Neuroleptice în cantități alarmante și de cele mai multe ori la cererea îngrijitorilor acestora, nu a reprezentantului lor legal, au fost administrate anul trecut, în sistemul de protecţie specială, unui număr de 6.000 de copii. Este statistica prezentată într-o scrisoare adresată premierului Viorica Dăncilă şi ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, de Centrul de Resurse Juridice (CRJ).
„Când la 30% din totalul copiilor, beneficiari ai sistemului de protectie specială a copilului li s-au administrat neuroleptice în anul 2018, vorbim despre o exterminare chimică a acestor copii”, acuză CRJ în scrisoarea adresată autorităților.
Datele au fost obţinute de CRJ de la direcţiile de protecţie socială din ţară, iar cantitatea mare de astfel de medicamente a generat suspiciunea că ele au fost folosite pentru a-i liniști și a-i adormi pe copii, cu atît mai mult cu cât un caz concret este investigat de DIICOT.
(Citiți și: Medicamente psihotrope administrate copiilor și persoanelor în vârstă din centre sociale – audieri la DIICOT)
Din aceleaşi acte primite de CRJ reiese că un sfert dintre acești copii aflați în grija statului au fost internaţi în spitale de psihiatrie, pentru diferite perioade.
Prezentăm scrisoarea CRJ:
Eșecul Guvernului în a-și ocroti copiii
Deoarece de câteva zile aşteptăm o reacţie din partea dumneavoastră cu privire la informaţiile apărute în mass media despre pornografia din spitalele de psihiatrie şi sedarea abuzivă a copiilor din sistemul de protecţie a copilului, vă transmitem următoarele:
1. Ministerul Sănătăţii este autoritatea competentă pentru organizarea şi controlul activităţii de ocrotire a sănătăţii mintale a populaţiei, de apărare a sănătăţii mintale, în special cu privire la abuzul de substanţe psihoactive, violenţă şi pornografie şi de prevenire selectivă prin realizarea de programe destinate grupurilor de populaţie cu risc semnificativ mai mare decât restul populaţiei de a dezvolta tulburări psihice.
2. Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme violenţă, de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau neglijenţă. Angajaţii instituţiilor de asistenţă socială sau medicale, publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul şi au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz sau rele tratamente au obligaţia de a sesiza de urgenţă DGASPC. Problema este că directorul DGASPC este şi reprezentantul legal al copilului pe perioada plasamentului în serviciile de tip rezidenţial.
Doamnă Prim-Ministru, Doamnelor Ministru şi Domnilor Preşedinţi ai Colegiilor Profesionale, cine şi unde a sesizat privarea arbitrară de libertate a copiilor într-un spital de psihiatrie, contenţionarea chimică a copiilor cu dizabilităţi, cu episod depresiv, autism, ADHD sau cu tulburări de conduită?Câte situaţii de abuz de acest tip sau rele tratamente au fost raportate de asistenţii sociali, medicii şi psihologii angajaţi ai acestor instituţii? De câte ori angajaţii acestor instituţii sau asistenţii maternali profesionişti s-au plâns de lipsa de cunoştinţe sau de servicii de specialitate în domeniul gestionării comportamentelor dificile sau a episoadelor depresive întâlnite la copii instituţionalizaţi? Ştiut fiind că toţi copii care sunt luaţi în plasament prin DGAPSC şi apoi transferaţi din centrul de plasament în asistenţă maternală, din nou acasă (uneori în familii lipsite de resurse sau cu istoric de abuz fizic şi sexual) şi înapoi în centrul de plasament sau în casa de tip familial (tot o instituţie) – prezintă un risc crescut la dezvoltarea unor tulburări emoţionale şi sunt în risc de a primi unul sau mai multe medicamente neuroleptice (un alt grad de risc ridicat care va conduce la dezvoltarea unor probleme de sănătate cardiovasculară şi la întârzieri în procesul educaţional) – în câte situaţii directorii DGASPC, în calitate de reprezentanţi legali ai copiilor, au supravegheat măsurile dispuse cu privire la aceştia şi au cerut ajutor de specialitate din partea ANPDCA şi a MS?
3. Medicii pedopsihiatrii au prescris medicaţie psihotropă în cote alarmante copiilor din sistemul de protecţie specială şi de cele mai multe ori la cererea îngrijitorilor acestora şi nu a reprezentantului lor legal. Astfel, datele puse la dispoziţie de ANPDCA la cererea CRJ, ne indică un număr de aproximativ 6000 de beneficiari ai sistemului de protecţie specială cărora le-au fost administrate neuroleptice, din totalul de 9000 diagnosticaţi în anul 2018. De asemenea, aproape un sfert dintre ei au fost internaţi într-un spital de psihiatrie din România în acelaşi an. Aproape 400 au fost internaţi de mai mult de 3 ori la psihiatrie în acelaşi an, iar dintre aceştia, 150 au fost spitalizaţi pentru mai mult de o lună. Cifrele acestea, dar şi rapoartele publicate de CRJ în ultimii 16 ani, ne indică faptul că medicaţia este utilizată pentru a controla stările şi comportamentul copiilor şi mai puţin pentru a trata sănătatea lor mintală. Cu alte cuvinte medicația psihiatrică este folosită ca substitut al nevoii de afecțiune a copiilor din sistemul de protecție specială, dar și ca metodă de pedeapsă a acestora.
