În contextul crizei din Ucraina, deficitul bugetar va fi majorat cu aproximativ 0,2% din PIB, prin suplimentarea cu 700 milioane lei a bugetului Ministerului Apărării, a anunţat luni premierul Victor Ponta.
Suma va fi utilizată pentru modernizarea capacităţilor militare, cu echipamente produse în principal în fabricile româneşti.
„Vom suplimenta cu 0,2% din PIB, în jur de 700 milioane, bugetul pe anul acesta al Ministerului Apărării Naţionale, în aşa fel încât investiţiile în modernizarea capacităţilor militare să fie făcute imediat. Armata română va avea echipament tehnologic îmbunătăţit, iar aceste lucrări vor fi făcute în special în fabricile din România”, a spus Victor Ponta, citat de MEDIAFAX.
Premierul că această suplimentare de buget nu presupune tăieri de fonduri de la alte capitole bugetare, existând acordul partenerilor financiari ca România să îşi crească nivelul de cheltuieli fără a tăia din altă parte, în contextul crizei din Ucraina
Decizia va fi formalizată în luna iulie, prin rectificarea bugetului de stat.
Acordul din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi al Comisiei Europene (CE) pentru majorarea plafonului de cheltuieli a fost obţinut în urma discuţiilor avute de ministrul Finanţelor şi ministrul Bugetului.
La începutul lunii aprilie, premierul Victor Ponta a declarat că România trebuie să-şi asume rolul de frontieră a NATO într-o regiune fierbinte, arătând că trebuie majorat bugetul Ministerului Apărării cu 0,2% din PIB anual, astfel încât în 2017 acesta să ajungă la 2%.
Bugetul pe 2014 este construit pe baza unui PIB estimat de 662,7 miliarde lei, ceea ce înseamnă că o suplimentare a cheltuielilor cu 700 de milioane lei ar echivala cu 0,106% din PIB.
România s-a angajat prin acordul cu FMI şi CE să reducă în acest an deficitul bugetar de la 2,5% la 2,2%.