Liderul USR Dan Barna a fost desemnat sâmbătă, la Congres, candidatul partidului la alegerile prezidenţiale.
Cinci sute de delegaţi s-au reunit sâmbătă, la cel de-al patrulea Congres al Uniunii Salvaţi România a cărui principală misiune a fost cea de a desemna candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale din noiembrie.
În competiţie au fost înscrişi patru candidaţi: Dan Barna, Mihai Goţiu, Dumitru Stanca şi Dragoş Dinulescu. Dan Barna a obţinut 324 de voturi, Mihai Goţiu 134 de voturi, Dumitru Stanca 5 voturi şi Dragoş Dinulescu 3 voturi.
”Ca viziune, suntem Star Trek-ul României”
În discursul care a precedat votul, Dan Barna a spus că, în urmă cu 3 ani, USR a pornit pe un drum care are ca punct final schimbarea modului de a face politică în România.
”Oricât de neverosimil este acest drum, după 3 ani putem spune că noi am reuşit ceva ce foarte puţini au crezut că se poate întâmpla. Am arătat că se poate, am arătat că oamenii obişnuiţi care nu au mai făcut niciodată politică pot crea un partid, pot intra în parlamentul unei ţări, că pot deveni vocea relevantă într-o ţară”, a spus Dan Barna.
Liderul USR s-a declarat convins că formațiunea sa și formațiunea lui Dacian Cioloș, PLUS, pot da preşedintele României. ”Ca viziune, suntem Star Trek-ul României”, a afirmat el, în aplauzele participanţilor.
Dan Barna a afirmat că povestea USR este de fapt povestea antreprenorilor care au pornit de la zero şi cărora cei din jur le-au spus că nu ai să reuşeşti, nu ai cum, este povestea voluntarilor din lumea civilă că nu vor schimbă nimic. este povestea oamenilor care s-au intrors în ţară după ce şi-au terminat studiile, cărora li s-au spus ”la ce te întorci, în sărăcie”.
”Povestea noastră este povestea tuturor românilor care au ales să nu mai stea deoparte. Povestea mea a început tot acum 3 ani. era de Paşte, a sunat telefonul, era Dacian Cioloş, care m-a întrebat dacă vreau să mă alătur echipei de la Ministerul fondurilor europene. Mă gândesc că de la acel da, vag, năuc şi de la acest discurs înaintea voastră au trecut 3 ani.Şi nu eram un om care a făcut politică. Eram un antreprenor, construisem şi conduceam una din firmele care se ocupă cu fondurile europene în România şi aveam o viaţă confortabilă. După perioadă în care am făcut parte din guvernul tehnocrat mi-am dat seamă că nu mai pot face parte din viaţa mea obişnuită. Am acceptat acea provocare şi am intrat în USR. În 2016 am devenit deputat de sibiu iar în 2017 voi m-aţi ales preşedintele partidului”, a mai spus Dan Barna.