4. Puţin probabil să deţineţi aceste date, şi mai puţin probabil ca dumneavoastră să le fi solicitat şi analizat cu responsabilitatea celui pe mâinile căruia sunt lasăţi aceşti copii, din moment ce am aflat de la televizor că nu aţi fost sesizaţi şi, pe cale de consecinţă, nici nu aţi acţionat. Astfel, din puţinele şi incompletele date primite de CRJ la solicitările transmise spitalelor de psihiatrie, deoarece, din nou, Doamnă Ministru a Sănătăţii, ministerul pe care îl conduceţi nu le deţine, am observat că există mari discrepanţe între numărul copiilor raportat de DGASPC şi cel raportat de spitalele sau secţiile de psihiatrie. De pildă, DGASPC Botoşani a indicat un număr de 159 beneficiari minori, internaţi la psihiatrie, în timp ce spitalul de psihiatrie ne-a răspuns că a internat numai 77 dintre beneficiarii minori proveniţi din sistemul de protecţie specială a copilului din judeţul Botoşani. La polul opus, spitalul de psihiatrie din Galaţi a internat 165 de beneficiari minori ai DGASPC Galaţi, dar aceştia au raportat numai 55 de copii din sistemul de protecţie specială. De unde aceste discrepanţe? Ce îi opreşte pe pedopsihiatrii să raporteze corect? În reportajul transmis de Protv la emisiunea “România Te Iubesc”, un pedopsihiatru din spitalul din Târgovişte spunea că toţi cei internaţi proveneau din centrele de plasament din Târgovişte. Nouă, la CRJ, acelaşi spital ne-a răspuns că nu au avut pacienţi din centrele de plasament.
Ne spuneţi dumneavoastră, Doamnă Ministru a Sănătăţii, la ce concluzie aţi ajuns referitor la aceste discrepanţe? După 16 ani de vizite de monitorizare inopinate în spitale de psihiatrie şi centre de tip rezidenţial, rapoarte şi recomandări în domeniu, Centrului de Resurse Juridice i-aţi revocat autorizaţia de acces în instituţii: de ce nu mai este permisă intrarea ONG-urilor, ce anume este de ascuns?
5. Oare lipsa informaţiilor complete şi adecvate despre spitalizarea şi tratamentul copiilor din sistemul de protecţie specială să fie cauzată de modul în care este obţinut consimţământul informat din partea reprezentantului legal al copilului? Respectiv, în câte dintre foile pacienţilor minori proveniţi din sistemul de protecţie specială apare consimţământul informat al directorilor DGASPC, aceștia fiind, de cele mai multe ori, reprezentanții legali ai minorilor? Prin consimţământ informat ne referim implicit şi la confirmarea sub semnătură că medicul a transmis reprezentantului legal, informaţii despre diagnostic, tratament, doze, efectele secundare şi raportarea acestora, că a ţinut cont de opinia copilului şi a reprezentantului legal şi că a pus la dispoziţie şi informaţii despre servicii complementare.
Însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că administrarea unui tratament medical psihiatric în lipsa consimţământului legal al pacientului constituie o ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii private, în condiţiile în care un “spital de psihiatrie exercită […] un control complet şi efectiv” asupra acestuiavii. În ceea ce privește pacienții minori, în lipsa unei situații de urgență, tratamentul medical în absența consimțământului reprezentantului legal încalcă dreptul la integritate fizică al copilului.
6. Serviciile complementare : cum sunt decontate? Din răspunsurile primite de CRJ a reieşit că numai aprox. 2,4 % dintre beneficiarii sistemului de protecţie specială au beneficiat de servicii de psihoterapie dar nu reiese că ar fi fost prescrise sau furnizate în cadrul spitalelor de psihiatrie sau centrelor de sănătate mintală comunitare.
Doamna Ministru Pintea, ce date aveţi despre funcţionarea acestor servicii? Unde funcţionează, cu ce personal şi câţi pacienţi minori din afara sau din sistemul de protecţie specială au fost trataţi acolo? Câţi psihologi clinicieni sunt angajaţi în reţeaua de sănătate mintală? În câte dintre spitalele de psihiatrie, medicii au recomandat şi prescris şi psihoterapie copiilor din sistemul de protecţie specială?
În concluzie, când la 30% din totalul copiilor, beneficiari ai sistemului de protectie specială a copilului li s-au administrat neuroleptice în anul 2018, vorbim despre o exterminare chimică a acestor copii.
Doamnă Prim-Ministru, Doamnelor Ministru, vă rugăm să verificaţi cum a fost obţinut consimţământul reprezentului legal al copiilor, în speţă directorii DGASPC, cum se realizează supravegherea tratamentului mai ales la cei cu dizabilităţi intelectuale aflaţi în imposibilitatea de a se plânge sau de a sesiza abuzurile (monitorizarea ratelor şi a dozelor de prescriere; de pildă în județul Gorj, DIICOT investighează depăşirea acestor doze pentru mai mulţi ani), cum se obţine a doua opinie, cum se realizează evaluarea independentă, cum este consultată familia copiilor şi cum sunt informaţi adecvat toţi cei care interacţionează cu beneficiarii sistemului de protecţie specială a copilului (rolul şi folosirea tratamentelor psihotrope pentru clinicieni, îngrijitorii şi familiile de plasament sau asistenţii maternali profesionişti).
