După patru ani de la debutul crizei economice ( consemnată în trimestrul IV 2008 pentru România), structura comerțului exterior românesc s-a modificat considerabil pe partea de importuri. Dacă în primele trei trimestre din 2008 s-a pornit de la un echilibru de circa 70% pe zona UE și 30% pe zona non-UE, în aceeași perioadă din 2012, raportul a revenit la aceleași valori în primul caz, dar s-a modificat cu patru procente pe partea de importuri în favoarea UE.

Cea mai mare pondere a exporturilor către Uniunea Europeană a fost atinsă în 2009, când a crescut semnificativ și a atins valoarea de 74,1%, pe fondul diminuării cu circa o șeptime a livrărilor către statele membre ale acesteia. Ulterior, revenirea la niveluri mai mari a exporturilor s-a făcut în ritm mai redus pentru destinațiile UE, iar ponderea lor a coborât în punctul de plecare de 70,4%.

Evoluția schimburilor comerciale ale României în primele 9 luni ale anului, 2008 – 2012.

(Click pe tabel pentru mărire)

Deși în ultimii trei ani, exporturile către statele UE au crescut cu circa 50% dar cele către statele non-UE cu circa 100%, nu am făcut altceva decât să revenim la structura din 2008. Prin contrast, importurile s-au deplasat cu patru puncte procentuale dinspre partea non-UE spre cea aferentă UE și s-au diferențiat ca structură relativ la exporturi.

În timp ce exporturile din 2012 pe zona non-euro au sporit cu circa 30%, importurile din zona non-euro au rămas cu aproximativ 20% mai mici în raport cu cele din anul 2008, ceea ce a contribuit decisiv la echilibrarea balanței comerciale. Dacă deficitul cu statele UE s-a înjumătățit, de la circa 12 miliarde euro la 6 miliarde euro, cel pe relația non-UE a scăzut spectaculos, de aproape șase ori ( vezi tabelul).

De observat că ajustarea comerțului exterior în lipsa investițiilor străine s-a făcut brutal, cu o scădere a deficitului de la aproape 18 miliarde euro ( 9 luni din 2008) la circa 7 miliarde euro ( 9 luni din 2009, valoare pe care o regăsim și în 2012). Pe de o parte, acest lucru a contribuit la echilibrarea macroeconomică și stabilizarea cursului de schimb pe un palier rezonabil, pe de altă parte a avut drept consecință o frânare puternică a ritmului de dezvoltare economică și a impus accesarea resurselor financiare ale FMI și BM, precum și susținerea din partea UE.

Cert este că, pe partea schimburilor internaționale, devalorizarea net diferită a leului față de euro și dolar ( în contextul în care dolarul s-a apreciat considerabil față de euro în ultimii patru ani) și evoluția distinctă a cererii din partea țărilor partenere s-au concretizat în deplasarea intrărilor de mărfuri spre zona UE și a livrărilor către zona non-UE, cu modificarea relativă a ponderilor pe cele două fluxuri odată cu stabilizarea lor (valorile sunt similare atât pentru exporturi cât și pentru importuri pe 2011 și 2012).