalurile arata un esec al bancilor si o cultura bancara ce nu corespunde standardelor”.
***
Daniel Dăianu este profesor de economie la SNSPA, fost ministru de finanțe
3 răspunsuri
Exista interese majore si stabile ale celor dependenti de banci, intreprinderi si persoane pe de o parte si „sistemul bancar” pe de alta parte – care se constituie ca entitate „dependenta” si stabila numai in raport cu propriile structuri si interese – care in timp evolueaza spre ruptura de economia reala si „sabotarea” acesteia.
Din pacate,divortul dintre cerintele ca finantele sa ramina la dispozitia dezvoltarii economice si evolutia acestei functii in directii „perverse”,distructive,se produce periodic,repetat.
Periodicitatea urmatoarei crize determinate de dezastrele ce urmeaza dereglementarilor totale,este dependenta de ascendentul teoriilor „stiintifice” economice,privind dereglementarea,asupra celor care promoveaza reglementari necesare stabilizarii sistemului financiar.
Rata de „repetabilitate” pare a fi de (cca.)80 de ani,intervenind dupa schimbarea a 3 generatii,cind generatia „ultima” de politicieni,economisti si bancheri – uitind de criza precedenta(din 1929), a abandonat reglementarile prudentiale de atunci – sub credinta falsa,ca liberalizarea totala a domeniului financiar-bancar ,va produce accelerarea „dezvoltarii economice”.
In lipsa unei stiinte a „dezvoltarii economice nationale”,care sa permita crerea unei stiinte a „dezvoltarii economice mondiale” – stiinte in care raporturie si interdependentele dintre factorii nationali si mondiali ai dezvoltarii sa fie riguros stabilite, odata cu gradele de „libertate” ale domeniului financiar-bancar national si mondial – crizele financiare ramin de neinlaturat.
Pina atunci,intre adeptii liberalismul economic si financiar absolut si cei ai nevoii reglementarilor statului(ori statelor) va duce economiile nationale si mondiale cind intr-o extrema de reglementare,cind in cealalta,generind cunoscuta lipsa de predictibilitate economica si crizele caracteristice tipului de „extremism” economic si financiar,adoptat.
Doar „focul” falimentelor entitatilor economice „too big to fail” – parjolind totul (inclusiv increderea noastra) – va putea „purifica” si „asana” (inclusiv moral) economia mondiala (cam prea globalizata si, in final, „ghiolbanizata”…)!
Interesant comentariul „analistului de provincie – Caliman Eugen”!
Multumesc,Claude-Cesar,
La numele meu,exista si alte comentarii,poate unele la fel de intersante,
Cu stima,