cursdeguvernare

luni

7 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Criza din SUA/Republicanii din Senat au prezentat Casei Albe propriul lor plan de soluţionare a crizei

12 octombrie, 2013

După ce republicanii din Camera Reprezentanţilor au fost joi la Casa Albă cu o propunere de prelungire pe şase luni a creşterii plafonului de îndatorare, colegii lor din Senat i-au oferit vineri preşedintelui SUA, Barack Obama, propriul lor plan de ieşire din cele două crize – cea a plafonului de îndatorare şi cea a bugetului .

Republicanii din Senat anunţaseră joi că termenul de prelungire cu şase luni a posibilităţii creşterii limitei de îndatorare, adică planul Camerei Reprezentanţilor, li se pare prea scurt, iar statul federal, parţial paralizat, trebuie deblocat imediat.

De aceea, ei au pregătit o propunere separată pentru Casa Albă, prezentată preşedintelui Barack Obama, vineri.


Preşedintele nu s-a pronunţat nici de această dată, dar a lăsat uşa deschisă pentru continuarea negocierilor, spune presa americană.

În fond, ce-l interesează pe Barack Obama este votul din Camera Reprezentanţilor, fiindcă, în Senat, democraţii au majoritatea de control.

Negocierea în paralel cu republicanii din Senat l-a mai ajutat pe Barack Obama să obţină de la republicanii din camera inferioară ceea ce şi-a dorit – la discutarea bugetului din 2011.

Efectul sondajelor

Republicanii din Senat sunt speriaţi de scăderea GOP în sondaje şi doresc deblocarea cu orice preţ a statului federal, spre deosebire de cei din Camera Reprezentanţilor (CR).


Ca să sublinieze diferenţa dintre ei şi colegii lor din CR, senatorii republicani au mers vineri, la Casa Albă, cu transportul în comun.

Barack Obama s-a comportat ca un cumpărător distant şi a întârziat 20 de minute, a declarat o sursă pentru The Hill, publicaţie care concluzionează că preşedintele este în faza aceea de shopping în care compari produsele oferite.

A doua ofertă din partea Camerei Reprezentanţilor

Negocierile par într-adevăr să repete istoria din 2011, cum spunea John Boehner, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.

La numai câteva ore după ce republicanii din Senat au anunţat joi că vor face o propunere separată Casei Albe (ca urmare a eşecului primei runde de negocieri dintre Barack Obama şi Camera Repreprezentanţilor), republicanii din camera inferioară s-au grăbit să elebaoreze un nou plan, pe care l-au şi trimis în acea noapte, preşedintelui.

Această a doua propunere prevede mai întâi deblocarea statului federal şi apoi negocieri pe bugetul 2014 şi plafonului de îndatorare.

A 12-a zi de paralizie parţială a statului federal 

Bugetul pe 2014 trebuia aprobat până la 1 octombrie, dar lipsa unui acord între cele două camere ale Congresului a dus la închiderea parţială a statului federal.

De asemenea, Congresul trebuie să majoreze până la 17 octombrie plafonul datoriilor SUA, în prezent de 16.700 de miliarde de dolari, altfel există riscul ca SUA să intre în incapacitate de plată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: