Parcursul politicii externe a României a fost deturnat, pentru prima dată în istoria țării, de înfruntările politice interne, potrivit profesorului Dan Dungaciu (foto), directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.
„Din păcate, ultimii ani au fost proba unei Românii care nu a reuşit să fie acolo unde mulţi dintre autorii sau diplomaţii români invocaţi aici au adus-o. Şi ăsta e un lucru grav. Pentru prima dată în istoria României s-a consemnat un fapt pe care mă simt dator să îl subliniez: politica externă a României a devenit tributara, dacă nu prizoniera, bătăliilor de politică internă. Este un fapt fără precedent şi grav. În ultimii ani, singurele bătălii politice externe pe care România le-a pierdut sau nu le-a pierdut sunt cele la care nu a participat„, a declarat Dan Dungaciu, la lansarea lucrării „Enciclopedia de Diplomaţie”, apărută la Editura RAO, la Târgul de carte Gaudeamus.
Enciclopedia lansastă sâmbătă „este un răspuns la o stare de fapt, care nu a arătat de fiecare dată bine”, iar acest fapt „s-a văzut, din păcate, de prea multe ori”, a continuat Dan Dungaciu, citat de Agerpres.
„România a ajuns într-o situaţie în care se atinge chiar substanţa, dacă vreţi, demersului diplomatic ca atare. Meseria de diplomat şi diplomaţia sau proiectele de politică externă devin nu neapărat irelevante, dar nu mai au niciun soi de autonomie. Sigur că ele nu se mişcă autonom indiferent de politica unui stat, dar nu pot să fie slujitoare ale politicii interne. Acest lucru a fost o premieră”, a spus Dan Dungaciu.
Potrivit acestuia, „Enciclopedia de Diplomaţie” avertizează şi asupra faptului că „lumea nu mai arată la fel, suntem în zorii unei noi ordini mondiale, diplomaţia inteligentă trebuind să înţeleagă asta şi să se adapteze”.
„Diplomaţia trece printr-o mutaţie pe care cine nu o înţelege pierde. Lumea nu mai arată la fel, suntem în zorii unei noi ordini mondiale… Astăzi, din păcate sau din fericire, depinde din ce parte priveşti, lucrurile s-au schimbat. Paradigma ‘interesului naţional’ revine în forţă, de la Washington la Beijing, trecând prin Roma, Viena, Londra, Moscova, Budapesta sau Varşovia, iar asta va pune indubitabil presiune – şi o face sub ochii noştri! – inclusiv pe demersul diplomatic şi pe instituţiile supranaţionale, de la UE la ONU, unde se fac şi se desfac jocurile politico-diplomatice. Încă suntem în zorii fenomenului, consecinţele complete nu se întrevăd, dar este indiscutabil că asistăm la o profundă schimbare de perspectivă care va lăsa puţine domenii neafectate la nivel global”, consideră Dan Dungaciu.