Curtea Constituţională, între deficitul bugetar şi responsabilitatea politică

Dezbaterea privind viitoarea Constituţie a început deja în forţă cu declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe data de 11 martie şi de către preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean (numit judecător constituţional chiar de către Traian Băsescu), pe data de 12 martie.

Traian Băsescu a declarat la Bruxelles că va propune includerea în Constituţie a unei prevederi care să limiteze deficitul bugetar la maxim 3% din PIB : « Am cerut deja ca în proiectul pe care îl voi trimite la Parlament să analizăm posibilitatea de a propune şi deficitul maxim de 3% pentru bugetul de stat. Să vedem cum va fi primit de Parlament şi, mai mult decât atât, am cerut specialiştilor deficit de 3%, cu condiţia ca tot deficitul să fie folosit la investiţii, nu la consum ». Fără a şti ce alte prevederi are Traian Băsescu în vedere şi raportându-ne doar la dezideratul unui deficit maxim de 3% (şi acela pentru investiţii), este evident că această prevedere ar schimba din temelii scena politică româneasca, întrucât ar face cvasi-imposibile pomenile electorale acordate înainte de alegeri şi amanetarea viitorului ţării pentru obţinerea unor voturi (a se vedea mărirea pensiilor de către Tăriceanu înainte de alegerile din 2008). Ne putem închipui politica româneasca fără pomeni electorale si promisiuni demagogice ? Nici nu îndrăznim.

Întrebat ce părere are despre propunerea Preşedintelui ţării, judecătorul Augustin Zegrean a declarat, în cadrul dezbaterii ”Justiţia în contextul crizei economice”, organizată de Uniunea Naţionala a Judecătorilor din România, că « Discuţia se poartă, dar eu nu cred ca s-ar putea stabili. Ar fi foarte greu pentru un guvern să mai conducă, să mai administreze o ţară, când toate limitele ar fi puse prin Constituţie ». E drept că această afirmaţie oarecum ciudată fost urmată de o alta, mai normală: « Dacă ea ar fi prinsă în Constituţie, evident că ar putea opera Curtea Constituţionala cu ea, pentru că ar fi foarte simplu: în momentul în care ar constata că Guvernul se îndatorează prea mult, ar declara neconstituţional tot bugetul sau articolul în care s-ar adopta această măsura ».

Prima afirmaţie a judecătorului, chiar daca avansată în nume propriu, este foarte sugestivă şi ilustrează perfect natura duală a Curţii Constituţionale, exprimată de acelaşi Augustin Zegrean în primul interviu acordat în calitate de Preşedinte al Curţii : « Nicăieri Curtea Constituţională nu este o curte pur juridică. Este o curte juridico-politică şi toată lumea acceptă lucrul ăsta » (interviu 20 iulie 2010, Radio România Actualităţi). Ideea că instanţa de contencios constituţional ar fi o curte « juridico-politică » poate părea normală (în condiţiile în care judecătorii sunt aleşi de Parlament sau numiţi de Preşedintele ţării) însă este riscantă. Este adevărat, de fiecare dată când Curtea se pronunţă cu privire la o lege « grea » (pensii, educaţie, salarizare, etc.), puterea şi opoziţia clamează, în funcţie de interesele care le animă, că decizia Curţii a fost (sau nu) « politică ». Venită însă din partea Preşedintelui Curţii, ideea că instanţa pe care o prezidează ar fi juridico-politică este riscantă deoarece acreditează ideea că CCR are dreptul de a pronunţa decizii care au şi o componenta politică, lucru care excede Constituţia şi legea de funcţionare a Curţii.

In opinia politică a judecătorului Zegrean, limitarea prin Constituţie a deficitului bugetar la 3% ar pune în pericol “administrarea ţării”. Pentru preşedintele Curţii, a “administra” sau a “conduce” ţara înseamnă, în ultimă instanţă, a avea dreptul de a face deficit bugetar după nevoi, adică fără limită. Orice limitare constituţională a bugetului ar dăuna actului guvernării. Această teză demonstrează dacă nu slabele cunoştinţe economice ale judecătorului, cel puţin un rest de mentalitate comună cvasi-majorităţii politicienilor, pentru care ţara se “administrează” prin cheltuirea iresponsabilă de sume împrumutate în numele unor obiective politice lăudabile sau urgente. Opinia politică a judecătorului despre deficitul bugetar vine sa întărească afirmaţia sa că în România Curtea Constituţionala este o curte juridico-politică.

O altă afirmaţie politică a judecătorului (tot în cadrul dezbaterii din 12 martie 2011) a vizat responsabilitatea autorităţilor privind măsurile de austeritate impuse în contextul crizei economice. Referindu-se la diminuarea salariilor, care a fost posibilă în temeiul art. 53 din Constituţie, care priveşte restrângerea temporară a unor drepturi fundamentale, Zegrean a afirmat : « Este şi aceasta o întrebare pe care trebuie să şi-o pună şi politicienii, şi juriştii deopotrivă: dacă cel chemat sa ia măsurile ştie ce face, dacă măsurile pe care le adoptă duc la rezultat, sau chinuim populaţia, îi afectăm drepturile fundamentale – şi noi acceptăm această afectare pentru că avem o justificare constituţională -, iar rezultatul care va fi în final, dacă nu va fi ieşirea din criză, mă tem că va trebui sa răspundem cu toţii ».

Aceasta responsabilitate comună a politicienilor şi juriştilor este însă este imposibilă, deoarece Curtea Constituţională, deşi este (conform preşedintelui ei) o curte juridico-politică care, în anumite situaţii, pronunţă decizii ce au şi o dimensiune politică, totuşi nu poartă şi povara reală a responsabilităţii politice, adică sancţiunea electorală.

Opinia judecătorului Zegrean despre oportunitatea politică a limitei de 3% a deficitului bugetar şi despre presupusă dificultate a unui guvern de a mai “administra ţara” trebuie coroborată cu un fragment aproape cinic din decizia 872/1010 a Curţii Constituţionale care a stabilit că diminuarea temporară a pensiilor încalcă Constituţia: “Totodată, Curtea constată că dificultăţile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat ».

O curte constituţionala care apreciază, prin vocea preşedintelui său, că limita de 3% deficit bugetar ar putea afecta negativ administrarea ţării şi care decide, oficial, că unele masuri asumate politic (diminuarea pensiilor) nu pot avea ca justificare nici măcar « proasta » gestionare a bugetului nu mai este o Curte juridico-politică, ci o Curte eminamente politică care, în numele unei pretinse responsabilităţi politice partajate cu politicienii, decide în locul lor, ştiind însă că nu suportă şi sancţiunile politice.

Dezbaterea privind viitoarea Constituţie abia a început şi deja responsabilitatea politică (pe care Preşedintele o vrea implementată aproape cu forţa printr-o prevedere cu caracter economic) a devenit difuză. Încărcarea Curţii de a partaja responsabilitatea politică nu face decât să o anuleze in raport cu toţi cei implicaţi în actul decizional, politicieni şi judecători deopotrivă.

Cel puţin vom avea o dezbatere interesantă.