Cum arată inflația ”dezbrăcată” de modificarea taxelor. Ce ne așteaptă și ce avem de învățat

Indicele armonizat al indicelui armonizat al prețurilor la consumator la rate constante ale taxării (prescurtat HICP–CT în lb. engleză și IAPC-TC în lb. română) este un indice care măsoară inflația care ar fi fost măsurată dacă nu s-ar fi produs modificări ale taxelor aplicate în economie.

Pe scurt, este exact IPC-ul cel de toate zilele, armonizat pentru a permite comparații internaționale și ”dezbrăcat” de influențele generate de schimbările de taxe (de pildă, schimbarea TVA, destul de frecventă pe la noi).

Scopul calculării acestui indice este de a depista modificările de prețuri care țin de cauze interne ale modului în care evoluează economia națională și nu de intervenția statului prin politica fiscală. Datele prezentate de Eurostat în această privință arată cum România a reușit din nou să iasă în evidență la nivelul statelor UE ca fiind țara cu :

• -cea mai mare inflație medie în perioada 2003 – 2014, cu sau fără influența taxelor
• -cea mai mare diferență înregistrată între inflație și inflația la taxe constante, în anul 2010
• -cea mai mare diferență între cei doi indicatori (IAPC și IAPC-TC) în 2014.

În treacăt fie spus, majorările de taxe care au dus la creșterea prețurilor nu sunt apanajul României. Noi doar deținem recordul cu o diferență de 5,7 puncte procentuale în 2010 între inflația consemnată și cea care ar fi fost dacă nu se majora TVA-ul ( undeva ușor peste 2%).

Imediat în urma noastră ca nivel dar înaintea noastră în timp ( în anul 2009) figurează trio-ul Lituania (5,2%), Letonia (5,1%) și Ungaria (3,7%).

Lor li s-a adăugat Grecia (+4,3% tot în 2010, ca și la noi).

Practic, toate aceste creșteri artificiale de prețuri ca urmare a modificării taxelor au dus la reducerea puterii de cumpărare pentru stabilizarea macroeconomică. Cum s-ar spune, nu am inventat noi apa caldă, doar am făcut-o ceva mai fierbinte după ce ne-am uitat în grădina altora.

De remarcat, în context, viziunea pe termen mediu și capacitatea de adaptare rapidă a Estoniei, care a manevrat din timp și mai lent, fără a brusca economia, pentru a evita aisbergul cizei care se contura la orizont (diferențe de 2,1% între inflație și inflația fără modificarea taxelor în anul 2008, 2,0% în 2009 și 0,6% în 2010), ceea ce a și ajutat-o să revină rapid și să prindă zona euro în 2011.

De asemeni, merită menționată experiența ungară a tăierii mai cu milă a cozii pisicii în 2009, după care a fost necesară ajustarea ei din nou destul de semnificativă în 2011 și 2012, în total peste ceea ce am retezat noi printr-o singură măsură, concentrată în timp. Precum și pasivitatea bulgară, țară care după ce a majorat modic influența taxării asupra inflației în 2010, aproape că nu a mai intervenit până în prezent. Ceea ce, dacă ne uităm la Germania, vine să le confirme porecla de ”nemții balcanilor”.

Surpriza pentru noi vine în 2014 din prima poziție pe care o ocupăm în clasamentul european al diferențelor între inflația constată și cea care ar fi fost în absența modificării taxelor. Mai ales în contextul reducerii TVA la pâine, produs cu o pondere însemnată în coșul de consum al românului și măsură în absența căreia diferența amintită ar fi fost și mai mare.

Reamintim că în decembrie 2014 inflația măsurată prin IPC (potrivit metodologiei naționale) a fost de 0,83% iar cea IAPC (potrivit metodologiei armonizate la nivel european) de 1,03%. Altfel spus, dacă se ține cont de influența de +0,7% venită din partea statului, în absența modificării taxelor, inflația ar fi fost mai apropiată de zero.

Ce ne așteaptă și ce avem de învățat

În 2015, ne-am apucat să reducem pe mai departe TVA-ul la alimente de la 24% la 9% , pentru o parte de circa 30% din coșul de consum și să luăm pe mai departe măsuri de diminuare generală a TVA de la 24% la 20% în 2016.

Pe această cale, avem toate șansele să stabilim un nou record în materie de diferență între inflația măsurată oficial și cea reală din economie, dar în sens invers (de parcă am fi un fel de țară – experiment de laborator).

Creșterea prețurilor, stimulată de creșterea veniturilor fără contrapartidă în creșterea productivității muncii va fi ecranată de influența reducerii taxelor. După care ecranul va dispare treptat prin 2017 și ni se va dezvălui imaginea reală. Adică inflația comunicată oficial se va duce spre aceeași valoare cu cea fără modificarea taxelor pentru că nu vom mai avea ce taxe să modificăm (în jos).

În septembrie 2015, noi ne situam cu inflația anuală la aproximativ -1,7%, dar într-o situație cu totul specială.

Simplificat, am fi avut + 1,8% dacă nu ar fi existat influențele cumulate de -3% din partea reducerii de TVA și -0,5% pe partea reducerii conjucturale a cotațiilor internaționale la petrol. Prima influență se va disipa pe parcursul a 12 luni, cea de a doua la fel, dar se poate inversa oricând, în funcție de evoluția sinuoasă a conflictelor pe plan mondial.

În prezent stăm relativ bine cu fundamentele economice. Totuși, ne putem trezi, mai ales în contextul în care deficitul de cerere pe partea de PIB potențial se închide rapid și va trece pe exces, că vom străbate rapid coridorul țintă de 2,5% plus/minus 1% dinspre limita de jos spre limita de sus.

Pe care avem șanse tot mai mari să o depășim la finele lui 2017, dacă se menține linia actualelor măsuri economice.