Cum sunt sacrificate investițiile locale pentru a limita deficitul general: Excedentul bugetelor locale – la cel mai înalt nivel din ultimii 7 ani

Excedentul consemnat la finele primelor şase luni din 2017 la bugetul centralizat al unităţilor administrative locale ( pe scurt, bugetele locale) a urcat la cel mai înalt nivel din ultimii şapte ani, potrivit datelor oficiale de pe site-ul Ministerului Finanţelor, exact aşa cum au fost ele consemnate la mijlocul anilor analizaţi.

Manevra de păstrare a unui excedent la bugetele locale pentru a compensa deficitul cronic al bugetului de stat, care a intrat deja în obişnuinţa responsabililor cu politica fiscală, nu este una nouă dar amploarea pe care a luat-o, de data asta fără a mai putea ţine în frâu acel deficit pe care ar fi trebuit să-l tempereze ar fi de natură să ne îngrijoreze (vezi tabelul).

Ca precizare tehnică foarte importantă, trebuie reţinut că bugetul de stat înseamnă doar aproximativ jumătate din bugetul general consolidat al statului. Acesta din urmă se completează cu mai multe alte bugete (al asigurărilor sociale, al asigurărilor de sănătate, de şomaj etc.) şi el este cel mediatizat.

Explicaţia, bugetul general consolidat ar fi trebuit să respecte limita de -1% din PIB asumată de România în 2013 prin aşa-numitul compact fiscal şi el ar trebui să treacă sistematic testul de deficit maxim de 3% din PIB pentru a putea accesa Zona Euro şi a nu intra în proceduri de penalizare din partea UE.

Cum influențează cheltuiala dintr-un orășel deficitul general

Revenind la bugetele locale, deoarece statul nu poate acoperi din sumele colectate cu destinaţie expresă nici pensiile şi nici cheltuielile cu sănătatea, mută bani de la bugetul de stat sub formă de subvenţii pentru a acoperi deficitele acestor două importante servicii sociale ce cad în sarcina statului.

După care, pentru a face rost de bani din altă parte şi pentru a limita deficitul care ar apare per total în finanţele statului, „frânează” mai mult sau mai puţin cheltuielile locale. Ideea fiind de a obţine un excedent la locale care să compenseze, în măsura posibilităţilor, golul venit din colectarea insuficientă şi/sau reducerea hazardată a fiscalităţii.

Din datele centralizate, se poate observa că cel mai scăzut nivel de excedent la bugetele locale la mijlocul anului ( spre final se dă drumul la cheltuieli după cum se arată a fi deficitul de la bugetul general consolidat şi după trecerea pe care o au autorităţile locale la centru) s-a consemnat la 1 iulie 2012 ( doar +0,07% din PIB).

Dacă vă mai amintiţi, era şi vremea în care se vehicula ideea de a termina cu execuţia debalansată, cu deficite mult mai mari în partea a doua a anului şi de a merge în ritm cât de cât constant cu cheltuielile bugetare, inclusiv pe partea de locale, pentru a stimula şi autonomia reală la nivelul unităţilor administrative etc.

După care, trendul s-a inversat şi a fost făcut în 2015 saltul înapoi la valori ridicate forţat ale excedentului de la locale ( aproape dublu faţă de anul anterior). Deageaba s-a încercat temperarea acestei modalităţi de lucru în 2016, pe vremea tehnocraţilor, pentru că au venit noi comandamente politice şi ne-am trezit cu ”schema 14” sau ”schema 14plus” în 2017.

Dar, atenţie mare, nu ca în 2015, când de o manieră mai inteligentă şi mai responsabilă, excedentul de la locale a fost, practic, convertit în excedent ( temporar) la nivel naţional. Revenirea imposibil de oprit spre finalul anului a fost atenuată şi rezultatul de -0,8% din PIB deficit va rămâne o performanţă notabilă pentru multă vreme de acum încolo.

Practic, bugetul de stat a revenit la un minus îngrijorător pe fondul necesităţii de a face subvenţii autoasumate pentru a susţine creşterile discutabile de salarii şi pensii , semnificativ peste nivelurile din 2012 şi 2013. Cu observaţia că în 2018 ne îndreptăm, cu toată creşterea noastră record), spre nivelul de criză din 2011.

Pe partea de etică socială, se poate face trimitere la bancul cu gâsca lui Stalin, pe care unii şi-l amintesc iar alţii o să-l priceapă mai greu şi inutil de târziu (motiv pentru care nici nu îl mai spunem). Cert este că pe noi ne interesează economia, domeniu în care cei care se mai pricep sunt politic interesaţi să exploateze neştiinţa decât să explice deciziile optime.