6 noiembrie, 2020

Fondurile de pensii private au înregistrat rentabilităţi real pozitive pentru participanţi la finalul lunii septembrie, chiar și în condițiile adverse ale pandemiei, potrivit unei analize prezentate, vineri, de Dan Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil cu acest segment de piață.

Pentru că au expunere preponderent locală și regională, și au portofolii optimizate, „fondurile de pensii administrate privat din România au reușit să gestioneze eficient criza, astfel încât la finalul Trimestrului 3 / 2020 ratele de rentabilitate au fost real pozitive”, spune un comunicat ASF.

După corecțiile masive din martie, care au coborât rata medie ponderată de rentabilitate a fondurilor de pensii private, aceasta a crescut ulteior până la 4,7503%, la 30 septembrie 2020, depășind nivelul consemnat la începutul anului, potrivit analizei citate.


„Evoluția ulterioară pozitivă a pieței financiare (acțiuni, titluri cu venit fix) după anunțarea și implementarea unor măsuri de sprijinire a economiei a permis recuperarea pierderilor anterioare”, spune Dan Armeanu.

Analiza oficialului ASF remarcă superioritatea detașată a randamentelor pensiilor private față de rata medie a inflației pe ultimii 5 ani, de 2,42%, ca și faptul că sunt „mult peste dobânzile aferente depozitelor bancare”.

Fondurile de pensii facultative cu risc mediu au înregistrat o scădere conjuncturală de scurtă durată în martie și au recuperat integral scăderea, dar au reușit la final de septembrie o rată medie ponderată de rentabilitate de 4,1255%, peste rata medie a inflației din ultimii 5 ani.
Astfel că, participanții beneficiind de randamente real pozitive, conchide oficialul ASF.


„În ciuda volatilităţii ridicate şi a ajustărilor de preţuri ale activelor financiare, de la sfârşitul Trimestrului 1 şi la începutul Trimestrului 2, fondurile de pensii private au reuşit să minimizeze impactul negativ al pandemiei asupra valorii activelor aflate în gestiune şi să înregistreze, la final de septembrie, rentabilităţi real pozitive pentru participanţi”, a precizat vicepreşedintele ASF.

Pentru fondurile de pensii, corecțiile sunt doar conjuncturale

În concluzie, scăderile de rentabilitate ale fondurilor de pensii înregistrate în perioada de resticții maxime sunt considerate conjuncturale, „bazate pe sentiment și au fost cu mult mai reduse decât cele înregistrate de piețele financiare, datorită optimizării structurii portofoliilor.

„Pe măsură ce piețele și-au revenit, fiind influențate de deciziile guvernelor și băncilor centrale, fondurile de pensii au recuperat integral scăderile respective și mai mult, în septembrie, se situează peste valorile înregistrate la începutul anului”.

Nu sunt excluse eventuale noi corecții în funcție de instituirea de noi restricții de circulație, care să ducă la perioade cu volatilități ridicate și scăderi conjuncturale. „Cu toate acestea, efectele asupra fondurilor de pensii vor fi limitate datorită diversificării și gestionării prudente a portofoliilor”, conchide Dan Armeanu.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: