9 decembrie, 2016

ciolos1 Premierul Dacian Cioloș afirmă că, în acest moment, important este să poată constitui o majoritate parlamentară onestă care să asigure guvernarea după alegeri.

De realizarea acestui obiectiv depind implicarea și parcursul în politică: premierul Cioloș a declarat joi seara, la Realitatea TV, că și-a pus problema să preia PNL după alegeri, dar nu a luat o decizie în acest sens.

Premierul Cioloș a mai afirmat că PNL nu a făcut suficienți pași pentru a se reforma, dar și-a manifestat convingerea că ”or să se facă mai mulți pași” în acest sens ”dacă mergem împreună”.


Întrebat la Realitatea TV dacă va prelua PNL după alegerile de duminică, Dacian Cioloș a precizat: ”Nu cred că acesta e lucrul cel mai important. Mi-am pus problema asta, dar nu am luat o hotărâre. Pentru mine important este acum să putem constitui o majoritate împreună cu PNL și USR pentru a putea guverna și pentru ca lucrurile despre care am tot vorbit anul acesta și pe care am spus că n-am putut să le facem pentru că n-am avut o majoritate politică (…), sunt gata să îmi asum lucrurile respective pentru anii următori, dar am nevoie de o majoritate politică pentru asta”, a spus el.

Premierul a admis că a avut ezitări la începutul guvernării pentru că nu a simțit că locul său e în politică.

”De aceea, cu toate ezitările pe care le-am avut la început, ezitări pentru că nici eu n-am simțit că locul meu e în politică și de asta am intrat la guvernare la propunerea domnului președinte cu anumite ezitări, dar am zis: hai că îmi asum un guvern independent. Însă am înțeles că anumite reforme consistente nu pot fi făcute fără o majoritate politică. Da, am nevoie de o majoritate politică, care să fie una onestă și care să funcționeze pe aceleași principii pe care funcționez eu. Și chiar dacă lucrurile nu sunt perfecte probabil nici în PNL, dar sunt totuși niște schimbări care au început. (…) Nici eu nu sunt mulțumit sau nu cred că s-au făcut suficiente lucruri pentru ca chiar și PNL să se reformeze. S-au făcut câțiva pași. Dar pornesc cu creditul de încredere că dacă mergem împreună, or să se facă mai mulți pași”, a mai afirmat Dacian Cioloș.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: