15 martie, 2011

Europarlamentarul PDL Cristian Preda, unul dintre reformiştii partidului, a remarcat, marţi, într-o postare pe blogul său, că şeful statului, Traian Băsescu, a făcut o eroare de calcul când s-a arătat dispus să renunţe la un an de mandat pentru a suprapune alegerile parlamentare cu cele prezidenţaile.

”Preşedintele a susţinut ieri că e gata să renunţe la un an de mandat pentru ca alegerile legislative viitoare să se ţină simultan cu cele pentru Cotroceni, dacă se revine la un mandat prezidenţial de patru ani, ca parte a reformei constituţionale. Numai că mandatul actual al lui Traian Băsescu se termină în decembrie 2014, iar legislativele ar trebui să se ţină în noiembrie 2012. Între cele două alegeri sunt, deci, doi ani. Dincolo de eroarea de calcul, nu mi se pare că o asemenea negociere ar trebui avută în vedere. Problema esenţială e configuraţia generală a regimului. Peticirea lui, inclusiv printr-un <sacrificiu> de un an de mandat, nu e o soluţie. Suprapunerea celor două tipuri de alegeri e departe de a fi suficientă”, a arătat Preda.

Pentru o eficientizare a sistemului de decizii din România, Cristian Preda s-a exprimat fie pentru întărirea rolului Parlamentului – şi trecerea la un sistem parlamentar -, fie pentru consolidarea rolului preşedintelui şi trecerea de la sistemul semiprezidenţial la cel prezidenţial.


”Regimul va fi coerent dacă se introduc mecanisme clare fie de parlamentarizare (dreptul de dizolvare a Camerelor acordat premierului şi desemnarea preşedintelui în Parlament), fie de prezidenţializare (inclusiv printr-o sporire a rolului şefului statului în numirea Cabinetului). Altfel, vom rămâne blocaţi în ambiguităţile de azi şi cu speranţa că orice criză e salvată de Curtea Constituţională”, a explicat fostul consilier al lui Băsescu.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: