joi

25 aprilie, 2024

12 iulie, 2019

Impozitarea suplimentară a veniturilor producătorilor de gaze naturale din vânzarea acestora (conform OG 7/2013) a provocat creşterea importurilor de provenienţă rusească, devenite mai ieftine, potrivit unui raport al Curții de Conturi privind performanța pieței de profil autohtone.

„Auditul a remarcat faptul că, în perioada auditată, au fost impozitate suplimentar veniturile obținute de producătorii de gaze naturale din producția internă, acest fapt putând constitui unul din factorii care au condus la crearea unui mediu mai favorabil importului de gaze din afara UE (gazele rusești), spune raportul citat.

Saltul cel mai  semnificativ s-a produs în anul 2016, când cantitatea de gaze naturale din import (15,94 TWh) a fost de peste 7 mai mare decât în 2015 (2,18 TWh). Atunci ponderea importului a crescut până la 13% din consumul total de gaze naturale (124,14 TWh), de la 2% în 2015, potrivit sursei citate.


Atunci, pe fondul ordonanţei care impunea taxarea suplimentară, scăderea prețurilor la import a făcut mai atractivă această cale de aprovizionare.

Suprataxarea veniturilor suplimentare obţinute de producătorii de gaze din vânzarea acestora producţiei interne a fost impusă în 23 ianuarie 2013, ca o măsură temporară pentru perioada crizei economice, deşi la acea dată economia României îşi revenea.

Faptul că nu criza a fost motivul real a fost dovedit de „prorogarea cu câte 12 luni a termenelor de expirare” a ordonanţei, mai constată raportul Curţii de Conturi. Valabilitatea iniţial temporară a ordonanţei se dovedea tot mai necesară pe măsură ce cheltuielile guvernului creşteau.

Taxa suplimentară a fost inițial de 60% din venitul suplimentar total din vânzare, iar de anul trecut acest nivel s-a aplicat pentru prețurile de până la 85 lei/MWh inclusiv. În schimb a crescut până la 80% pentru prețurile care depășesc 85 lei/MWh, nivel aplicat pe diferența dintre prețul practicat și pragul de 85 lei/MWh.

„Import virtual” de gaze exportate mai ieftin


Curtea de Conturi avertizează „factorii de decizie” să monitorizeze procedurile de tranzacționare care permit ca gazele autohtone să fie exportate și ulterior importate „virtual”.

Instituția spune că  ar trebui „eliminat riscul de a se realiza exportul de gaze la prețuri mai mici decât cele la care se realizează importul de gaze, evitându-se înregistrarea de pierderi pentru economia națională”.

Circa 15% din gazele importate în perioada 2013-2014, de peste 25,4 TWh, nu a intrat „fizic” pe teritoriul României, aceasta „reprezentând un “import virtual”.

Atunci „a fost vândută către furnizorii externi o cantitate totală de gaze naturale de 3.827.995 MWh” şi, „concomitent, aceeași cantitate de gaze naturale a fost achiziționată (importată) de către furnizorii interni, în fapt, operațiunile derulându-se prin schimburi virtuale”.

O aceeaşi cantitate de gaze naturale de aproape 3,83 TWh „a fost vândută către furnizori externi la prețuri mai mici decât prețurile la care, aceeași cantitate, a fost achiziționată (importată) ulterior, de la aceiași furnizori externi”, spune raportul Curţii de Conturi.

În aceeași perioadă, „un număr de 4 furnizori interni au vândut gaze naturale către țări membre ale UE, respectiv au efectuat schimburi virtuale de gaze naturale prin punctul de interconectare de la Csanadpalota”, spune raportul citat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: